FacebookTwitterLinkedIn

1. Care sunt principalele transformări prin care a trecut piața de avocatură în anii de după declanșarea crizei pe piața românească? Cum au evoluat diferitele arii de activitate în acest interval de timp?

Jucătorii de pieța de avocatură s-au menținut în general constanți în ultimii ani, deși au trecut prin transformări ale echipelor și ariilor de specializare. Sunt arii a căror evoluție a fost relativ constantă, cum ar fi de pildă, consultanța în domeniul dreptului societar sau al dreptului concurenței. Sunt altele a căror importanță a variat foarte mult în ultimii 10 ani: înainte de criză, de pildă, o arie importantă de specializare era reprezentată de tranzacțiile imobiliare, urmând apoi perioada în care au avut loc multe tranzacții privind proiectele de producere a energiei regenerabile. În prezent, există un volum mare de activitate în domeniul dreptului fiscal (și în special pe partea de litigii cu autoritățile fiscale), precum și în domeniul dreptului penal al afacerilor. Se dezvoltă de asemenea activitatea în domenii mai noi, cum este dreptul mediului.

 Găsiți aici întreaga listă a interviurilor 

2. Care considerați că sunt cele mai importante repere care definesc activitatea casei dumneavoastră de avocatură și cum au evoluat acestea în ultimii ani (număr de avocați, număr de clienți, servicii facturate, etc.)? Care sunt estimările pe termen scurt și mediu?

În prezent D&B David si Baias colaborează cu 36 avocați. Numărul avocaților s-a menținut relativ constant în ultimii ani, la fel ca și portofoliul de clienți.
Constatăm în prezent o tendință de creștere a activității, primind mai multe solicitări de asistență de la clienții noștri. Credem ca tendința de creștere a cererii de servicii juridice se va menține in următoarea perioadă, având in vedere, printre altele:

a. creșterea economică prognozată pentru Romania in 2016 si 2017 (a doua cea mai mare rata de creștere din Europa, după Irlanda, si cea mai mare din Europa Centrala si de Est), ceea ce creste atractivitatea tarii noastre ca destinație pentru investitori;
b. intensificarea controalelor efectuate de autorități, si in special de autoritățile fiscale, precum si
c. tendința generală înregistrată la nivelul societății românești de creștere a conformității cu diversele reglementari, in toate domeniile de activitate.

 Găsiți aici ediția dedicată echilibrului dintre viața personală și cea profesională, Work Life Balance

3. Multe dintre companiile active în domeniul serviciilor, în consultanță în special, au menționat o creștere a numărul de ore lucrate și a intensității muncii prestate în paralel cu menținerea sau chiar reducerea onorariilor practicate. Cum s-a schimbat în perioada de la venirea crizei modul în care se desfășoară activitatea avocaților din cadrul casei Dvs de avocatură? Detaliați!

Într-adevăr, prin raportare la perioada pre-criză, cuantumul onorariilor pe care clienții sunt dispuși sa le plătească a scăzut, in timp ce complexitatea proiectelor pentru care clienții apelează la consultanță juridică externă a crescut. Toate organizațiile sunt atente la costurile pe care le angajează, iar onorariile avocaților sunt o categorie de costuri. Cu toate acestea, exista in continuare proiecte importante sau cu grad mai mare de risc pentru care clienții sunt dispuși sa plătească onorarii mari, de multe ori însă sub forma unor onorarii de succes.
Aceste tendințe au încurajat eficientizarea activității, de pildă prin formarea echipelor de proiect dintr-un număr mai mic de avocați și, de asemenea, prin reducerea numărului avocaților juniori implicați în proiecte.

 4. Cum reușiți să găsiți, personal și instituțional, la nivelul casei dumneavoastră de avocatură, acest echilibru?

Avocații din firmele de avocatură ”de business” sunt în general persoane motivate, care sunt dispuse să investească resurse personale importante pentru a reuși. De aceea există această imagine a orelor îndelungate petrecute la birou. Pe termen mediu și lung însă, este importantă respectarea echilibrului dintre viața personală și viața profesională, prin alternarea perioadelor de muncă intensă cu perioade mai lejere sau prin implicarea în alte activități, de exemplu implicarea în activitatea didactică, care este diferită, presupune interacțiuni cu oameni diferiți și implică un alt tip de motivație. Avem de asemenea mulți colegi care practică un sport (alergarea este foarte populară în ultimul timp), ceea ce de asemenea ajută la reducerea stresului.

5. Ce înseamnă să fii avocat de succes în ziua de astăzi și cum s-a schimbat înțelesul acestei sintagme în anii de după venirea crizei?

Exista repere care se mențin constante indiferent de perioada de criza sau de creștere. Acestea sunt în special legate de atingerea unui nivel aprofundat de cunoaștere a reglementărilor și practicii în domeniul de specializare.
Pe de altă parte, cred ca perioada post-criza se caracterizează mai mult decât cele anterioare prin pragmatism; clienții pun accent pe experiența specifică dobândită în proiecte anterioare și așteaptă rezultate rapide: un avocat de succes este acela care facilitează închiderea tranzacției sau reușește să obțină în instanță anularea unui act de control insuficient documentat sau reducerea unei amenzi.
Dincolo de aceste elemente obiective, în orice profesie, succesul este in primul rând un reper personal. Fiecare dintre noi avem obiective pe care ni le stabilim (de exemplu, în avocatură, atingerea unui anumit nivel de senioritate din perspectiva proiectelor gestionate sau din perspectivă ierarhică, recunoașterea ca expert într-o anumită arie etc) și la îndeplinirea cărora consideram că am atins succesul. Dorința de realizare a acestor obiective personale cântărește foarte mult în susținerea motivației și ajută la depășirea obstacolelor.