Pentru unii dintre noi este despre nebunie și curaj și, sperăm, inspirație. Dar pentru ei, cei care se încumetă pe un drum necunoscut, neumblat de vreun român până acum, este despre depășirea propriilor limite, despre provocare, aventură, lucru în echipă și o faptă bună.
Am aflat aceste lucruri și toate celelalte pe care le vom povesti mai jos când am fost să o cunoaștem, în portul de la Limanu, pe „doamna” care îi va însoți pe membrii echipajului când vor traversa Oceanul Atlantic pe distanţa dintre La Gomera (Insulele Canare) şi Antigua – barca Maria. Tot acolo, la mijloc de august, am văzut cum se face un adevărat botez al unei bărci ce urmează să plece pe mare. Conform tradiţiei, fără să se abată de la vreun obicei, pentru că superstițiile sunt mari, echipajul a stropit barca cu şampanie şi a rostit: „Pentru marinarii din vechime/ Pentru marinarii dinaintea noastră/ Pentru Maria!”.
„Maria” este o ambarcațiune prețioasă, la propriu, valorând nu mai puțin de 100.000 de lire sterline (n.r.: nouă), aceștia cumpărând-o cu aproximativ 60.000 de lire, second-hand. Impresionant este că aproape jumătate din costul acestei ambarcațiuni este reprezentat de echipament. În competiția „Talisker Whisky Atlantic Challenge”, care este cea mai dură cursă de canotaj din lume, există o limită de lungime de 7,5 metri și lățime de 1,8 metri pentru bărcile care iau startul, iar acestea pot fi construite numai din lemn, fibră de sticlă și de carbon și kevlar. Barca este dotată cu dispozitive capabile să transforme apa de mare în apă potabilă și panouri solare menite să asigure energia necesară funcționării GPS-ului și a celorlalte dispozitive electronice de la bord.
Cine sunt marinarii Altantic4. Nu îi știm pe toți, încă. Ce știm sigur este că Andrei Roşu, pe care-l cunoaștem deja prin prisma multiplelor performanțe (printre care traversarea înot a Canalului Mânecii în 2015 și câștigarea locului 3 în tandem la maratonul Polul Nord din 2016), căuta o nouă provocare. Dacă ar fi făcut asta singur? „Nu, din mai multe motive. În primul rând, am făcut foarte multe proiecte singur. În 2010 am avut primul concurs de alergat, m-am pregătit și am participat singur. Am avut și curse în doi, ștafetă și așa mai departe. Acum, am simțit nevoia de a face și un proiect de echipă. De asemenea, este o cursă pentru care trebuie să te pregătești mult, iar eu cred că am de învățat lucruri diferite de la un proiect de echipă, – cum gestionezi relația și cu ceilalți, nu doar cu propria persoană. Mi-am dovedit deja că singur pot să țin un plan de antrenament, să gestionez momente dificile, dar în echipă vorbim despre o provocare suplimentară. Nu ascund nici faptul că în patru trebuie să vâslești mai repede decât singur, pentru a ajunge mai repede la finish. Având copii și familie, îmi doresc totuși să nu fiu un solitar nebun, ci mai degrabă să ajung mai repede, să petrec Valentine’s Day cu soția și copiii, decât singur pe mare, la jumătatea oceanului”, ne-a răspuns hotărât coordonatorul echipajului, în timp ce făceam o scurtă plimbare cu „Maria” pe lacul Limanu.
Așadar, știm sigur că în barcă se va afla Andrei Roșu, dar și prietenul și partenerul său în diferite competiții, Vasile Oşean (38 ani, doctor în medicină sportivă), urmând să se alăture încă doi membri. Inițial, în cursă s-au înscris 240 de români, iar dintre aceștia au fost selectați 10 pentru o probă de foc, din care aveau să rămână cinci finaliști. Vasile Oșean ne-a oferit mai multe detalii: „Cei cinci finaliști au fost selectați în așa fel încât să aibă o anumită compatibilitate cu noi (n.r: cu Andrei Roșu și cu Vasile Oșean), urmând să avem o perioadă de șase luni de acum înainte cu teste fizice, psihice și multe ocazii de a lucra împreună. Interesul nostru este să găsim cea mai bună formulă posibilă, astfel încât proiectul să fie dus până la capăt. Urmează acum antrenamentele oficiale pentru cursa Atlantic Challenge. În funcţie de evoluţia lor, peste aproximativ șase luni vom putea lua o decizie finală şi astfel vom şti care vor fi cei trei care vor rămâne alături de noi până la finalul antrenamentului”. Adică, din cei cinci finaliști de acum vor rămâne trei după șase luni de antrenament, iar cu doar o lună înainte de plecare în cursă, vom afla numele celor doi care vor pleca în incitanta călătorie.
