Cautare




, Staff

https://www.facebook.com/forbesromania https://twitter.com/ForbesRo

Lideri |
|

Un duș rece

O discuție cu Horia Manda, unul dintre cei mai experimentați manageri români de fonduri de investiții, despre povestea din spatele cifrelor macroeconomice.
Horia Manda DSC_3630

Matematicianul și fizicianul Horia Manda este unul dintre pionierii fondurilor de investiții din România. Managing Partner al Axxess Capital, Horia Manda a coordonat în ultimele două decenii investițiile de aproape 300 milioane de euro ale fondurilor RAEF, BAF și EEAF în aproape 40 de companii din România și din Europa Sud-Est. Iar perspectivele sale asupra economiei și societății românești sunt mai relevante ca oricând.

Cum arată România prin prisma cifrelor macroeconomice?

În opinia mea, cifrele macroeconomice din ultimii 2-3 ani sunt extrem de preocupante pentru că în situația unei economii care crește cu acest nivel înalt și care încearcă să ajungă la o convergență cu Uniunea Europeană, te-ai fi așteptat ca și nivelul investițiilor domestice și străine să fie într-o creștere semnificativă.

Dacă ne uităm însă la formarea brută de capital din ultimii trei ani, o regăsim tot timpul în scădere față de anii anteriori în timp ce investițiile străine au crescut anul trecut cu doar 3%, iar în primele luni ale acestui an sunt în scădere. Repet, o țară care dorește convergența într-un orizont de timp rezonabil ar trebui să se bazeze pe o creștere semnificativă a investițiilor. Iar investițiile străine sunt, în general, însoțite de beneficii mult mai diverse decât aportul de capital. Din această perspectivă, mi se pare foarte îngrijorător și total contraproductiv faptul că în acești ultimi ani s-a ajuns până la anatemizarea capitalului străin și a multinaționalelor prin vocea principalului partid aflat la guvernare, care reînvie astfel teme naționalist-populiste de dinainte de 1989.

Noi avem acum nevoie de Europa, în contextul acestor schimbări în care lumea a devenit multipolară. Din păcate, în loc ca Europa să își regăsească prestigiul potrivit viziunii sale civilizatoare, pierde foarte mult teren în competiția internațională și este mult fragilizată de neînțelegerile dintre membri și de curentele naționaliste locale, iar România a reușit într-un răstimp foarte scurt să urce cumva pe podium în acest nefericit concurs. Venim cu un mesaj extrem de naționalist și foarte păgubos pentru tot ceea ce înseamnă progresul mediului economic în țara aceasta. Un corolar al acestei atitudini este acela că nu apelăm la fondurile europene care ar putea să rezolve multe probleme, mai ales lipsa infrastructurii. Am ajuns să le evităm, din motive evidente – anume că aceste fonduri vin cu condiționalități și monitorizare ulterioară. În schimb, suntem foarte creativi în a utiliza banii bugetului pentru înființarea unor fonduri de dezvoltare (PNADL, de exemplu) pe care le alocăm fără criterii clare și în scopuri în general, politice și clientelare. Am văzut ce a însemnat asta de-a lungul ultimilor 20 de ani, ce irosire de fonduri publice în tot felul de proiecte locale: faimoasele școli în colectivități fără o populație școlară, stadioane în pantă, parcuri în pădure și alte lucruri de tipul acesta.

 

Cât de ofertantă (mai) este România pentru un investitor străin?

Imaginea României ca destinație de investiții pentru investitorii străini nu a avut deloc o evoluție pozitivă în acești ultimi ani și asta se vede cu ochiul liber. Din punct de vedere al interesului investițional, România a scăzut foarte mult, pe de o parte din cauza lipsei infrastructurii, dar și din cauza lipsei de predictibilitate. România este în acest moment o țară în care te poți trezi, iată, în perioada sărbătorilor de iarnă cu o legislație care vine și afectează principalele sectoare economice pe care se bazează infrastructura critică a acestei țări. Vorbim aici, în primul rând, despre sectorul serviciilor financiar bancare în care băncile s-au trezit taxate pe valoarea activelor fără nicio discuție prealabilă cu actorii principali din această industrie. În mod similar, sectorul energetic s-a trezit cu o taxă pe cifra de afaceri care afectează inclusiv companiile locale, evident, care sunt decapitalizate masiv și prin tot felul de alte operațiuni – precum declararea de dividende speciale, prin care luăm banii care ar fi trebuit puși în investiții pentru a acoperi deficitul bugetar. Telecomunicațiile reprezintă a treia infrastructură critică afectată de astfel de taxe prevăzute de OUG 114. Și, nu în ultimul rând, a fost puternic impactată și fundația unei clase de investitori pe termen lung în economie, care și asa este foarte firavă în România și care abia se înfiripase în ultimii 8-10 ani de când aceste fonduri de pensii private există (pilonul 2 – n. red.). În lipsa unor astfel de investitori pe termen lung este foarte greu sa construiești o economie cu o creștere sustenabilă.

