FacebookTwitterLinkedIn

Ciprian Morar, fondator și CEO Lateral Inc şi UpSchool, a început afacerea de design și tehnologie Lateral cu o investiţie iniţială de 5.000 de dolari şi câteva economii făcute pentru plata primelor salarii. Primul birou a fost în casa modestă a mamei sale, din Târgu Mureş. Şi-a făcut o strategie bazată pe siguranţă şi sustenabilitate, nu pe creştere rapidă, şi a făcut o alegere înţeleaptă. Face parte dintre tinerii talentaţi care au ales să se întoarcă în ţară şi să pună în practică ceea ce au învăţat în străinătate şi astfel să schimbe societatea.

Restricţiile din perioada comunistă l-au făcut să viseze la străinătate. A lucrat de la 14 ani şi a trimis sute de scrisori la școli din toată lumea până a câştigat o bursă de studii la unul dintre cele mai prestigioase colegii de design din Londra. A lucrat pentru Microsoft, a fost al doilea angajat al Expedia în Europa, companie care avea să devină unul dintre cele mai mari site-uri de călătorii din lume. Având oportunitatea să opereze din diverse roluri (designer, programator sau leader de produs) la mai puţin de 20 de ani, a descoperit şi înţeles ce înseamnă crearea unui mecanism complex, de la strategie – design – tehnologie – produs, până la poziţionarea pe piaţă, marketing şi PR. A văzut că în spatele acestui succes stau sute de nopţi petrecute învăţând continuu pentru a putea ţine pasul atât cu oamenii din jur, cât mai ales cu inovaţiile constante din tehnologie şi din lume.

Pe lângă partea de business knowldege, Expedia l-a ajutat să se dezvolte ca om şi profesionist. A înţeles că oamenii reprezintă nucleul central al oricărei companii, că succesul este o combinaţie de factori şi, la fel ca atunci când faci orice fel de mâncare, pe lângă reţetă şi ingredientele necesare, îţi mai trebuie şi pasiune. A înţeles cât de importante sunt diversitatea de opinii pentru inovaţie şi ce rol joacă gândirea strategică şi viziunea pe termen lung în crearea unui business şi a unei echipe de succes, a realizat că uneori deciziile care par contra-intuitive sunt cele bune, deşi sunt şi cele mai grele. Însă crede că, mai presus de orice altceva, Expedia l-a învăţat că excelenţa şi umilinţa merg mână în mână – poţi să fii cel mai bun doar când ştii să vezi şi să respecţi oamenii talentaţi care te înconjoară şi să nu simţi niciodată că ştii îndeajuns.

A decis să revină în ţară, să dezvolte Lateral şi să implementeze mentalitatea din Silicon Valley în inima Transilvaniei. Spune că este mândru de oameni şi de cultura creată împreună cu ei în felul de abordare al fiecărui proiect.

Primii clienţi mari au fost Travelzoo, Inc. şi Fly.com, pentru care au dezvoltat întreaga infrastructură digitală, în special partea de e-commerce şi mobile. Primele rezultate pozitive pentru aceşti clienţi şi apoi recomandările personale – „word of mouth” – l-au ajutat să-şi crească numărul clienţilor, al angajaţilor şi al birourilor. Creşterea a fost constantă şi bazată pe o cultură internă centrată pe grija faţă de oameni, de clienţi şi de muncă.

Derulează acum mai multe proiecte pentru companii de dimensiuni şi din domenii diferite, de la diverse start-up-uri la companii care activează în finanţe, sănătate, turism, până la companii de salubrizare. Pentru fiecare proiect, compania dezvoltă tehnologii specifice şi pentru fiecare proiect creează echipe specifice. „E un macro univers în interiorul căruia au dezvoltat metode pentru stimularea inovaţiei şi antreprenoriatului”, susţine Ciprian. „De la idee la produs ajungem utilizând concepte de design thinking, prototyping şi inovaţie. După ce înţelegem problema pe care vrem să o rezolvăm, urmează etapa de brainstorming şi schiţare, apoi intrăm în «Labs» – laboratorul de inovaţie şi creaţie, pentru implementarea ideilor iniţiale, testarea şi reiterarea lor până când ajungem la MVP – produsul minim viabil. Este un proces în care multe idei şi prototipuri sunt aruncate, până ajungem la cea mai bună soluţie. Munca nu se opreşte în momentul lansării, ci acolo începe partea grea: validarea produsului, dezvoltarea şi adaptabilitatea la răspunsul pieţei deservite”.