Iar cei doi, care vor pleca în decembrie 2017 în cursa de 5.000 de kilometri vor fi aleși dintre finaliștii Marius Alexe (40 ani), Vlad Grigore (31 ani ), Ionuţ Olteanu (22 ani), Marian Ţonea (40 ani) și Alexandru Dumbrava (39 ani). Cu toții au un istoric sportiv, mai vast sau mai îngust. Oricum, niciunul nu este canotor de performanță. Sunt, până la urmă, doar oameni care iubesc mișcarea și pe care-i leagă un scop comun – cauza caritabilă pentru care luptă: completarea fondurilor necesare realizării unui Campus socio-medical la Adunaţii Copăceni, destinat copiilor diagnosticaţi cu boli rare sau incurabile.
„În 2012 lucram în cea mai mare bancă din România și mi-am dat seama că-mi doresc altceva de la viață, așa că în 2013 am plecat în cel mai mare raliu caritabil din lume, unde am condus un Peugeot din Londra până în Mongolia. Acesta a fost începutul. Un an mai târziu, am condus un moto-taxi prin Peru, iar în 2015 traversam America de Nord din New York în San Francisco și înapoi, așa că traversarea Atlanticului este următorul punct de bifat pe lista mea”, ne-a motivat Vlad Grigore alegerea de a se înscrie în această cursă. Dacă ar fi dezamăgit în cazul în care nu va avea un loc asigurat în barcă? ”Eu am făcut rugby, iar în momentul în care faci sporturi de echipă și te antrenezi cu mai mulți, nu știi niciodată dacă tu vei fi cel care va intra pe teren”.
Când a aflat despre proiect, Marius Alexe nici măcar nu a stat pe gânduri: „Am aplicat în următoarele două minute”. El a continuat: „Nu poți să ratezi un astfel de proces de învățare, accelerat, foarte consistent și autentic. Familia, colegii și prietenii mă susțin și cred că am un loc în barcă”. Pe de altă parte, Marian Țonea s-a gândit în primul rând, la copiii lui: „Știm cu toții că trăim în era digitală și că este din ce în ce mai greu să scoatem copiii din casă de la tablete, telefoane și alte device-uri. Și, cum pot scoate copilul din casă, dacă nu prin a-i oferi un exemplu?!”
Testul suprem – fără somn, mers pe jar și multă, multă sudoare. Pentru a selecta dintre 240 de înscriși doar 10 a fost, poate, ceva mai simplu, iar detaliile din corpul unui mail au fost de ajuns. Dar, pentru a rămâne alături de cinci, a fost nevoie de „testul suprem”. Vlad Grigore ne-a povestit: „Nu am știut unde mergem, știam doar că este un drum de 6-7 ore. Cu toții credeam că vom merge la munte, așa că ne-am luat câte un rucsac mic (cu tricouri, o bluză, accesorii impermeabile, dar nimic împotriva țânțarilor), eu mă gândeam că-l voi căra în spate. M-am trezit joi dimineața la 6, am plecat la job, am lucrat toată ziua, seara am mers să-mi fac bagajul și am plecat la miezul nopții. N-am reușit să dormim deloc pe drum pentru că ne-am întins la povești, iar la 9-10 dimineața eram pe plajă, în Delta Dunării. Deja aveam 26-27 de ore fără somn, am aflat că din acel moment și până duminică, când vom pleca spre casă, vom mai avea sesiuni de somn, dar niciuna mai mare de 2 ore”.
Cele trei zile au însumat diverse activități fizice, cum ar fi vâslitul unor bărci clasice sau înot în mare. Iar cum pregătirea mentală este foarte importantă în această competiție, bărbații au primit un vas mare cu semințe amestecate: fasole, năut, linte, orez și orez integral, pe care au trebuit să le sorteze la lumina lanternei; la fiecare două ore au primit câte un teanc de e-mail-uri, care erau, de fapt, niște operațiuni matematice pe care le rezolvau și verificau în echipă – acest exercițiu fiind util pentru momentul în care echipajul va avea de gestionat tehnologia de la bord. De asemenea, pregătirea din Deltă a presupus o „căutare de comori” sau, mai bine zis, de mâncare ascunsă pe 1.000 de mp de plajă. O altă provocare a fost reinterpretarea piramidelor din Giza, Egipt, conform unor dimensiuni foarte bine stabilite, o activitate ce i-a costat nu mai puțin de 12 ore pe doritorii de aventură. Iar proba despre care ne-a povestit tot Vlad: „Într-una din seri, după ce am luat cina ce fusese pregătită la foc cu lemne, jarul a fost întins pe plajă și a trebuit să mergem pe el cinci pași”, a fost poate cea mai dură.
