FacebookTwitterLinkedIn

În tinereţe visa să fie regizoare de teatru, ceea ce, într-un fel, a ajuns să facă la un alt nivel, dacă ne uităm la modul în care «regizează» interacţiunea dintre lumea afacerilor şi autorităţi.  Anca Harasim este de 13 ani director executiv al Camerei de Comerţ Americane din România (cunoscută ca AmCham). Printre reuşitele organizaţiei din ultima vreme, ea evidenţiază coagularea Coaliţiei pentru Dezvoltarea României, prin care mediul de afaceri (reprezentat de 17 asociaţii de business) promite să vină cu un singur punct de vedere în faţa autorităţilor. AmCham România reuneşte peste 350 de firme şi este o asociaţie de afaceri care facilitează nu doar dialogul oamenilor de afaceri cu autorităţile, ci şi o colaborare între companii.  Rolul Ancăi Harasim în societate este însă mai extins: ea ocupă şi funcţia de vicepreşedinte al Fundaţiei Principesa Margareta a României, vicepreşedinte al Clubului Harvard România-Moldova, membru în board-ul Asociaţiei pentru Relaţii Comunitare şi al fundaţiei Romanian Business Leaders.

Aflați cine sunt cele mai influente femei din România în 2014