Omul se mișca dezinvolt, sigur pe marfa sa și atent la fiecare călător: „Alifie contra răcelii, leucoplast la un leu!” A strigat fără întrerupere și a vândut o alifie și trei role de leucoplast. Apoi, a coborât la următoarea stație, așteptând alt tramvai.
Îți povestesc despre acest vânzător de succes ca să te încurajez. Tu ești editorul meu, eu sunt autorul tău. Avem o carte care abia a ieșit din tipografie: „Primul an de publicitate”. Și nu pot să uit vocea ta panicată când au sosit volumele „calde” în editură: „Avem 283 de like-uri pe Facebook, dar nimeni n-a făcut nicio comandă!” În loc să chiuim de bucurie pentru că sosise cartea, tu ai făcut această precizare descurajantă. Ne-am uitat unul la altul, cu mutrele împietrite de groază, cum dracu’ vom vinde cartea asta? La chestia asta nu prea ne gândisem: cum o vindem? Ne-am lăsat vrăjiți de ideea cărții – 13 interviuri cu primii antreprenori care au lansat agenții de publicitate în anii ’90 – și am crezut că scrierea și editarea cărții sunt de-ajuns, că ideea este „genială” și că „marfa” o să se vândă de la sine, chiar și cu un anunț pe afurisitul ăsta de Facebook!
Poftim, ne-am făcut-o cu mâna noastră! Te încurajez, băi, Titi, trebuie să vindem cartea! (Te încurajez ca să mă încurajez și eu.) Dar uite că acum curajul parcă mi-a pierit. Cum s-o promovăm ca s-o vindem? De 19 ani scriu despre publicitate și parcă am scris degeaba. N-am învățat nimic din ce-am scris! Am scris despre clipuri publicitare, am făcut caterincă pe seama campaniilor derulate de oamenii de marketing și de strategie, am „dat lecții”, am făcut pe deșteptul pe seama muncii publicitarilor și uite că am ajuns în situația să mă fac de râs, să rămânem cu această carte în magazie. Ca s-o spun pe românește: mi-e teamă că am să mă fac de rahat în industria de publicitate, băi, Titi!
Asta e cea mai a dracului muncă: să vinzi! O simt pe pielea mea, ca pe o arsură care crește, crește și mă înnebunește de durere: cum să-l faci pe consumator să scoată banii din buzunar? Noi vrem să vindem o carte. Asta înseamnă să ne ducem și noi după publicul-țintă, așa cum am văzut la acel vânzător de alifie și leucoplast din tramvai. El a coborât pe pământ (în tramvai), printre oameni, a intrat în „rețeaua” lui de clienți și a strigat că are alifie și leucoplast.
Hai să coborâm și noi pe pământ, să lăsăm naibii Facebook-ul ăsta superficial! Nu zic să ne ducem în Piața Universității și să vindem la măsuță cartea noastră, că ne iau la goană buticarii sau ne umflă poliția. Hai să atacăm targetul nostru! Dar care o fi targetul? Analiza asta n-am făcut-o!
Totuși, îți propun să atacăm agențiile de publicitate! De aceea zic, așa, cuprins puțin de panică, să ne trezim într-o dimineață la prima oră, să faci plinul la mașina ta și să ne ducem din agenție în agenție de publicitate și să strigăm marfa noastră: „Avem primul an de publicitate! Avem primul an de publicitate”. Decât să așteptăm ca cititorii să vină la carte, mai bine ducem noi cartea la oamenii din agenții. Destul ne-au bombardat cu spoturi și reclame pe unde ne-am mișcat în lumea asta, în campanii integrate de 360 de grade! Acum îi atacăm pe un singur grad, chiar în bârlogurile lor, în birourile lor, la ei acasă, sigur vor scoate banii când le vom pune cărțile pe masă! Asta e strategia finală pe care ți-o propun. Să atacăm! Să ocupăm agențiile! Să vindem!
Să-ți mai spun ceva, dragă Titi! Ştii, eu am fost singurul client care a cumpărat alifia aia contra răcelii, de la vânzătorul din tramvai. E chinezească, e bună.
Articol apărut în ediţia specială Forbes, Afaceri în Familie. Vedeţi aici ce alte articole mai conţine aceasta.
Citiți textul integral al articolului în ediția tipărită a revistei, disponibilă la punctele de vânzare a presei din 9 decembrie, dar și în variantă digitală în webviewer sau în aplicația de iPad
