Cautare




, Contributor

Servicii Financiare & Imobiliare & Auto

Afaceri |
|

Summit Reinventarea României, Fulga Dinu: „Vreau înapoi la birou și la mall!”

Pandemia a dus la o criză economică majoră, pe întreg globul, iar ca în orice criză, liderii au două responsabilități importante: să rezolve problema și să o împiedice să mai apară din nou.
Fulga Dinu

Însă, dacă în ceea ce privește rezolvarea problemei, atât mediul de afaceri, cât și guvernele au putut face câte ceva, a o împiedica să mai apară nu mai ține de niciuna dintre cele două părți. Întrebarea cheie într-o astfel de situație rămâne, în continuare, ce poți face „să ieși la liman”?

Fulga Dinu, unul dintre cei mai experimentați și mai puternici manageri din sectorul imobiliar din România, a preluat de doi ani funcția de Country Manager Operations al grupului Immofinanz, printre primele fonduri de investiții internaționale venite pe piața de real-estate românească. Cu un optimism desăvârșit, Fulga Dinu crede că „lucrurile vor evolua înspre bine”, iar la nivelul companiei liderii pregătesc o ameliorare a situației curente și o revenire „în forță”.

Cum istoria a demonstrat până acum că totul este ciclic, iar crizele nu fac excepție de la regulă, Fulga Dinu spune că „venirea unei crize era de așteptat”. Dar ce face criza aceasta atât de specială? „Componenta de sănătate și componenta umanitară și psihologică. Asta diferă foarte tare. Și bineînțeles gradul în care afectează pe toată lumea, din punctul de vedere al sănătății și al restricțiilor”, subliniază Fulga Dinu.

În ceea ce privește supraviețuirea unui business într-un astfel de context plin de incertitudini de tot felul, Fulga Dinu enumeră câteva elemente cheie necesare pentru a ieși dintr-o astfel de criză planetară precum: resursa umană, capacitatea de a analiza și a lua decizii rapide, dar și adaptabilitatea la situația actuală. „Ce e foarte important pentru noi acum este să ne adaptăm rapid noilor cerințe și, ca urmare, nu cred să fi muncit alături de echipa mea mai mult decât în ultima lună și jumătate, de când suntem acasă. Mi s-a părut în perioada asta absolut înălțător că a fost o solidaritate între oameni pentru a găsi soluții, pentru a le aplica, pentru a face lucrurile să meargă. Înainte parcă lucrurile mergeau puțin mai greoi. În perioada asta mi se pare că a mers totul strună, chiar și cu restricțiile cu care ne-am confruntat cu toții”, mai spune aceasta.

Dacă pentru unele afaceri soluția, în perioada stării de urgență, era să aștepte să se ridice măsurile pentru a reporni activitatea, Fulga Dinu vine cu o perspectivă diferită: „Cred că este important în momentul în care se ridică restricțiile guvernamentale să fii gata, să fii pe piață, în piață și în cele mai bune condiții. Unul dintre elementele cheie în momentul acesta pentru noi este siguranța. Dacă înainte ne uitam la chestiuni precum crearea unor comunități în mediul de business – avem un brand foarte interesant pe clădirile de birouri prin care aduceam comunitățile împreună, îi țineam informați, le ofeream o grămadă de facilități –, acum ne-am mutat în online. Continuăm să facem aceste lucruri. Avem grijă de partea fizică a clădirilor, astfel încât toată lumea să funcționeze perfect, în siguranță”.

Și cum speranța moare ultima, iar primul pas spre reușită este să acționezi în sensul lucrurilor pe care vrei să le obții, Fulga Dinu spune că, la nivelul grupului Immofinanz, „facem tot felul de eforturi pentru a ne adapta și asta consider eu că este admirabil și de aceea și cred că va fi depășită această criză, mai repede decât se preconizează”. Deși, la prima vedere s-ar părea că spațiile pentru birouri vor fi reduse pentru că angajații vor lucra în ture de acum înainte, Fulga Dinu completează perspectiva. „Ai nevoie de acea distanțare socială care, cred eu, va persista. Deci ai nevoie de mai mult spațiu.” În plus, pregătit să se adapteze la noile cerințe, grupul Immofinanz va oferi, de asemenea, mai multă flexibilitate chiriașilor în termenii contractuali.

În general, orice criză aduce schimbări majore pe toate planurile, iar Fulga Dinu crede că și „modul în care se va merge la mall, cel puțin o perioadă, se va schimba”, dar și modul în care se va lucra de acum înainte va lua o întorsătură diferită. „Cred că se va lucra alternativ, și la birou, și prin telemuncă. Cred că «vreau înapoi la birou și la mall» ar fi fost sloganul meu și dacă nu eram în imobiliare. Mi-e dor și de birou, și de colegii mei. Mi-e dor de mall, pentru că eu sunt un «mall goer» de speriat.”

Fulga Dinu reamintește și de un studiu, potrivit căruia România a ieșit pe primul loc la adaptabilitatea la lucrul de acasă. „Mi s-a părut foarte lăudabil, pentru că nu s-ar fi așteptat nimeni din Europa de Vest ca noi să fim atât de eficienți și de productivi de acasă. Și, bineînțeles, aceasta se datorează și rețelelor și infrastructurii pe care o avem în România, care este de invidiat în alte țări, dar se datorează în mare parte gradului și rapidității cu care românii se adaptează la orice situație.”

În ultimele două luni, întreaga planetă a fost supusă unor măsuri restrictive radicale care i-au făcut pe oameni să aprecieze lucrurile mici, pe care înainte abia dacă le observau. Însă, ca lider într-o industrie importantă, Fulga Dinu crede că „sunt lucruri care le lipsesc oamenilor și care, încet-încet, vor reveni și este de datoria noastră, a proprietarilor de clădiri, să le dăm și să le conferim siguranța necesară pentru a se întoarce și a-i sprijini să revină încet-încet la normal.”

 

„Eu cred că orice criză aduce oportunități. Important este să le vezi și să le evaluezi la justa valuare.”

Fulga Dinu

Country Manager Operations al grupului Immofinanz

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii