În mod ironic, singurul restaurant american din Centrul Vechi al Bucureştiului se află pe strada Franceză şi este creaţia unui tânăr român care s-a inspirat din experienţele sale culinare din Austria. Red Angus Steakhouse a fost deschis în Centrul Istoric în 2010, cu o investiție iniţială de 400.000 de euro. „Am vrut să aduc pe piață un concept nou de restaurant, cu un specific rar întâlnit în România”, spune Dragoș Panait (27 de ani), care a creat Red Angus Steakhouse imediat după terminarea facultăţii de administrarea afacerilor de la Universitatea Webster din Viena. De altfel, era genul de restaurant care îi plăcea foarte mult în perioada în care era student. Dincolo de preferinţa personală însă, raţionamentul de business a fost că afacerile într-un domeniu nișat au şanse mai mari de reușită. „Nu ne-am dorit să fim unul dintre multele restaurante din Centrul Istoric, am vrut să fim un restaurant cu un specific clar definit, care să aibă un diferențiator puternic”, spune el.
Înainte să deschidă restaurantul, antreprenorul român a făcut un studiu de cercetare în străinătate, care a durat aproximativ doi ani de zile. A observat din interior modul de operare al celor mai mari lanţuri de steakhouse din SUA, Germania, Franţa şi Olanda şi a urmat traininguri intensive pentru managementul unui astfel de local. Red Angus Steakhouse este o afacere de familie, în care tânărul este acţionar alături de părinţii săi, iar activitatea o coordonează împreună cu soţia sa, Cristiana. Red Angus Steakhouse din Centrul Istoric (cu o capacitate de 145 de locuri) a înregistrat în anul 2012 venituri de 1,8 milioane de lei, în creștere cu 20% față de încasările din anul 2011. În ultimii doi ani, Red Angus Steakhouse Centrul Vechi și-a consolidat poziția pe piaţă, reușind astfel să obțină condiții extrem de avantajoase de la furnizorii de materie primă, în special carne de vită Red Angus. Acest lucru, coroborat cu o gestionare mai eficientă a stocurilor, a dus mai departe la obţinerea unor marje de exploatare în creștere, de la jumătate de milion de lei în 2011 la aproape un milion în 2012, explică Panait.
Carnea de vită folosită de Red Angus este importată din SUA și este certificată de USDA (United States Department of Agriculture) cu calificativul Choice, al doilea cel mai ridicat nivel de calitate recunoscut pe plan internaţional. La deschiderea restaurantului au fost angajaţi doi experți în zona de steakhouse – un corporate chef britanic, cu o experienţă de 16 ani în restaurantele cu specific din toată lumea şi un manager de restaurant din Africa de Sud, cu o experiență de 30 de ani în hospitality. „Pentru ca un furnizor să fie aprobat și pentru ca materiile prime să fie comercializate, ele trebuie să treacă printr-o serie de proceduri complexe de certificare, produsul fiind analizat de la culoare, miros și dimensiune, până la textură sau gust”, explică Panait.
Familia îşi doreşte ca restaurantul din Centrul Vechi să fie, alături de celălalt Red Angus, aflat în nordul Bucureştiului, doar începutul unui lanţ destinat exclusiv României (cel mai probabil pasul următor va fi Constanţa), însă planurile de extindere sunt momentan în faza de proiect.
Deocamdată, după 3 ani de activitate, proprietarii au investit 280.000 de euro pentru rebranding, un nou decor semnat Corvin Cristian în cazul restaurantului din Centrul Vechi şi o infuzie cu „adevărata atmosferă americană”. În cifre, atmosfera americană va însemna o creștere a afacerilor Red Angus Steakhouse din acest an cu 20-25 %.
Alte restaurante cu specific american din Bucureşti sunt Hard Rock Café, Osho şi Ruby Tuesday, pe lângă alte câteva deschise în cadrul unor hoteluri.
Citiţi mai multe despre SUA şi afacerile americane din România în ediţia Forbes apărută pe 15 iulie.