Cautare




, Staff

Cool 100 |
|

Top cool: Retaileri

Folosim noțiunea „cool” pentru a descrie, punctual sau general, acele tendințe extrem de vizibile de la o perioadă la alta, care – deși nu știi exact de unde vin și încotro se îndreaptă – te fac să visezi, să ridici din sprâncene sau să zâmbești.

Topul  anual  realizat de Forbes România împreună cu agenția de coolhunting ANTZ oferă o radiografie de ansamblu a fenomenului „cool” în România, dar și o perspectivă de viitor în materie de tendințe. Pentru o companie, „cool” înseamnă să reacționeze și să acționeze prompt, să fie mereu relevantă și în pas cu vremurile și să știe să ofere noii generații ceea ce își dorește de fapt. Aflați mai multe detalii pe cool.forbes.ro.

  1. IKEA

Ingvar Kamprad (IK) a înființat IKEA (IK, Elmtaryd, ferma, şi Agunnaryd, satul natal) în 1943, la 17 ani, cu banii primiți de la tatăl său pentru rezultatele de la școală, dar vinde mobilier din 1948.

 

  1. CĂRTUREȘTI

Prima librărie Cărturești a apărut în 2000, la București, din 2005 începând extinderea în țară. Versiunea online a apărut în 2009, dar a rămas cu o puternică prezență fizică, inaugurând în 2015 Caruselul de pe Lipscani.

 

  1. HONRBACH

Germanul Michael Hornbach a pus bazele companiei în 1877, dar fiul său Wilhelm Hornbach a transformat-o într-un retailer de bricolaj începând cu anul 1900. Și în prezent, compania o deține familia.

 

  1. DM

dm-drogerie markt vinde produse de îngrijire și cosmetice începând cu 1973. Pornit din Karlsruhe (Germania), de Gotz Werner, compania a beneficiat de căderea fostului bloc comunist, extinzându-se în aceste zone după 1990.

 

  1. DECATHLON

Francezul Michel Leclerc a deschis primul magazin Decathlon, retailer de echipamente și de îmbrăcăminte pentru sport, în 1976, la Lille, în sudul Franței. Extinderea internațională a început zece ani mai târziu, cu Germania.

 

  1. BĂNEASA SHOPPING CITY

Inaugurat în aprilie 2008, mall-ul Băneasa Shopping City a devenit repede o destinație de fashion, datorită poziționării în Nordul Bucureștiului, ceea ce i-a asigurat și succesul comercial.

 

  1. SEPHORA

Lansată în Franța, în 1970, rețeaua de magazine Sephora a devenit, din 1997, parte a Moet Hennessy Louis Vuitton Group (LVMH Group), cel mai mare grup de lux global. În România, este prezentă din aprilie 2007.

 

  1. LIDL

Josef Schwarz și-a deschis primul magazin generalist în 1930, dar de-abia din anii ’70, fiul acestuia, Dieter Schwarz, l-a transformat într-un discounter, redenumindu-l Lidl, după pictorul Ludwig Lidl.

 

  1. THE HOME

Showroom-ul The Home, specializat pe mobilier și decorațiuni nordic-contemporane, l-au deschis în 2012 Corina Pascal, alături de soțul ei. Produsele provin de la aproximativ 25 de producători.

 

  1. MOBEXPERT

Primul magazin de mobilier și accesorii de design interior Mobexpert a fost deschis în 1993. Fondat de Dan și Camelia Șucu, Mobexpert a devenit și producător de mobilier din 1995.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii