Cautare




, Contributor

SportsMoney |
|

Triatlon: Ionela Păunică – Un munte de voinţă

Un prieten i-a recomandat să alerge, pentru că alergarea face bine şi a decis să încerce. A fost o alegere care i-a  adus o îmbunătăţire considerabilă a stării de sănătate.
132 triatlon Ionela Paunica 1

A început să alerge într-o iarnă, în condiţii extreme, cu ger şi multă zăpadă, mai întâi 1 km, apoi aproape 3 km. Întâmplarea a făcut să fie iarnă, o iarnă deloc uşoară, dar asta a contribuit şi mai mult la determinarea ei. Treptat, a ajuns să perceapă alergarea ca pe  o sursă de revitalizare şi de relaxare care a făcut-o să se simtă tot mai bine. „De la alergare la alergare, îmi doream tot mai mulţi kilometri şi un ritm mai rapid şi dacă îmi ofeream distanţe scurte de 6 până la 10 km, parcă eram ca un copil care nu primea întreaga pungă de bomboane şi nu era mulţumit. De aceea, distanţele de alergare s-au mărit considerabil şi am ajuns să alerg chiar şi peste 70 km pe săptămână. Spre exemplu, la ultimul antrenament, am alergat 18 km cumva fără să-mi dau seama, fără să simt că fac un efort, iar la final mă simţeam excelent”, spune Ionela Păunică, Director Executiv, Fundația Telekom România, Senior Coordonator PR, Telekom Romnia.

Spune că a devenit dependentă de alergare, o pasiune la care nu mai poate renunţa, pentru că beneficiile sunt enorme, atât la nivel mental, cât şi fizic. „La început nu voiam să alerg decât pentru sănătate, apoi mi s-a oferit invitaţia de a participa la o competiţie şi nu una simplă, ci în condiţii extreme. Startul meu a început acum cinci ani la Semimaratonul Gerar – care are loc tradiţional în ultima duminică din ianuarie. Nu eram sigură dacă să particip sau nu, pentru că sunt o fire competitivă şi nu-mi doream să fiu printre ultimii, dar conform pace-ului (ritmul măsurat în minute per km) cu care alergam mi s-a spus că o să mă încadrez cumva în jumătatea clasamentului. Am acceptat provocarea, am gustat din ea din plin şi m-a prins”, povesteşte Ionela Păunică.

Triatlon: Antoanela Manac – Atracția dificultăților

Atrasă de provocări

Drumurile erau blocate de ninsoare, competiţia a fost foarte grea, iar la un moment dat s-a pus problema amânării. „A fost o luptă cu zăpada, cu gheaţa, cu frigul, cu ninsoarea, care ne-a transformat rapid în nişte Yeti în alergare. Am terminat la jumătatea clasamentului, iar adrenalina, energia şi satisfacţia de la finalul competiţiei m-au prins cu adevărat pentru a continua participarea şi la următoarele. Era cu adevărat ce-mi doream şi apăruse acea pasiune care mă prinsese în mreje.” Afirmă că întotdeauna i-au plăcut provocările şi, de aceea, au urmat curse din ce în ce mai provocatoare care îi stimulau spiritul competiţional.  „De la jumătatea clasamentului, am ajuns chiar în top (locul 1 sau 2), atât la competiţii naţionale, dar şi internaţionale.”

O altă cursă importantă a fost  trecerea la duatlon şi apoi la triatlon, în echipă. Îşi dorea foarte mult să participe la o competiţie de alergare şi bicicletă, dar avea o problemă. Nu ştia să meargă cu bicicleta şi nici nu avusese vreodată una. Competiţia era la câteva luni distanță (Wintertri Challenge), aşa că şi-a cumpărat o bicicletă mountain bike, („cea mai colorată”, pentru că alt criteriu nu cunoştea), şi a învăţat să meargă cu bicicletă direct în pădure, ignorând toate căzăturile şi juliturile. Avea o ţintă şi îşi dorea să o atingă. După care a urmat triatlonul „Fără Asfalt”, la 2 mai, iar acum îşi doreşte să ajungă la următorul nivel şi anume să participe la ultramaratoane internaţionale.

Triatlon: Mihai Vigariu – Arta de a cultiva victorii

Ionela spune că principalul beneficiu personal pe care îl are participarea la maratoane este sănătatea. „Deşi am încercat şi alte sporturi, nimic nu se compară cu alergarea. Iar în al doilea rând, energia, starea pozitivă şi euforia pe care ţi le oferă o cursă în natură, în pădure, când întâlneşti căprioare sau dimineaţa pe la 5:00 sau 6:00 când alergi în parc şi eşti doar tu cu natura, răsăritul şi vietăţile, când veveriţele îţi sar în cale sau raţele de abia se trezesc şi îşi întind aripile. După aceea, merg la birou mult mai dinamică, plină de veselie şi cu o forţă inimaginabilă pentru a face faţă provocărilor profesionale şi transmit starea mea celor din jur.”