Vorbeam despre lucrurile care sunt importante pentru investitori: infrastructură, stabilitate și predictibilitate, și nu în ultimul rând, un raport acceptabil între costurile salariale și productivitate. În toate aceste domenii, în ultimii 2-3 ani, România a înregistrat un recul semnificativ. De exemplu, creșterea costurilor salariale anul trecut a fost de peste 10%, iar productivitatea a crescut cu 3%. Acești indicatori trebuie să fie în general corelați, pentru că o creștere a salariilor peste creșterea productivității te duce la lipsă de competitivitate. Iar dacă ne uităm mai atent la structura salariilor, vedem că anul trecut cele din sectorul bugetar au crescut cu aproximativ 22%, în timp ce sectorul privat este cel care produce resursele care sunt taxate, inclusiv pentru plătirea salariilor celor care lucrează în sectorul public. Este aberant! În consecință, în momentul acesta mediul privat se confruntă nu numai cu probleme legate de lipsa forței de muncă determinată de emigrația masivă, dar și cu faptul că oamenii pleacă să lucreze la stat motivați de salariile mari și de cerințele foarte relaxate de performanță oferite de administrația publică. Din păcate, aceste semnale, provenite, de altfel, din foarte multe părți, nu influențează în niciun fel agenda publică, dominată în prezent de ciclul de alegeri în care tocmai am intrat odată cu europarlamentarele din 26 mai. Guvernanții nu au înțeles nici până acum cât de greșite sunt politicile acestea prociclice, iar opinia publică din țară este prea puțin atentă la perspectiva viitorului pentru tot ce înseamnă Romania integrată în Europa. Personal, nu văd cum noi am putea avea un viitor al țării în afara Uniunii Europene.

 

Ar trebui să ne așteptăm la o recesiune?

Înainte de toate, trebuie să înțelegem că există două perspective pe acest subiect, una alimentând-o pe cealaltă. În primul rând, ne uităm la perspectiva globală. Ne aflăm în fazele finale ale unuia dintre cele mai lungi cicluri expansioniste din istorie, cel mai mare de la Marea Depresiune, cu o creștere continuă în ultimii 10 ani. Este evident că acest ciclu nu poate continua la nesfârșit și este de așteptat ca inclusiv economia românească să intre și ea într-o fază de descreștere. Cu toate acestea, nu trebuie să confundăm un ciclu recesionar, firesc în orice economie de piață (mai ales după o creștere permanentă de aproape 10 ani), cu criza financiară din 2008-2010, care a reprezentat un outlier din toate punctele de vedere, de la cauze până la efecte.

În al doilea rând, avem perspectiva locală, în speță a economiei românești. Chiar dacă țara noastră nu are o experiență atât de îndelungată ca economie de piață, avem exemple concrete din partea altor economii care s-au confruntat atât cu criza din 2008‑2010, dar și cu creșterea economică stimulată artificial de politici prociclice. Când creșterea economică bazată pe consum se oprește brusc și concomitent cu momentul în care ciclul expansionist global încetează, avem parte de o prăbușire ulterioară de o amplitudine mult mai mare. Cu alte cuvinte, creșterea susținută excesiv de deficite în faza inițială ajunge să augmenteze corecția economică ce stă să se producă oricum, dar a cărei duritate putea fi ameliorată.

Cum am ajuns aici? Să analizăm “combustibilul” care alimentează viitoarea corecție. Uitați-vă cum evoluează deficitul comercial și cât de accelerat cresc importurile față de exporturi, lucruri ce nu par să îngrijoreze multă lume. Toate creșterile de salarii, pensii și alte venituri au generat un nivel de consum ce nu poate fi acoperit de producția internă, motiv pentru care se apelează la importuri masive. Accelerarea deficitului de cont curent este pe cât de îngrijorătoare, pe atât de amețitoare: anul trecut a crescut cu 17%, iar în primul trimestru al acestui an a mai crescut cu încă 30%. Pe de altă parte, să ne uităm și la inflație, stimulată în primul rând de cheltuielile bugetare, care a revenit în mod neașteptat în 2018 și care continuă să ne situeze pe un prim loc (nedorit) în Uniunea Europeană. Da, avem parte de creștere economică mare, dar care în opinia mea (și a multor economiști) este o creștere nesănătoasă alimentată exclusiv de consum și nu de investiții. Este dureros de evident că această creștere are o viață scurtă și va trebui să plătim o notă de plată pentru aceste excese.

Ce este cel mai dureros, însă, este că această situație putea fi evitată. Economia românească avea (și cred că încă are) fundamente solide să crească pe termen lung, atâta vreme cât procesul de convergență ar fi fost însoțit de investiții în infrastructură facilitate de fondurile europene. Astfel am fi putut genera o creștere sustenabilă care, simultan, ne-ar fi protejat, poate nu întru totul, dar la un nivel semnificativ, de efectele negative ale încetinirii ciclului expansionist global. În momentul acesta, din păcate, mă aștept să trecem printr-un ciclu recesionar mai amplu și mai dur decât în economiile similare ca dimensiune și structură, dar mai disciplinate din punct de vedere fiscal-bugetar, până când se vor ajusta aceste deficite economice acumulate în ultimul timp și care continuă să se extindă în prezent.

