
Berlin, Bangalore, Londra, Manchester, Riga, Swansea, Bucureşti. Toate acestea par, la prima vedere, o înşiruire de oraşe aflate pe mai multe continente ale Planetei. Privite din alt unghi, acestea fac parte, de fapt, din reţeaua dedicată comunităţii de tehnologie – TechHub, una foarte îndrăgită în rândul acestei nişe.
Într-o clădire aflată la numai cinci minute de mers pe jos de Piaţa Universităţii, se găseşte spaţiul unde tinerii pasionaţi de tehnologie, freelanceri sau angajaţi în domeniu, care conduc chiar companii sau cei care sunt pur şi simplu profesionişti în technologie pot face schimb de idei sau îşi pot face aici un sediu permanent. TechHub este primul spaţiu de coworking care se adresează comunităţii de tehnologie din Bucureşti. Bogdan Iordache (cel care a pus bazele evenimentelor How To Web), împreună cu Daniel Dragomir şi Ştefan Szakal sunt cei care au pus bazele hubului. „Proiectul a fost anunţat în noiembrie 2012, la How To Web. Au urmat trei luni în care am căutat împreună cu Bogdan spaţiul perfect pentru TechHub”, povesteşte Daniel Dragomir. Spune că nu a fost foarte simplu să găsească o locaţie, date fiind criteriile pe care tinerii antreprenori le aveau în minte: trebuia să fie un spaţiu central care să poată primi cel puţin 40 de birouri pentru rezidenţi, să aibă o zonă de co-working şi o sală cu o capacitate de cel puţin 120 de persoane.
Locul şi ideea lor de a crea o comunitate omogenă a celor pasionaţi de tehnologie din Bucureşti nu ar fi putut să fie complete fără un parteneriat internaţional. Au devenit astfel parte din TechHub, „o reţea internaţională de spaţii de co-working pentru profesioniştii în tehnologie dezvoltată la iniţiativa lui Mike Butcher de la Techcrunch şi a lui Elizabeth Varley. Apartenenţa la această reţea asigură TechHub Bucharest conectarea la comunitatea internaţională a profesioniştilor în tech”, îşi argumentează decizia Daniel Dragomir.
Cea mai mare provocare pentru cei trei antreprenori a fost însă găsirea spaţiului perfect într-un timp foarte scurt. Au anunţat în luna noiembrie 2012 că intenţionează să pună bazele unui spaţiu de coworking pentru comunitatea pasionaţilor de tehnologie şi spun că interesul pentru TechHub a fost destul de mare. „Eram întrebaţi tot timpul când deschidem. Nu a fost uşor să găsim spaţiul, însă după identificare am reuşit să îl amenajăm destul de repede”, mai spune cofondatorul hubului. Spun că TechHub Bucureşti este o companie privată, însă funcţionează ca un business social. Cu alte cuvinte, profitul nu este cel care i-a mânat să se implice într-o astfel de afacere. Cu toate că finanţarea a fost asigurată de cofondatori, dar beneficiază şi de sprijinul a două companii de software – Adobe şi Bitdefender, Daniel Dragomir explică faptul că TechHub încearcă „să păstreze costurile cât mai jos” pentru că îşi doresc să creeze „un spaţiu în care profesioniştii de tech şi start-up-urile să se poată dezvolta rapid având costuri minime pentru chirie şi utilităţi”.
Potrivit regulilor casei, rezidenţii au acces 24 de ore, şapte zile din şapte la spaţiul de lucru şi au birouri proprii. „Toţi sunt profesionişti din zona de tehnologie şi lucrează pentru companii româneşti sau internaţionale sau au start-up-urile lor. În zona de co-working sunt în general freelanceri care au acces la spaţiul de lucru de luni până vineri de la 10 de 18”, mai precizeză el. În plus, cei peste 30 de membri înregistrați până acum au acces gratuit la evenimentele pe care le organizeză TechHub-ul din Bucureşti sau celelalte din lume. Pentru a-i ţine conectaţi cu ultimele ştiri, membrii hub-ului pot citi Financial Times gratuit, iar pe lângă aceasta primesc licenţe de la Bitdefender. „Suntem la început de drum. Vom dezvolta TechHub în funcţie de impactul pe care o să îl avem în comunitate în următoarea perioadă. Nu excludem o extindere a spaţiului însă nu este momentul să ne gândim acum la aşa ceva”, mai spune tânărul antreprenor. Şi cum România nu duce lipsă de pasionaţi de tehnologie, cel mai probabil extinderea spaţiului şi creşterea comunităţii sunt doar la un pas distanţă.
Aflați ce alte articole mai cuprinde ediția specială “România hub-urilor”.
Citiți textele integrale în ediția tipărită a revistei, dar și în variantă digitală a revistei din webviewer sau în aplicația de iPad a Forbes România.