 

Forţa binelui

Cea mai grea cursă la care a participat a fost Sky Run, un maraton de alergare de 24 de ore pe scări, într-o echipă de şase, pentru a ajuta financiar copiii abandonaţi din cadrul centrului Mia’s Children. Era pregătită pentru curse de anduranţă, dar când a primit invitaţia de a lua parte la aventura celor 680 de trepte, timp de 24 de ore, a fost mai mult decât o provocare, o întrecere cu ea însăşi. „Copiii din cadrul centrului mi-au dat putere încă de la început, cand am primit la birou din partea lor o felicitare cu un text emoţional de încurajare şi un tablou în care era pictată o scară şi în capătul ei am simţit că era dorinţa lor de a-i ajuta şi locul în care trebuia să depun toate forţele pentru a ajunge de fiecare dată în 24 de ore. Oboseala reală nu am resimţit-o decât după 15 ore de la start, dar nici nu aveam cum să mă opresc pentru că încurajările copiilor care mă aşteptau, fiecare la câte un nivel, cu vuvuzele, îmi dădeau forţa de a continua. Iar când i-am văzut dupa ora 24:00 că nu au vrut să plece la centru şi au dormit într-un colţ, pe jos, înveliţi cu plapuma, de parcă voiau să nu-şi părăsească „îngeraşii” care alergau pe scări pentru ei, a fost mai mult decât o doză puternică de energie pentru satisfacţia personală, a fost dorința uriașă de a reuşi pentru ei”, povesteşte Ionela Păunică.

Triatlon: Vlad Stoica – De ce a luat triatlonul locul golfului în topul preferințelor românilor?

De asemenea, Maratonul Internaţional Braşov din 2017 a fost competiţia la care s-a pregătit ca la carte – antrenament şi plan nutriţional, pentru că traseul în sine era mai mult decât o provocare. Era un traseu în premieră cu alergare prin Braşov, apoi urcare şi coborâre din Poiana Braşov, Zidurile de Subcetate, Poalele Tâmpei, Strada Sforii, Biserica Neagră şi Piaţa Sfatului. Ştia că participă atleţi profesionişti de la cluburi şi îşi dorea să se regăsească printre ei, inclusiv pe podium.

După tot antrenamentul pe care l-a respectat cu sfinţenie, pentru că îşi vizualizase visul deja împlinit, în acea zi la start, a ştiut şi avea siguranţa că va fi aşa cum şi-a propus. A purtat numărul 2 şi a ieşit pe locul 2. Pentru că dorinţa de a participa i-a fost atât de mare, pe traseu, în urcare spre Poiană, când „greul” era la cotele cele mai înalte, se gândea la Andrei, băiatul pentru care alerga ca să ajute la strângerea sumei necesare pentru operaţia de care avea nevoie.

„Când am ajuns la finish nici nu resimţeam oboseala, decât o foame imensă. Mi-am propus un obiectiv şi mai mare în acest an, dar din păcate, va trebui sa iau o pauză din cauza unui accident la picior. Dar am încrederea ca voi reveni cu siguranţă”, spune Ionela.

A alergat pentru a susţine financiar copii bolnavi de cancer, copii şi adulţi cu boli grave sau aflaţi în faza terminală, copii instituţionalizaţi, persoane din zone defavorizate, pentru dezvoltarea educaţională a unor tineri talentaţi şi pentru împădurirea unor zone defrişate. Ionela spune că fiecare cursă de alergare îşi urmează pasiunea, motivaţia şi satisfacţia acelei aventuri.

„După ce ai gustat din ea, nu ai cum să mai renunţi, o cauţi, te regăseşti în ea şi îţi ordonezi viaţa în jurul ei. E o cură prelungită de adrenalină, care începe cu febra startului, apoi continuă cu administrarea kilometrilor – pentru că alergarea de anduranţă necesită o strategie de abordare bine pusă la punct şi executată fără abateri – controlul ritmului pentru a atinge performanţa dorită, dar fără accidentări, iar apoi este «beţia» sprintului final, atunci când arzi ultimii stropi de energie ca să zbori pe sub arcada de final. Trebuie să încercaţi, să vedeţi cum este!”

 

Dorinţa a învins oboseala

Am întrebat-o cum reuşeşte adrenalina să învingă oboseala din cadrul curselor şi mi-a explicat că având un ritm profesional alert, de multe ori, îi era greu să se trezească dimineaţa să alerge, fiind foarte obosită. Dar dorinţa îi era atât de puternică, încât atunci când ajungea în pădure sau în parc şi începea să alerge toată slăbiciunea dispărea şi se instala puterea, forţa şi bucuria de a alerga în natură şi de a simţi că toată oboseala acumulată rămâne în spate, iar ea se detaşează cu fiecare kilometru de alergare.

Sportul şi sănătatea sunt și ariile cele mai importante de implicare pentru Telekom România, la fiecare eveniment sportiv pe care îl organizează, iar Fundaţia Telekom România, pe care Ionela Păunică o conduce, susţine activ cauze sociale care au nevoie de suport. O parte dintre fondurile donate către cauze sociale au fost colectate cu ajutorul a peste 100 de colegi alergători ai Ionelei din cadrul Telekom România, care au alergat la competiţii pentru susţinerea acestor cauze. „Ultima cauză susţinută, la Maratonul Internaţional Braşov powered by Telekom Sport, este cea a lui Robert Cadar, un tânăr alergător şi fotograf diagnosticat cu o formă rară de cancer. Un tânăr plin de forţă, optimism şi speranţă care ne-a dat tuturor o lecţie de viaţă”, povesteşte Ionela.

A povestit din experienţa ei cu multă pasiune şi  încă de la început a atras mulţi prieteni către alergare. Deși iniţial erau reticenţi, ei puneau în practică povestea. După ce a văzut cum se schimbă viaţa lor după alegerea alergării, s-a gândit chiar să „recruteze” prieteni voit, fiind sigură că le va aduce numai beneficii, iar vieţile lor se vor schimba radical. Iar paşii lor au parcurs mai întâi cursele mici, pentru ca mai apoi să ajungă la cele mari, trecând la triatlone şi apoi la ultramaratoane.

Triatlon: Peter Klosz – Calea spre succes

 

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii