Cautare




, Contributor

|
|

Steaua Sudului

Sudul litoralului, oază de liniște pentru familiști, atrage anual circa 70% din turiștii care vizitează Marea Neagră prin agenții de turism.
mare

Șoricelul îl întreabă pe hamster: explică-mi și mie, te rog, de ce pe tine oamenii te iubesc, te iau în casa lor, te hrănesc, te lasă să te joci cu copiii, iar pe mine mă vânează și mă otrăvesc, când în esență nu sunt mari diferențe între noi? – „Ei, vezi, răspunde hamsterul, acesta e brandingul”.

Povestea șoricelului nemulțumit de propria-i condiție începe să semene cu cea cu care se confruntă stațiunile din sudul litoralului față de cele din nord.  Mamaia se bucură de popularitate datorită investițiilor majore care se tot fac în zonă, dar și în partea de sud, în acest an se derulează investiții de aproximativ 40 de milioane de euro atât în modernizarea și amenajarea unor hoteluri noi, cât și în facilități de spa și welness. Președintele ANAT, Aurelian Marin, spune că fiindcă investițiile par să curgă, „partea de sud vine tare din urmă”, acum sub brandul „Litoralul verde” (brandul prin care agențiile membre ale asociației ANAT doresc să susțină stațiunile Eforie Nord, Eforie Sud, Techirghiol, Costinești, Olimp, Neptun, Cap Aurora, Jupiter, Venus, Saturn, Mangalia, Vama Veche).

În sudul litoralului, hotelurile Ammon, Turquoise și Inter sunt doar câteva dintre noile investiții. Prețurile la un hotel precum Ammon pornesc de la 335 de lei pe noapte în plin sezon, cameră dublă cu mic dejun inclus, în timp ce în Mamaia sar la 430 de lei tot la un hotel de trei stele, potrivit portalului de rezervări online booking.com. Aurelian Marin mai spune și că sudul litoralului are „cea mai spectaculoasă creștere de rezervări”, mai precis în jur de 8-10% față de 4% cât are la ora actuală nordul litoralului.

Blamat de cele mai multe ori pe motiv că dincolo de a sta pe plajă și a înota nu se întâmplă nimic, sudul litoralului e vizitat în special de familiști, pe care-i văd întinși la soare pe plaja lată și par să n-aibă nici cea mai vagă idee că, în sud, s-au dezvoltat și altfel de atracții, pe care adesea românii le caută în țările vecine care au un aflux mai mare de turiști decât România în perioada estivală.

În acest context, președintele ANAT, alături de omul de afaceri Cosmin Stanciu, au investit aproximativ 350.000 de euro în Paradisland, un parc de aventură în Neptun. „Deși parcuri de acest tip sunt populare în zona montană, noi credem că și pe litoral ar avea succes”. Costul unui bilet pentru copii este de 35 de lei, iar pentru adulți 50 de lei şi „după cum este dimensionat, simultan pot fi pe trasee, în copaci, aproximativ 300 de oameni”. Dacă până acum peste 10.000 de oameni au vizitat parcul de aventură, Aurelian Marin se așteaptă ca până la finele anului să atingă un număr de aproximativ 50.000 de clienți.

Dincolo de cățărat, turiștii care vor vizita în acest sezon litoralul se pot plimba pe mare cu velierul (o navă care folosește ca mijloc de propulsie numai velele), pornind din portul Limanu, bine ascuns în comuna cu același nume, undeva între Mangalia și 2 Mai,  unde o croazieră între trei și cinci ore pornește de la 185 de euro. Marina Limanu este una dintre cele mai mari marine private și are o suprafață de 30.000 de mp și 670 m deschidere la mare și un potenţial de cheiaj de 260 ambarcaţiuni.

Fiindcă ne aflăm într-o zonă viticolă, s-au dezvoltat și afaceri inedite. Pentru gurmanzi, de exemplu, în comuna 23 august există un mic „colț de rai”, așa cum îi place franțuzoaicei Anne-Marie Rosenberg să spună despre „Clos des Colombes”. Podgorie, restaurant, cramă și, pentru cei care vor să nu se mai întoarcă seara la hotelurile lor sau care vor să înnopteze acolo, hotel – aceasta este ideea de afacere pe care a avut-o antreprenorarea cu origini românești.

O altă atracție turistică, dacă ești în căutarea unui loc liniștit, departe de aglomerație, este lacul Astacus. Pe malul lacului e amplasat complexul Lacul Racilor cu o capacitate de 140 de locuri în restaurant și pe terasa de pe malul apei, iar intrarea se face prin stațiunea Olimp.

Agențiile de turism preconizează o creștere de 8% a numărului de turiști în stațiunile din sud în acest an față de 2014, iar faptul că hotelierii renovează și caută să fie cât mai pe placul turiștilor care au început să vrea mai mult de la vacanțe se vede și este un lucru bun. „Deși sezonul a început de la 1 mai, abia în ultima săptămână din iulie se vor umple până la refuz camerele, iar prețurile aproape că se vor dubla”, mi-a spus Florentina Lepădatu, managerul hotelui Ammon din Venus.§

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii