FacebookTwitterLinkedIn
Dragoș Bîlteanu a fost și anul trecut pe lista Forbes a oamenilor de afaceri care ar trebui urmăriți cu atenție. Unul dintre argumentele noastre de anul trecut  era rezolvarea rapidă de către Bîlteanu și partenerul său de afaceri imobiliare, grecul Papalekas, a situației complicate a uneia dintre cele mai înalte clădiri din România, Tower Center International, care fusese prinsă în mijlocul unui scandal între dezvoltatorul clădirii – Avrig 35, Industrialexportimport (unul dintre acționari) și instituțiile finanțatoare. Bîlteanu și Papalekas cumpăraseră Tower Center International, închiriaseră deja o bună parte către firma de stat Hidroelectrica și se aflau în discuții pentru alte suprafețe importante. „Iar după ce o închiriem o vindem. Orice e de vânzare”, declara el la momentul respectiv pentru Forbes România. Iar legat de planurile de investiții, Bîlteanu era la fel de spartan în declarații: „suntem atenţi la orice oportunitate.Pe lista oportunităților de care vorbea omul de afaceri a intrat în ultimul an și atragarea pe lista chirașilor Tower Center International a Ministerului Fondurilor Europene pentru aproximativ un milion de euro pe an, dar și achiziția unei alte clădiri fantomă a Capitalei, Cathedral Plaza, potrivit informațiilor publicate de Ziarul Financiar.Dar oportunitățile de care vorbea Bîlteanu au trecut cu mult dincolo de salvarea proiectelor imobiliare aflate în derivă (așa cum se mai întâmplase și în 2011 cu achiziția City Mall, aflat în faliment).

Bîlteanu, care, la finalul anului 2012, la 34 de ani, devenea cel mai tânăr șef al unui SIF (Banat-Crișana), a luat o serie de decizii care i-au nemulțumit pe unii dintre investitori, precum reducerea capitalului social sau înființarea SIF Imobiliare Ltd, achiziția pentru 20 mil. lei a pachetului majoritar al Azuga Turism, o companie a grupului Romenergo (controlat și condus înainte de venirea la șefia SIF de Bîlteanu, dar care este deținut în prezent de firme înregistrate în Cipru) sau cumpărarea de obligațiuni de 27 mil. lei la Romenergo. Iar ca răspuns la plângerile investitorilor, Autoritatea de Supraveghere Financiară l-a amendat pe Bîlteanu cu 10.000 de lei pentru că “nu ar fi informat în termen publicul“ cu privire la înfiinţarea şi caracteristicile firmei SIF Imobiliare Ltd.

Dincolo de asta, Bîlteanu a devenit în vară cel mai influent cap al SIF-urilor, după ce SIF Banat Crișana a preluat SAI Muntenia Invest, administratorul SIF Muntenia.

La câteva luni distanță, cele două SIF-uri au ajuns să dețină aproximativ jumătate din acțiunile producătorului de medicamente Biofarm, una dintre vedetele bursei.

Având în vedere ritmul cu care s-au succedat toate evenimentele de mai sus, un lucru este cert: Dragos Bîlteanu se află și în acest an, alături de partenerul său Ioannis Papalekas, printre oamenii de afaceri care trebuie urmăriți cu atenție, cu atât mai mult cu cât și-au stabilit deja mutările următoare, care vor fi, cu siguranță, la fel de agresive ca și până acum. Până la urmă, să fii ofensiv și agresiv când alții se tem este unul dintre atributele oamenilor de succes.

Aflaţi ce alte articole mai cuprinde ediţia specială “14 pentru 2014”

Citiţi textele integrale în ediţia tipărită a revistei din 20 ianuarie, dar şi în variantă digitală a revistei din webviewer sau în aplicaţia de iPad a Forbes România.