Activitatea predominantă a Lateral este în proiecte cu impact social, care au grijă de oameni şi comunitate. „Am ajutat la construirea a numeroase proiecte cu impact social care au derivări fie în travel, design sau inteligenţă artificială şi care îşi propun să aibă un impact pozitiv pentru comunităţile şi domeniile în care activează: de la Naţiunile Unite, unde am lucrat pentru Global Fund for Women, Academia de Ştiințe din New York, Fundaţia Grace Sciences, site-urile SMURD în România (unde o mare parte din muncă a fost pro bono), până la ActionButton (o organizaţie începută de fiica lui Bono de la U2 pentru susţinerea şi adunarea de fonduri pentru ONG-uri), FutureFuel (pentru ameliorarea datoriilor studenţilor) şi chiar şi Rubicon Global, cu care am început chiar în stadiul incipient, când erau încă un start-up doar cu o idee şi un plan de business”, povesteşte Ciprian Morar.

La nivel consultativ sau de mentorat, susţine şi investeşte atât timp, cât şi resurse financiare în antreprenori şi start-up-uri româneşti. Printre acestea, M60, restaurantul Kane, Kloudstores, Deckspert.com sau Knotch. „În primul rând, investiţia merge spre oamenii care sunt în fruntea acestor iniţiative, pentru că sunt un adept al chimiei şi relaţionării la nivel personal care apare atunci când împărtăşim acelaşi sistem de valori. Bineînţeles că este important şi scopul ideii în sine de a schimba sau de a face lucrurile altfel, mai bine în domeniile în care acţionează”, mai spune Ciprian.

Despre cât de greu sau uşor îi este să găsească forţă de muncă calificată, Ciprian spune că România, și mai ales zona Transilvaniei, are un potenţial uriaş în ceea ce priveşte profesioniştii din domeniul de IT/software, însă găsirea profilelor potrivite şi mai ales creşterea lor este mereu o provocare. „În Lateral vrem să atragem oameni profesionişti, dar mai ales oameni cu viziune, pasiune, creativitate, care sunt dispuşi să facă eforturi, iar aceasta este important să se întâmple în primul rând pentru dezvoltarea lor personală, dar şi pentru că ne dorim să fim înconjuraţi de oameni cu personalitate, pasiuni şi interese în afara locului de muncă. De multe ori îmi pun nişte întrebări simple pentru a-mi da seama dacă ne potrivim cu un potenţial candidat: Ne-am simţi bine la o cină sau cafea? Avem subiecte de discuţie, altele decât ultimul gadget? Aş lucra pentru el/ea? / Are potenţial de a fi leader? Cum se comportă cu alţi oameni, cu ospătarii de exemplu, când suntem împreună la o cafea?”.

Totodată, Lateral a creat softuri specifice de recrutare care îi ajută să ia pulsul pieţei şi să urmărească evoluţia oamenilor pe parcursul carierei lor. Unul din ele este CandidateBase, în care au o bază de date cu toate interviurile pe care le-au avut de-a lungul anilor. Un altul este jobber.ro – unul din website-urile importante în industria de IT şi printre cele mai mari sisteme de locuri de muncă în IT din România –, unde monitorizează piaţa de şapte ani încoace. „Abordarea noastră este destul de transparentă şi simplă – dorim să creăm un loc de muncă unde vii cu plăcere şi care este şi cel mai bun loc pentru a învăţa şi a te dezvolta, atât personal, cât şi profesional“, susţine Ciprian.

În procesul de recrutare, pune accent şi pe crearea de oportunităţi de internship şi şcoli interne de apprenticeship pentru şlefuirea talentelor încă de pe băncile şcolii şi adaptarea lor la cerinţele clienţilor şi ale pieţei globale. A dezvoltat şi un program pilot de educaţie alternativă după ore – UpSchool. „Este un proiect pe care îl supraveghez şi conduc personal, o alternativă la sistemul educaţional din România, care promovează experienţe practice bazate pe creativitate, încredere şi mai ales leadership. Proiectul a început în primăvara anului trecut, cu un grup restrâns de elevi cu vârste cuprinse între 14-18 ani, pe un studiu de caz real de regândire a unui spaţiu comun de lucru (co-working space) şi interacțiune. Folosim probleme reale şi unelte pentru a le provoca studenţilor gândirea aplicată, creativitatea şi mai ales sentimentul că pot face orice îşi propun dacă îşi folosesc gândirea laterală şi se focusează pe găsirea celei mai bune soluţii. La sfârşitul acestui modul, primul grup UpSchool va termina designul, proiectarea şi construirea noului spaţiu în care ulterior vor putea veni şi începe să lucreze la propriile lor idei de business“, povesteşte Ciprian.