„Anul viitor avem programată și o călătorie mai lungă, ce va fi până în Turcia sau chiar mai departe, astfel încât să ne familiarizăm foarte bine unii cu alții, dar și cu barca, cu vâslitul încontinuu și cu mâncarea deshidratată”, completează Andrei Roșu.
Din această lună, cei șapte au început programul comun de antrenament și vor renunța la foarte multe ore de job și la timp cu familia. Zilnic, aceștia se vor antrena cu ajutorul ergometrului (n.r.: simulator de barcă), vor merge la sala de forță etc.
Temeri, putere psihică și finish. Cu dotarea tehnică de la bord, este puțin probabil ca românii noștri să rămână pe mare zile la rând, întocmai ca personajele din „Unbroken” al Angelinei Jolie, care au îndurat 47 de zile de pericole într-o barcă pe Oceanul Pacific, fără mâncare și apă. „Cred că diferența dintre noi și niște supraviețuitori pe plută este că noi vom sta mai bine din punct de vedere al dotării tehnice și al mâncării. Diferența este dată și de certitudinea că ajungem din punctul A în punctul B, chiar dacă durează; pe când, dacă plutești în derivă, nu știe nimeni de tine. Există posibilitatea ca semnalul să se piardă și să dispărem de pe radar, dar acela va fi un moment mai greu pentru familie, decât pentru noi. Vom avea telefon la bord, net cu o viteză mai slabă, evident, dar per total cred că va fi bine”, a punctat Roșu.
Deși nu se pune problema de poze pe Facebook și postări pe blogul lui Andrei, competitorii „Talisker Whisky Atlantic Challenge” vor putea fi totuși urmăriți pe site-ul oficial al întrecerii. „Nu a murit nimeni până acum, iar pentru a se întâmpla asta, trebuie să faci niște greșeli copilărești. Sigur, probleme vor apărea în momentul în care vom traversa furtuni, dar barca este construită în așa fel încât, dacă se răstoarnă, revine pe poziția de plutire în circa 15 secunde. Sperăm totuși să nu avem parte de prea multe răsturnări”, a adăugat șeful echipajului. Vlad Grigore are o altă temere legată de posibilele furtuni: „Cel mai frică îmi este ca, în urma unei furtuni, să ne dăm seama că suntem cu o săptămână în urmă pentru că am stat pe loc”.
Și pentru că tot a venit vorba, recordul acestei curse este de 37 de zile, cu o medie de 60 de zile și cu 120 de zile, cea mai „întârziată” barcă de până acum. Vâslind încontinuu, doi câte doi timp de două ore, interval la care se face schimbul celor de la vâsle, la temperaturi între 20-25 de grade Celsius, echipa noastră estimează să parcurgă itinerariul în 60 de zile, dar, mai în glumă, mai în serios, Andrei speră chiar la primul loc: „Noi ne vedem mari canotori, avem o fantezie în a câștiga cursa dar, realist vorbind, oricât de bine ne-am antrena, sigur vom avea niște limitări fizice legate de faptul că nu am făcut canotaj de mici sau că n-avem abilități de navigație încât să fim siguri că avem ruta directă. Poate că vom mai ocoli, încercând să evităm furtuni, valuri mari. Probabil vom termina undeva la vreo 50 de zile. Orice zi în minus va fi un bonus, orice zi în plus tot un bonus pentru că ne vom bucura de experiența respectivă. Vom pleca cu gândul că terminăm mai târziu, pentru că este important să fim pregătiți pentru mai multe zile, altfel s-ar putea să apară depresia. Plecăm la drum cu gândul că suntem acolo să vâslim și trebuie să gestionăm fiecare zi în parte: azi avem de făcut asta, fără să ne gândim la ce a fost ieri sau la cât mai avem”.
În privința mâncării, membrii Atlantic4 ne-au spus că nu-și fac griji, proviziile de hrană şi apă potabilă fiind suficiente, dar foarte atent calculate. Ei vor avea pachete cu hrană uscată pe care și le vor pregăti singuri. Bonus, în barcă va exista și o undiță, în cazul în care simt nevoia să diversifice „meniul”. „Majoritatea celor care au participat, au slăbit între 15 și 20 de kilograme, motiv pentru care veți vedea înainte de plecare niște variante mai «umflate» ale noastre”, specifică Andrei Roșu.
Plimbarea noastră cu „Maria” se apropie de final și nu putem să nu-l întrebăm pe Andrei care este următoarea provocare pentru el, cu o speranță naivă că-l încuiem: „Păi mai sunt patru oceane, avem barcă, echipă, know-how, iar Atlanticul este cel mai ușor dintre toate. Mări sunt destule, deci avem ce face”