 

Cât de pregătite sunt businessurile în ceea ce privește capitalizarea?

România are o problemă istorică cu formarea capitalului autohton (într-o anumită măsura explicabilă drept o caracteristică a unei faze timpurii a capitalismului) și, în consecință, ceea ce se poate observa este că pentru un număr foarte mare dintre companiile românești (mai ales companiile mici și mijlocii) nivelul de capitalizare este foarte redus. Drept urmare, astfel de businessuri nu pot fi finanțate prin credit bancar decât până la un anumit nivel, de asemenea redus. Așadar, când ne uităm la creditul neguvernamental în PIB, vedem o tendință nu neapărat surprinzătoare, dar nespus de îngrijorătoare: de la 45% în 2008 a ajuns la 27% în 2018. Iar gradul de capitalizare al companiilor se află la originea acestei intermedieri financiare reduse, care ne situează pe ultimul loc în UE și printre ultimele din întreaga Europa. Într-un astfel de context, statul consideră imperativă taxarea activelor bancare, recent introdusă prin OUG 114. Ce efect are această decizie? În primul rând, reduce capitalul din sectorul bancar. Drept urmare, apetitul băncilor pentru creditarea economiei reale nu are cum să crească, indiferent de formula de tip “băț și morcov (stick and carrot)” introdusă ulterior, pentru simplul motiv că încă nu s-a inventat în lumea asta o soluție de stimulare a creșterii unui sector prin taxarea lui. Astfel, țara noastră rămâne condamnată la un nivel de intermediere mult sub cel al Bulgariei, de exemplu (care are un raport credit neguvernamental în PIB de aproximativ 54%).

Care sunt domeniile cele mai atractive?

În linii mari, cred că tot ce înseamnă sectoarele legate de consum au creșteri. Mai concret, tind să mă uit la 4-5 sectoare unde România înregistrează deficite structurale majore și unde există loc de creștere semnificativă ce poate apărea alături de un proces de convergență sănătos. Un exemplu bun este sectorul bunurilor de larg consum, care rămâne de interes pentru că România este într-o fază în care consumul populației este considerabil mai redus în multe categorii (față de media europeană – n. red.). Un alt exemplu îl regăsim în serviciile de sănătate, care oricum se află pe un trend de creștere la nivel global, iar România reprezintă o oportunitate cu atât mai semnificativă în domeniu, plecând de la un nivel extrem de precar al calității acestor servicii. Apoi putem discuta de sectorul serviciilor financiare, unde România “se bucură” de ultimul loc în UE, cu cifre mult mai rele la nivel european… și aici, cu siguranță, va continua o creștere. Nu în cele din urmă, dacă ne uităm la serviciile IT, sub aspectul consumului de digitalizare, România este (iarăși) pe ultimul loc în UE – prin urmare și aici regăsim loc de creștere. Pe de altă parte, sectorul IT la nivel enterprise este unul complex, cu cicluri lungi de achiziție. Or, în momentul în care Ordonanța 114 a apărut, reacția firească a multora dintre entitățile bancare și nu numai (de ex. sectorul energetic) a fost să mute în stand-by multe dintre substanțialele planuri de investiții în digitalizare pregătite cu luni înainte. Eu nu cred că asta e soluția, dar este o primă reacție de înțeles. E-commerce, de asemenea, este un domeniu atractiv.

Cât de dornici mai sunt antreprenorii români să facă business?

Ceea văd clar este că în contextul acesta economic tulbure, determinat mai ales de lipsa predictibilității, dorința de a investi și de a-ți mări capacitățile de producție este destul de redusă. Realitatea este că în momentul acesta există lichiditate în piață, există bani la bănci, dar antreprenorii nu sunt foarte dispuși să vină și să solicite finanțare pentru creșterea capacităților de producție.

Tot din lipsa de încredere în economie antreprenorii preferă, de multe ori, odată ce ajung la un anumit nivel, să își vândă afacerea. De aceea vedem tot mai puțini campioni regionali originari din România care să-și fi construit un business de anvergură la nivel regional.

La ce să ne așteptăm pe viitor?

Situatia actuală nu este deloc motivantă pentru a convinge investitori financiari instituționali din afară să investească în fonduri de private equity dedicate României. Din acest punct de vedere, ne confruntăm cu o mare dificultate. Era greu și înainte să convingi investitorii străini să plaseze într-o economie de dimensiune relativ mică, chiar și la nivel regional (pentru că, dacă ne uităm la Sud-Estul Europei, există multe economii reduse și necooperante), dar ceea ce se tot întâmplă de doi ani și jumătate în România transformă orice încercare de a aduce bani privați pentru a fi reinvestiți pe termen lung într-o misiune aproape imposibilă.

 

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii