
Business-urile cele mai trainice sunt născute din pasiune. Iar atunci când încerci să nu sari etapele numai din dorința de a crește foarte repede, s-ar putea ca norocul să stea mult timp de partea ta. De aceea, poate, Raluca Ioana Dumitru pare că are jobul ideal: pasionată de călătorii, a reușit să pună bazele unei agenții de turism în urmă cu aproximativ șase ani, iar acum se poate lăuda că a lansat pe piață vivolis.ro, prima platformă online full mobile din România destinată rezervărilor pentru diverse pachete turistice, dar introducând criterii noi de căutare cum ar fi, de pildă, cea în funcție de activitățile preferate.
În spatele acestui rezultat stau însă multe ore nedormite și multe strategii atent gândite. „La mine, totul a fost construit cărămidă cu cărămidă, nimic nu este artificial. Și același principiu l-am aplicat acum și pentru online”, spune tânărul manager. Cu toate că este absolventă a Facultății de Relații Economice Internaționale din cadrul ASE și, în perioada când agenția de turism nu era decât un vis, lucra în cadrul unei bănci, pasiunea pentru călătorii și de a-i sfătui pe alții unde să meargă și ce să viziteze a fost, în cele din urmă, mai puternică. A început cu agenția de turism OVI Travel, în 2008, cu o investiție nu foarte mare, de aproximativ 8.000 de euro, cheltuieli legate de sediu și de licențele pe care se pregătea să le ia, și cu un singur angajat – ea. „A fost o perioadă grea pentru că nu am avut de la cine să învăț”, explică ea, de aceea primele comenzi veneau mai de grabă din partea prietenilor sau prin recomandări.
Treptat, grija ei față de clienți – cărora le acordă o atenţie deosebită de la început şi până la finalul călătoriei când le cerea feedback pentru a se asigura că vacanțele lor au decurs fără incidente – a făcut business-ul să crească. Așa a decis, recent, să facă pasul spre un online inovator, după o investiție totală în cele două platforme (vivolis.ro – B2C și RED Bookings – B2B) estimată la 250.000 de euro. „Vivolis este singura platformă online full mobile din România cu un design responsive, ceea ce înseamnă că se adaptează la ecranul dipozitivului de pe care este accesată – desktop, laptop, tabletă sau mobil, interfața rămânând neschimbată, conceptul fiind completat de o comunicare inovatoare cu clienţii prin aplicaţiile mobile Viber si Whatsapp”.
Crede că inovația ar trebui trecută mai degrabă în categoria „investiții” și nu la cea de „costuri” pentru că are întotdeauna un potențial fie de a ajuta compania din punctul de vedere al imaginii, fie din punct de vedere financiar prin creșterea veniturilor și a profitului. Pentru următorul an și jumătate, mai are în plan investiții de 100.000 de euro pentru integrarea de noi pachete de tip charter, croaziere și excursii opționale.
Din totalul vânzărilor 40% sunt pachete corporate și 60% sunt vacanțe. Cea mai mare provocare este caracterul sezonier al activității și anume faptul că încasările din prima jumătate a anului trebuie să susțină activitatea din a doua jumătate. Nu îi e frică însă să se lupte cu agențiile de turism din liga mare, din rândul cărora speră să ajungă să facă parte, și spune că satisfacția cea mai mare este atunci când reușește să convingă o corporație că are ofertele și serviciile cele mai bune.
Dacă ar fi să le dea câteva sfaturi tinerilor antreprenori ar fi să fie răbdători și perseverenți pentru că business-ul „poate fi ca jobul de mamă: te solicită 24 de ore din 24”. Apoi, un element de care ar trebui să țină cont atunci când vor să pornească pe calea antreprenoriatului este să ia în calcul pasiunile și, în cele din urmă, să creadă în ideile lor până la capăt și să nu se descurajeze pe parcurs. „Dacă ai o idee, trebuie să crezi în ea și să o analizezi din toate perspectivele și, în cele din urmă, să o faci să fie fezabiă. Așa vei reuși”, mai argumentează general managerul OVI Travel.
Nu trebuie însă ignorată echipa care îţi stă alături, fiindcă sursele de inspiraţie şi inovaţie, de cele mai multe ori vin de acolo. „Tinerii antreprenori trebuie să fie conştienţi că inovaţia într-o companie trebuie să vină ca un tot unitar, din partea tuturor oamenilor dintr-o organizaţie. Colegii mei au tot timpul idei noi care să ne diferențieze în piață, să fim mai buni pentru clienți și să devenim niște jucători importanți în turism”, spune Raluca Ioana Dumitru. Iar de aici, decurge, evident, cel mai important atribut al progresului: comunicarea şi colaborarea cu echipa.