
Există doamne care contează în societatea românească nu doar prin puterea financiară, ci şi prin cea de a influenţa lucrurile în bine. descoperiți în paginile următoare cine sunt cele mai importante 50, iar pe forbes.ro puteți regăsi, pe larg, poveștile de viață ale acestor doamne speciale. Laura Codruța Kövesi n-a avut o viață ușoară, în ultimii doi ani, în fruntea Direcției Naționale Anticorupție (DNA). Presiunile venite din mediul politic și din partea celor care doresc limitarea puterilor procurorilor în dosarele de mare corupție și chiar demisia șefei DNA au crescut și au devenit tot mai evidente. Bilanțul DNA pe anul 2016 arată că instituția condusă de Kövesi n-a făcut pasul înapoi. Anul trecut, au fost trimişi în judecată 1.270 de inculpaţi, peste un sfert dintre ei fiind acuzaţi de abuz în serviciu cu un prejudiciu de peste 260 de milioane de euro. De asemenea, 870 de persoane, între care un europarlamentar, şapte deputaţi, un senator, un ministru, cinci preşedinţi de consilii judeţene şi 28 de primari, trimise în judecată de DNA, au fost condamnate definitiv. În 2016, Laura Codruța Kovesi a primit Titlul de Comandor al Ordinului Steaua Polară, conferit de Regele Suediei pentru lupta împotriva corupției din România. De asemenea, ambasadorul Franței la București, François Saint-Paul, i-a acordat Legiunea de Onoare din partea Republicii Franceze pentru „devotamentul în lupta împotriva corupției și pentru extraordinarul curaj în această luptă”. Cele două înalte distincții reprezintă o palidă consolare la „tratamentul” la care este supusă șefa DNA în plan intern.