FacebookTwitterLinkedIn

Andreea Mihai, Director Marketing la Carrefour România

Forbes: Care sunt principiile (direcţiile) care stau la baza activităţii dumneavoastră de om de marketing?

Andreea Mihai: Sunt mai multe, însă le subliniez pe cele 5 cele mai importante, fără de care munca în acest domeniu nu poate fi performantă:

– Cunoaşterea foarte bună a domeniului respectiv de activitate. Cu totul altul este marketingul în domeniul auto faţă de cel financiar-bancar sau sportiv, etc…Cu toate că se crede că este acelaşi lucru, până devii perfomant într-un domeniu trebuie să-l cunoşti foarte bine, în detaliu, să-l simţi. Şi asta cere experienţă practică, nu doar teoretică. Nu poate fi cuprins totul în cărţi. Imediat ce este terminată o carte, o mie de lurcuri noi s-au întâmplat şi care schimbă paradigma…;

– Pasiunea şi curiozitatea pentru acel domeniu – că una este să-l cunoşti foarte bine şi alta este să fii pasionat de acel domeniu, doar cu pasiune te poţi întrece pe tine însăşi, ai mintea axată pe cum să excelezi, pe inovaţie. Pasiunea face diferenţa dintre excelenţă şi ,,lucrul bine făcut”;

– Research regulat pe consumatorii din domeniul respectiv – să-ţi asculţi consumatorii este cel mai important lucru posibil, satisfacţia lor îţi aduce succesul;

– Trend setting – să urmăreşti trend setterii în domeniul tău, mai ales pe cei din ţările dezvoltate, USA, etc, îţi pot da idei pe care să le aplici şi pe piaţa românească, care nu este încă la maturitate;

– O echipă valoroasă – cum toate reuşitele sunt fructul muncii unei echipe, pe lângă un lider pasionat şi curios, trebuie întotdeauna o echipă pe măsură, care face lucrurile să avanseze, de la idee la realitate, în timp scurt… mai ales acum, în secolul vitezei.

VEZI CRITERIILE PE BAZA CĂRORA ESTE REALIZAT “TOP 50 CEI MAI PUTERNICI OAMENI DE MARKETING DIN ROMÂNIA”

Forbes: Care credeţi că sunt elemente ce conferă, în general, puterea unui om de marketing?

Andreea Mihai: Pasiunea, cunoaşterea, curiozitatea, obsesia pentru research, obsesia pentru inovaţie, viziunea, lucrul in echipă.

Forbes: Aveţi modele care v-au influenţat formarea dvs. ca profesionist sau activitatea dvs? (oameni, cări, medii, etc)

Andreea Mihai: Bill Gates – ,,Nu trebuie să ştii tu tot cel mai bine, trebuie să-i găseşti pe cei mai buni din fiecare domeniu şi care să lucreze cu tine, echipa face totul!”

Jack Welch – ,,Simplify things! Face reality, stop assuming! Get less formal!”

Steve Jobs – ,,Totul e posibil!”, nu accepta din prima ,,nu se poate, pentru că…”

Maica Tereza – „Nu lăsa pe nimeni să plece de la tine neinspirat şi fără energie”. bună!”

Biblia – de exemplu, Legea Dimei, conform căreia să donezi a zecea parte din ce câștigi.