Cautare




, Staff

https://www.facebook.com/forbesromania https://twitter.com/ForbesRo

Afaceri |
|

Un business integrat

Într-o țară mare consumatoare de carne de porc, Dorin Crizbăşan se poate declara mulțumit de evoluția afacerii pe care a construit-o pe piața locală de pește în ultimii 20 de ani.  
024 MP Doripesco - Ruxandra Coc - la Corabie

„Am decis să diversificăm portofoliul de produse cu categoria specialități pescărești și să le ambalăm în borcane și astfel să mărim termenul de valabilitate.” – Ruxandra Coc, Director Executiv Doripesco S.A.

Povestea afacerii de familie Doripesco a început în perioada când mulți visau să pună pe roate o afacere, mai exact în anul 1995. Atunci când, după primul său job la pescăria de la Ferma Dumbrăvița, Dorin Crizbășan și-a dat seama că acesta este domeniul în care și-ar dori să-și pună amprenta, prin adoptarea unui alt model de a face piscicultură.

După ce și-a pus ideile pe hârtie, a trecut la formarea echipei, iar prima persoană pe care a cooptat-o a fost chiar sora sa, Ruxandra Coc, (în prezent, directorul executiv al companiei) care s-a întors din străinătate ca să pună în practică experiența acumulată în dezvoltarea afacerii. Așadar, de la o companie care inițial avea doi angajați, Doripesco a ajuns să aibă o echipă formată din 82 de salariați.

„Extinderea activității grupului Doripesco s-a realizat pe parcursul mai multor ani. Am ales mai multe domenii de activitate în piscicultură și acvacultură, industria alimentară – secția de procesare pește, HoReCa, activități de recreere: pescuit sportiv, birdwatching, vânătoare, photo hunting și chiar construcții”, a spus Ruxandra Coc, Director Executiv Doripesco S.A.

O decizie de management pe care reprezentanții Doripesco o consideră nu doar optimă, ci chiar salvatoare, privind spre dezastrul pe care l-a creat pandemia în industria HoReCa. Desigur, nu putem face abstracție de faptul că segmentul de produse din pește a fost mai puțin afectat față de restul industriei cărnii, de pandemia de coronavirus.

Mai mult, ultimele studii realizate în acest sens au demonstrat că din vara lui 2020, piața produselor din pește a reînceput să crească pe zona de retail, chiar dacă timid, cele mai mari pierderi fiind raportate pe partea de restaurant.

Și trendul pare să continue. Considerat la rândul său un an atipic, 2021 a adus pentru Doripesco o creștere de aproximativ 14% în primul semestru, pe categoria de produse din pește comercializate în lanțurile de retail, comparativ cu aceeași perioadă a lui 2020. Creșteri semnificative a înregistrat în această perioadă și capacitatea de producție a companiei, care a fost destul de afectată de schimbarea comportamentului consumatorului din cauza pandemiei (în 2020 aceasta a scăzut cu 27% față de 2019).

Cel mai mare avans în ceea ce privește vânzările, în primul semestru al lui 2021 s-a înregistrat la categoria salate din icre și Icre nepreparate, unde Doripesco a raportat o creștere cu peste 28%.

„Trendul ascendent a continuat și pentru categoria specialităților pescărești, cu 23%, în timp ce produsele din pește afumat au înregistrat o scădere cu 10%”, a mai completat Ruxandra Coc, care nu a uitat să menționeze că piețele externe preferă produsele precum salate din Icre, crema de păstrăv cu unt și cele din categoria de specialități pescărești.

În prezent, exporturile companiei reprezintă aproximativ 5% din totalul producției și sunt realizate pe piețele din Franța, Polonia, Germania, Italia și Republica Moldova; un procent pe care grupul vrea să-l majoreze, iar un prim pas către punerea în aplicare a acestui deziderat este să elimine pe cât posibil din provocările survenite din această zonă. Iar una dintre acestea este legată de condiția specială de transport referitor la temperatura de păstrare și termenul redus al valabilității produselor.

Astfel, s-a ajuns la o reconfigurare a strategiei în ceea ce privește ambalarea produselor care merg la export. „Am decis să diversificăm portofoliul de produse cu categoria specialități pescărești și să le ambalăm în borcane și astfel să mărim termenul de valabilitate”, a mai punctat directorul executiv al Doripesco.

Pe piața locală, produsele Doripesco se regăsesc atât în magazinele unor retaileri locali sau magazine de proximitate precum Sergiana, Darina, Băcănii de Renume, dar și în retailul modern. În magazinele Auchan, Cora, Penny (grupul REWE), Carrefour și Mega Image acestea sunt produse și sub marcă proprie (Mega Image/Gusturi Românești, Cora/Tradiția Gustului, Penny/Hanul Boieresc, Auchan/marcă proprie Auchan, Carrefour/Drag de România). Totodată, din acest an grupul și-a extins canalele de comercializare, intrând și pe zona de e-commerce prin parteneriatul cu eMag și foodpanda.

Mergând mai departe și privind către partea de investiții, fondatorul Doripesco, Dorin Crizbăşan, nu a renunțat nicio clipă la ideea de a-și respecta principiul asumat încă de la intrarea pe piață: să dezvolte modelul unei pisciculturi în armonie cu natura.

Astfel că, în ultimii ani, una dintre activitățile conexe cu un puternic impact asupra evoluției grupului a fost și este reprezentată de partea de agroturism. Cu o proporție ce depășește 22,7% din totalul cifrei de afaceri, segmentul a impulsionat oficialii grupului să continue strategia de dezvoltare chiar și în momente de criză. „Anul trecut, am investit în modernizarea restaurantului Casa Păstrăvarului și construirea unui nou concept de restaurant-magazin, Delicii Rapide – La doi pași”, a exemplificat Ruxandra Coc.

Practic, în perioada 2020-2021, Doripesco poate vorbi despre investiții ce totalizează aproximativ 200.000 de euro, investiții realizate numai pentru dezvoltarea și modernizarea celor două noi locații. În plus, în prezent, grupul se află în curs de implementare a unor proiecte de modernizare a fermelor piscicole, prin programe de finanțare europeană în valoare de peste 58 de milioane de lei.

În acest moment, cota de piață a brandului Doripesco pe categoria produselor din pește și specialităților pescărești este de aproximativ 9%. Doripesco deține în total patru ferme. Două dintre acestea au în vedere producția de păstrăvi și sturioni (Valea Bogății și Podu Olt), iar celelalte două sunt specializate pe creșterea crapului, novacului și fitofagului (Rotbav și Dumbrăvița – numită și Delta din Carpați). Cele patru ferme totalizează 440 de hectare luciu de apă.

Ca planuri de viitor, oficialii Doripesco și-au propus să continue strategia de dezvoltare a zonei de agroturism prin extinderea rețelei de restaurante proprii, sub formă de franciză, deschiderea unui punct GASTRO în inima Deltei din Carpați – Dumbrăvița, dar și extinderea capacității de cazare a Complexului Turistic Doripesco.

 

 

 

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii