Cautare




, Staff

Editor-in-Chief Forbes România

Opinii |
|

Tot mai aproape de furtuna perfectă?

Începutul de an este o perioadă bună pentru discuții despre tendințele principale ale anului. Europa Centrală și de Est este cu ochii pe conferința bancherilor de la Viena, iar restul lumii încearcă să extragă orice fel de informație privind viitorul pe baza declarațiilor pe care le fac puternicii lumii la Davos, la reuniunea Forumului Economic Mondial.

De la Viena am putut afla, printre altele, că bancherii au ajuns (în cele din urmă) să privească afacerile mici și mijlocii ca pe o resursă esențială de creștere, după ce multă vreme corporațiile multinaționale și statul au reprezentat prioritatea zero pentru cele mai multe dintre băncile care operează în zona Europei Centrale și de Est. Din păcate pentru bancheri, este posibil ca realitatea să nu se potrivească frumoaselor planuri de afaceri schițate la sediile centrale. Pe de o parte, pentru mulți dintre antreprenorii din România și, prin extensie, din regiune, vremurile bune au trecut, iar cei care au supraviețuit au reușit doar prin restructurarea și eficientizarea operațiunilor. Având în vedere că finanțarea nu mai este acum pentru ei o chestiune de viață și de moarte, înseamnă că au altă putere de negociere în raport cu grupurile bancare sau cu modalitățile alternative de finanțare. Ba, mai mult, o mare parte dintre antreprenori se află în fața momentului predării ștafetei. Dar copiii lor nu împărtășesc aceleași valori, iar viața lor nu gravitează deloc în jurul afacerilor pe care le-au construit părinții lor.

La cel mai important eveniment al începutului de an, care are loc în mod tradițional la Davos, dezbaterile și discuțiile de anul acesta nu au mai vizat una sau două probleme esențiale, ca în ceilalți ani, ci o listă lungă de potențiale probleme care ar putea fi piesele unui puzzle extrem de periculos.

Cel mai vehement a părut George Soros, care a susținut că economia Chinei se îndreaptă spre o aterizare dură, care va înrăutăţi presiunile deflaţioniste la nivel global, va trage în jos cotaţiile acţiunilor şi va creşte preţurile obligaţiunilor guvernamentale din Statele Unite.

„O aterizare dură este practic inevitabilă. Nu o aştept, o observ“, a afirmat într-un interviu pentru Bloomberg cel care a construit o avere de peste 20 de miliarde de dolari prin speculaţii pe pieţele financiare. De-a lungul vremii, prin pariurile sale, Soros a reușit să doboare lira britanică la începutul anilor ‘90, iar în a doua jumătate a anilor ’90 a făcut același lucru cu moneda thailandeză. Cu aceste imagini în minte, chinezii au luat imediat atitudine, avertizându-l pe Soros, printr-o opinie publicată de un oficial al Guvernului în principalul ziar local, să nu încerce să doboare moneda chineză, deoarece „fără niciun dubiu, nu are șanse de reușită”.

În tot acest context, optimismul (aparent) al participanților de la Davos pare cel puțin suspect, având în vedere multitudinea de probleme aflate acum pe ordinea de zi: încetinirea economiei chineze, prăbușirea piețelor financiare, criza refugiaților din Europa sau ruperea Uniunii Europene.

Probabil că cea mai bună sinteză a situației actuale pe care o traversează lumea a făcut-o Thomas Friedman, într-o opinie publicată în New York Times: „Fă-mă să vorbesc despre lumea de azi și pot strica destul de bine orice petrecere.” Practic, americanul responsabil printre altele pentru bestellerul „The world is flat”, un eseu pe tema globalizării publicat în urmă cu mai bine de zece ani, consideră că este posibil ca momentul actual să marcheze finalul simultan al mai multor ere.

Ce s-ar întâmpla dacă am fi la sfârșitul erei de peste 30 de ani de creștere susținută în China, și, prin urmare, a capacităţii sale  de a alimenta creșterea globală, în condițiile în care China reprezenta mai mult de o treime din creșterea mondială?

Ce s-ar întâmpla dacă era barilului de 100 de dolari ar fi la final și toate țările ale căror economii au beneficiat, direct sau indirect, vor trebui să învețe să crească prin intermediul modelului tradițional, bazat pe bunuri și servicii pe care alții doresc să le cumpere?

Ce s-ar întâmpla dacă nu ar mai fi posibilă existența unor state mediocre, care să poată, așa cum au făcut-o pe timpul Războiului Rece, să se bazeze pe unul dintre cei doi combatanți mari pentru ajutor străin, pentru piață de desfacere sau pentru educarea propriilor copii?

Ce s-ar întâmpla dacă era UE ar fi la final sau dacă America va ajunge să aleagă între un socialist și un fascist, adică adepții unor ideologii care au murit în 1989 și, respectiv, 1945?

În loc de încheiere să ne întrebăm dacă este posibil ca în mijlocul acestei furtuni tot mai perfecte în exterior, este posibil ca și recenta revoluție a bunului simț și a normalității din România să fie confiscată, după tipare pe care le-am mai văzut în ultimii 25 de ani? Nu știu dacă e de ajuns să ne punem această întrebare ca să evităm o astfel de situație, dar e o oportunitate ca istoria să (nu) se repete.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii