FacebookTwitterLinkedIn

Clienții platformei de retail eMAG au comandat, în 2020, aproape de două ori mai multe cărți față de 2019, iar în primele trei luni ale acestui an s-a înregistrat o creștere a vânzărilor de cărți de peste 50% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, conform datelor furnizate de reprezentanții companiei pentru „Forbes România”. Mutarea școlii în mediul online și timpul mult mai îndelungat petrecut acasă au avut ca efect, anul trecut, între altele, și stimularea consumului de carte.

În privința schimbărilor de comportament ale consumatorilor de carte, reprezentanții eMAG au observat o creștere a livrărilor la easybox. Extinderea rețelei easybox a ajuns în prezent la peste 1.000 de unități. De asemenea, plățile cu cardul au crescut considerabil, ajungând la jumătate din total. Mai mult, clienții au fost dispuși să testeze servicii noi precum Genius, serviciul premium eMAG, care oferă livrare rapidă și transport gratuit.

Cele mai vândute titluri pe platforma eMAG, în 2020, au fost cărțile pentru copii și cele practice (dezvoltare personală, de bucate sau de amenajare a casei și grădinii). Interesul pentru anumite categorii de cărți a urmărit preocupările generale ale oamenilor pe parcursului anului trecut: școala online, timpul petrecut acasă experimentând rețete noi (de exemplu, pâinea făcută în casă) sau redecorarea reședinței pentru a face mai ușoară și mai plăcută trecerea timpului.

La eMAG, în fruntea topului de vânzări ale cărților scrise de autori români se află „Te iubesc, orice-ai face” de Ioana Chicet-Macoveiciuc și „Legendele Olimpului” de Alexandru Mitru. Pe primele două locuri în topul cărților semnate de autori străini sunt plasate „Arta subtilă a nepăsării” de Mark Manson și „Cel mai bogat om din Babilon” de George S. Clason.

Pandemia a accelerat anumite tendințe care existau în vânzările de carte, iar online-ul a cunoscut în această perioadă o creștere susținută.