FacebookTwitterLinkedIn

IMPLICAREA ANGAJATORULUI. Conceptul de work-life balance este tot mai prezent pe agenda publică, iar companiile nu-l mai pot neglija dacă doresc să creeze o cultură organizațională motivantă și un mediu de lucru sănătos. Trăim un timp al conexiunilor și interferențelor tot mai accelerate, astfel că viziunea tradițională, de delimitare strictă a vieții personale de cea profesională nu mai este de actualitate. Demarcajul artificial dintre cele două roluri –  generând între ele competiție și, în cele din urmă, dezechilibre. Cred că doar o organizație care valorizează persoana, care pune în prim-planul jobului nu doar sarcini de lucru, ci obiective prin care angajații să-și atingă propriul potențial, nu numai pe cel al companiei, generează acea energie pozitivă care ne reîncarcă bateriile atât pentru muncă, cât și pentru viață privată. De altfel, în prezent, nu mai este doar o ipoteza, ci o certitudine, că angajații fericiți la serviciu au un grad mai ridicat de satisfacție, dar sunt, de asemenea, și mai productivi.

În ce privește programele de worklife balance, Edenred a dezvoltat campanii de conștientizare a beneficiilor unui stil de viață sănătos, atât prin adoptarea unei alimentații echilibrate, cât și prin încurajarea socializării în timpul pauzei de prânz luată departe de computer. Credem că este important să luptăm împotriva  obiceiurilor de « desktop dining ». Pe de altă parte, aș menționa și o noutate aflată pe agenda imediat următoare: programul de lucru flexibil pe care urmează să-l implementăm progresiv  pentru toți angajații din companie. Le vom oferi astfel posibilitatea de a-și concilia cu mai multă ușurință responsabilitățile de la locul de muncă cu cele private.

O companie nu poate fi pentru angajat un arbitru al echilibrului dintre viață privată și cea profesională aflate în terenul vieții sale de adult cu liber arbitru, dar poate cu siguranță să-i ofere acestuia pârghii, precum cele menționate, pentru a-i facilita acest arbitraj corect.

ECHILIBRU. Mă folosesc de un instrument pe cât de simplu, pe atât de eficient al managementului în business și al timpului în general: to do list! – selectarea unei liste de obiective. În timp, acest tip de disciplină, practicată consecvent la serviciu, a putut deveni ușor și un obicei în viață mea privată. Să prioritizezi sarcinile și evenimentele din viață personală și profesională este astăzi, când agenda noastră este cel mai adesea suprasolicitată, un imperativ. Pare ceva complicat; în realitate, trebuie doar să alegem care sunt lucrurile cu adevărat importante și să începem cu acestea să le facem bine.

Dar la fel de important în realizarea acestui echilibru este și faptul că am și privilegiul de a-mi plăcea ceea ce fac și de a mă bucură de oamenii cu care fac echipa. Astfel că mă întorc acasă cu energie bună, iar calitatea timpului petrecut cu familia compensează durata mai mică, e adevărat, pe care o avem de  petrecut împreună.

CĂRȚI PE LISTA SCURTĂ. Cartea Simonei Tivatar, Medicină, nutriție și bună dispoziție, o carte recomandată de colegii mei din echipa Edenred care manageriază campaniile promotoare pentru un stil de viață echibrat

Cu siguranță o carte de memorialistică , poate ultima achiziționată la Bookfest, confesiunea-document a  unei femei anonime despre ultimele zile de război: O femeie din Berlin. Însemnări de jurnal din 20 aprilie până în 22 iunie 1945.

Oameni și vocații” de Isabel Briggs Myers, idei despre tipurile de personalitate ale faimosului psiholog elvețian Jung, pe care mi-am propus să o păstrez că lectură în următoarele weeend-uri la mare.

CĂRȚI ESENȚIALE. 

True North

Five steps strategy model

Outliers

The founder’s mentality

7 habits of highly effective people