Un alt proiect la care lucrează este FEDEX, pentru dezvoltarea de noi produse şi soluţii digitale şi cercetare. Lucrează intensiv în zona educaţiei, sănătate, clean tech şi construiesc un „food computer” pentru a experimenta în agricultură.

El spune că orice experienţă în afara zonei de confort te resetează ca om, iar această afirmaţie este cu atât mai valabilă atunci când vine vorba de o experienţă profesională şi mai ales de una antreprenorială. „Printre multele lecţii învăţate şi mai ales trăite pentru mine, cinci lucruri au rămas esenţiale şi au devenit piloni ai felului în care îmi conduc viaţa şi mai ales compania: doing good – prin grija dusă aproape la extrem faţă de tot ceea ce facem şi felul în care o facem; gândirea laterală şi deschiderea faţă de soluţii pentru a rezolva situaţii complicate «outside the box», de exemplu prin intuiţie; importanţa conexiunii umane, la nivel personal şi profesional; timpul personal, pentru că este important să ţi-l acorzi şi să te deconectezi de business din când în când pentru a putea să regăseşti creativitatea; never stop learning.“

România are atâtea avantaje, cât şi dezavantaje şi aproape ironic cele două spectre se întrepătrund, consideră Ciprian. „Mă refer aici la oameni şi la mediu, fie el social, cultural, natural şi politic. Ambele sunt atât pozitive – pentru că există foarte mult talent şi potenţial, cât şi negative – mentalitatea pe care încă o mai găsim la oameni în ceea ce priveşte lucrurile făcute de mântuială sau politicile care nu avantajează sau susţin antreprenoriatul. În domeniul inovaţiei, cred că suntem pe cât de departe, pe atât de aproape de a deveni un nou hub antreprenorial şi tehnologic în Europa aşa cum sunt Berlinul sau mai nou Lisabona. Avem potenţial uman, creativitate şi dorinţă, dar ne mai lipsesc susţinerea şi deschiderea mediului guvernamental pentru a atrage investitorii şi a menţine talentele tinere în ţară”, susţine Morar.

El a adoptat de ceva vreme un stil de viaţă în care a renunţat să îşi găsească o casă fizică, în favoarea locului 26A din avion – cum îi place să glumească. „Sunt mai mereu în mişcare între birourile din Statele Unite şi România, călătoriile la clienţi în Australia, Japonia sau Elveţia printre altele şi cele de plăcere, pe care le fac ori de câte ori pot şi încerc mereu să descopăr o noua destinaţie – ultima a fost în Kenya, Africa, culminând cu 16 zboruri în două săptămâni. Deşi un astfel de stil poate părea extrem de obositor din exterior, am reuşit să îmi găsesc liniştea şi concentrarea în zborurile lungi şi mai ales creativitatea şi inspiraţia în fiecare loc în care locuiesc şi lucrez pentru câteva zile. Fiecare zi petrecută într-un alt birou sau un alt oraş îmi aduce o perspectivă nouă şi proaspătă asupra provocărilor de zi cu zi şi mai ales idei despre noi produse şi oportunități pe care le aduc apoi echipelor. Însă, în spatele fotografiilor de pe Facebook, se găseşte imens de multă muncă şi sacrificii, cum ar fi disponibilitatea 24 de ore, indiferent de fus orar”, mai spune el.

La prima vizită în Japonia a fost iremediabil cucerit de frumuseţea ţării şi simplitatea oamenilor. Japonia a devenit pentru el locul în care îşi regăseşte echilibrul şi reînvaţă puterea respectului faţă de natură, meşteşug, design şi mai ales oameni. Este un univers în care tradiţia şi inovaţia, cultura şi tehnologia, designul şi arta se împletesc în cel mai simplu, frumos şi surprinzător mod. Încearcă să ajungă acolo în fiecare an de cel puţin două-trei ori şi duce cu el prieteni şi membri ai echipei pentru a le oferi un alt univers.