„Un el sau o ea care să știe cum se face o idee «worth sharing» și cum se stârnește o conversație” – începe anunțul de angajare. Sunt niște cerințe cât de poate de generoase, care nu spun mare lucru. Plouă, trebuie să știi cum să pornești o discuție despre ploaie și umbrele. A bătut Gaz Metan Mediaș pe Concordia Chiajna, trebuie să știi ceva despre lotul Gazului și să aprinzi focul discuției. Crește șomajul în Spania, trebuie să știi să stârnești ceva și pe tema asta. Piața de publicitate este răvășită de „Ordonanța Voiculescu”, trebuie să ai o părere și s-o împărtășești… dar mai în șoaptă, cine știe cine te aude!
Ambiguitățile sunt foarte folositoare în industria noastră de comunicare. Te pun la adăpost de multe neplăceri. Important este să clămpănești, lumea va spune că știi să comunici!
Citesc mai departe anunțul: „Un om cu gândire laterală care se pricepe să «unească punctele», care știe ce e și cum se poate exploata un insight”. Rămân visător la sintagma „om cu gândire laterală”. Asta n-am mai auzit: „gândire laterală”!
Caut să-mi traduc: un om care nu gândește drept la țintă, ci lateral, dar ajunge la țină? Un om cu gândire întortocheată? Dacă își scrântește… glezna, pardon!, neuronul? Un om care una gândește și alta zice? Un om care vede și altceva decât drumul drept, adică vede mai pe alături, pe lateral? Nu-mi iese din minte „gândirea laterală”! Dacă era „multilaterală”, mai înțelegeam, doar am trăi în „societatea multilateral-dezvoltată și înaintarea României spre comunism”! Dar „laterală”! Oare cum mănâncă un om cu „gândire laterală”: își duce direct lingura la gură sau mai întâi și-o trece pe la ureche?
Și foarte important: oare cum poate angajatorul să evalueze candidații dacă au sau nu „gândire laterală”? Are cumva un detector de… „gândire laterală”? Dar ce înseamnă „să unească punctele”? Care puncte? Are angajatorul niște „puncte” și-l va supune pe candidat unui test de „unire”?
Dar să nu insistăm prea tare pe seama acestor sintagme! (Se va spune că piața de publicitate fierbe din cauza „Ordonanței” și Barbu își piaptănă mintea cu „gândirea laterală” ca să-și „unească punctele”!)
Anunțul mai spune: „Un om care știe să contextualizeze o idee și care nu consideră că «research»-ul e un cuvânt urât.” Ce să spun, dar „gândirea laterală” nu e o sintagmă urâtă? Anunțul mai pomenește și despre calitatea candidatului de a fi „prieten apropiat cu prezentările” și cu „vechea artă a poziționării”, bla-bla-uri!
Ce vreau să zic de-a dreptul, fără „laterale”: genul acesta de anunț este o mostră de prostie gomoasă, un ambalaj simandicos pentru o situație dură. În fond, agenția caută un om bun la toate, care să muncească de dimineață până seara ca un apucat, fără tată, fără mamă, fără să crâcnească, un executant fidel, un sclav pe „plantația” publicității românești. Pentru că asta e realitatea acestor vremuri de criză!
Sigur, se poate spune că acest tip de anunț nu este pentru orice „el sau ea” de pe stradă, adică nu se caută nici manipulanți la supermerkat și nici paznici la vreun depozit din Balotești. Anunțul este pentru cunoscători.
Dar acest limbaj (de plastic) pentru o așa-zisă elită nu-i o scuză. Un anunț de angajare reflectă, în primul rând, onestitatea angajatorului. În cazul de față, aveam de-a face cu niște abureli sclivisite, găunoase, cu pretenții de comunicare. O ipocrizie!
