Cautare




, Staff

Editor-in-Chief Forbes România

Opinii |
|

Următorul nivel

Nu sunt puține evenimentele care se organizează anual, anual, în România în domeniul leadershipului.
Ionut Bonoiu

Cu toate acestea, evenimentele cu anvergură regională se numără pe degete, deși România joacă, pentru multe dintre multinaționalele prezente aici, rolul de hub de unde-și supervizează afacerile regionale. Aceasta a fost premisa care a stat la baza primului eveniment regional Forbes CEE Forum, pe care l-am organizat în toamna anului trecut, în premieră la București, împreună cu colegii din redacțiile Forbes din regiune.

Am descoperit cu această ocazie că între țările din regiunea noastră există mai multe asemănări decât deosebiri, iar experiențele avute de antreprenori și multinaționale deopotrivă sunt, de multe ori, similare indiferent de limba pe care o vorbește administrația locală sau angajații. De aceea, am decis ca anul acesta să mergem un pas mai departe și să adăugăm în portofoliul nostru de evenimente regionale unul dintre cele mai cunoscute nume în domeniu, Growth Summit. Organizat în aceeași formulă în orașe precum Las Vegas, Orlando, Dallas, Singapore, Amsterdam sau Barcelona, evenimentul este destinat liderilor de companii interesați să-și dezvolte afacerile fără a le deveni, însă, prizonieri.

O mare parte dintre antreprenorii români, aflați la prima generație, știu foarte bine, din păcate, ceea ce înseamnă să devii prizonierul propriei afaceri, aceasta traducându-se nu doar în limitarea sau plafonarea creșterii afacerii ci, de multe ori, și într-o reducere a calității vieții care atrage după sine, mai devreme sau mai târziu și o prăbușire a businessului. Iată de ce credem că în anul 2015, când succesiunea la conducerea afacerilor de familie, pe fondului schimbului de generații, a devenit un subiect fierbinte, organizarea în România a unui eveniment care să vorbească despre dezvoltarea eficientă a afacerilor este cum nu se poate mai potrivit.

Ediția regională a evenimentului global (South East European Growth Summit) va avea loc la București, pe 9 iunie, la JW Marriott Bucharest Grand Hotel, oamenii de afaceri români urmând să aibă acces direct și nemijlocit, timp de o zi, la lideri de afaceri care au revoluționat industrii, au depășit obstacole și au dezvoltat instrumente ce au schimbat companii aflate în declin, susținând mii de lideri și executivi din întreaga lume.

Verne Harnish, cunoscut drept „The Growth Guy” este fondatorul Entrepreneur’s Organization (EO) și a condus timp de 15 ani programul pentru CEOs al organizației, „Birthing of Giants”, dar și programul pentru executivi al WEO, „Advanced Business”, ambele organizate la MIT. Verne și-a petrecut ultimii 32 de ani educând echipe antreprenoriale și publică, în mod regulat, în ediția americană a revistei Fortune.

Steve Martin este directorul organizației britanice Influence at Work. El este co-autorul bestsellerului internațional „Yes! 50 secrets from the science of persuasion”, care a vândut până în prezent un sfert de milion de exemplare și a fost tradus în 26 de limbi. Steve vorbește și ține workshop-uri despre știința influenței și a persuasiunii și va prezenta principiile care i-au adus succesul în multiple organizații de afaceri, guvernamentale și non-profit din jurul lumii.

Alan Miltz are peste 20 de ani de experiență de management în mai multe industrii, inclusiv servicii financiare și industrie. El a dezvoltat tehnici de analiză financiară care au devenit un standard internațional pentru afaceri, CPA și bănci, fiind folosite în 22 de țări de peste 20.000 de clienți și bănci. Alan este un speaker cunoscut al Entrepreneurs Organization, având prezentări la universitățile EO din Tokyo, Berlin și Barcelona.

Ari Meisel este un învingător. În 2006, Ari Meisel a fost diagnosticat cu sindromul Crohn. Prin determinare și printr-o organizare foarte eficientă, Ari a învins în lupta cu boala. De atunci, Ari vorbește despre cum putem să devenim mai organizați și mai productivi în tot ceea ce facem, fiind invitat la TED Talks și la alte evenimente motivaționale.

Christo Popov este un CEO, antreprenor și investitor experimentat, cu peste 20 de ani de experiență în poziții de top în diferite industrii și culturi la nivel global. În prezent, el este fondator și CEO al Fast Track Europe, companie internațională de consultanță și coaching, care le oferă managerilor C-level cea mai bună expertiză de management la nivel global, ajutându-i să se dezvolte. În ultimii 10 ani, el a fondat 15 companii diferite în Europa de Est și a avut poziții de corporate executive la companii precum Shell, Sab Miller și Intersnack.

Acestea sunt doar o parte dintre realizările care i-au transformat pe acești oameni de afaceri în lideri internaționali ce oferă consultanță directorilor de top de la nivel global. Antreprenorii și directorii executivi din România pot discuta liber cu invitații pe tot parcursul evenimentului SEE Growth Summit.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii