
Eelco Ockers, Marketing and Trade Marketing Director SEE Reckitt Benckiser
Forbes: Care sunt principiile (direcţiile) care stau la baza activităţii dumneavoastră de om de marketing?
Eelco Ockers: Din întreaga mea experienţă, am învăţat că un profesionist din domeniul marketingului ar trebui să-şi însuşească valori etice precum onestitatea, responsabilitatea şi respectul faţă de clienţi. Până la urmă, consumatorii sunt cei care au puterea de achiziţie în mâinile lor şi trebuie să stabileşti cu ei o relaţie puternică, bazată pe sinceritate şi transparenţă.
Forbes:Care credeţi că sunt elemente ce conferă, în general, puterea unui om de marketing?
Eelco Ockers:Există câteva lucruri care îi conferă putere unui om de marketing: cunoştinţele din domeniu, cunoaşterea consumatorilor, gândirea analitică, creativitatea şi, desigur, brandurile puternice pe care le gestionează. Dar asta nu este întotdeauna suficient. Acesta ar trebui să ştie, de asemenea, cum să utilizeze toate aceste instrumente, pentru a obţine cele mai bune rezultate.
Forbes: Aveţi modele care v-au influenţat formarea dvs. ca profesionist sau activitatea dvs? (oameni, cărţi, medii, etc)
Eelco Ockers: Există o persoană care m-a inspirat întotdeauna. Este vorba despre un fost coleg de la P&G – Alfred Levi -, unul dintre cei mai buni profesionişti din domeniul marketingului din Olanda. El reuşeşte întotdeauna să ajungă la esenţa exactă a lucrurilor şi combină puternica gândire analitică cu o creativitate ieşită din comun.