Forbes: Cum au influențat piața de carte din România deciziile și măsurile luate de Ministerul Educației Naționale pe parcursul anului 2017? (vânzări, influența asupra afacerilor editorilor, planuri editoriale, concurența loială etc)
Silviu Lupescu: Nefiind o editură specializată de carte școlară, Polirom nu a avut de „suferit” de pe urma a ceea ce numiți elegant „decizii” – de fapt, o permanentă brambureală de pe vremea Ecaterinei Andronescu și care s-a continuat până astăzi, cu câteva scurte perioade de tentative de reformă din partea unor miniștri ca Andrei Marga sau Mircea Miclea.
Ca orice „afaceriști” (cum se insinuează adesea în unele media despre editorii privați), ne-am retras atunci când prețul de achiziție al unui manual full color ajunsese cam cât al unui caiet de dictando.
Brambureala a rămas însă, altfel nu văd cum aș putea numi „strategia” Ministerului Educației Naționale (MEN), care lansează un concurs pentru manuale prin februarie-martie și fixează termenul de predare după două-trei luni. Așa că, făcute pe „repede înainte”, manualele au calitatea pe care o știm. În alte țări, manualele se concep și se editează cam în 9-12 luni, apoi se testează vreme de un an pe clase pilot și se „depanează”.
Oricum, dacă nu va exista o concurență reală, și nu una simulată, bazată pe birocrație și favoritisme clientelare, manualele vor fi și mai proaste. De ce a fost capabilă editura nominalizată de MEN s-a văzut în toamna trecută, când compendiul pentru clasa a V-a a avut nu doar erori științifice, ci și dezacorduri gramaticale grosolane.
TOPUL EDITURILOR DIN ROMÂNIA ÎN ANUL 2017
Forbes: În 2017, creșterile veniturilor populației, generate de măsurile guvernamentale privind salarizarea, au condus la încurajarea vânzărilor de carte în România?
Silviu Lupescu: Într-adevăr, creșteri ale cifrelor de afaceri s-au înregistrat în unele cazuri, dar nu știu în ce măsură au fost generate de guvern, un guvern care pare să aibă cu totul alte priorități.
Cunoașteți vreo statistică obiectivă, nu ca acelea elaborate festivist și la comandă, conform cărora românii ar fi consumatori avizi de carte? Eu nu cunosc, iar în statisticile UE suntem undeva tot pe la coada cozii.
Dacă ar fi să caut cauzele creșterii din 2017, aș pune-o pe seama prețurilor – care țin pasul cu inflația – nu pe numărul exemplarelor vândute. Ar mai fi apoi comerțul online care s-a dezvoltat puternic, astfel că și cititorii din localitățile fără librării, dar conectate la internet, au avut un acces mai lejer la cărțile preferate.
În fine, oferta a fost mai bogată, mai diversificată tematic și adaptată pentru toate buzunarele. În rapoartele privind creșterea consumului în anul trecut apar alimentele, produsele electronice și electrocasnice, cele IT etc. Cărțile, nu.
Forbes: În opinia dvs., care au fost segmentele și domeniile producției de carte care au suferit scăderi ale vânzărilor în 2017? Care sunt domeniile care au cunoscut creșteri?
Silviu Lupescu: Trebuie să mă repet: noi nu avem statistici, cu atât mai puțin în timp real, lucrăm pe bază de intuiții, informații fragmentare primite din librării sau urmărind statisticile de vânzări din alte țări.
După mine, creșterea cea mai semnificativă a avut-o domeniul cărților pentru copii. Cărțile de istorie și cele de memorialistică constituie și ele un domeniu de interes. Aș mai spune că literatura autohtonă, pe care Polirom a mizat ani în șir, și-a câștigat un loc bine-meritat în vânzări, cu o ofertă tot mai consistentă. De altfel, în toate țările literatura națională domină topul vânzărilor cum e și normal pentru o cultură cu tradiții.
Pentru noi, a fost un an bun și pentru literatura universală, cu atât mai mult cu cât Nobelul din 2017 a mers către un prozator autentic, Kazuo Ishiguro, publicat la Polirom.
La polul opus, ar fi cărțile din bibliografia universitară adresate studenților unor facultăți despre care reprezentanții MEN au afirmat recent că nu ar fi de viitor, nici prioritare, adică… științele umaniste. Multe cărți de critică literară sau de filosofie, de exemplu, abia dacă ating tiraje de câteva sute de exemplare. E trist.
Forbes: Pe parcursul anului 2017, ați constat o îmbunătățire a distribuției de carte? Au intervenit schimbări notabile în relația editurii dvs cu distribuitorii?
Silviu Lupescu: Vă spuneam despre comerțul online care s-a dezvoltat spectaculos. Dezvoltarea a fost consistentă și, în pofida celor care ar dori să-l stranguleze, din datele interne pe care le deținem nu rezultă că fenomenul ar fi dus la scăderea vânzărilor tradiționale în librării, cele puține la număr pe care le avem.
Anul trecut au fost și unele falimente sau intrări în incapacitate de plată ale librăriilor mici independente. În alte țări, există legi care să le sprijine, la noi legislația și birocrația mai curând omoară inițiativa privată și, la urma-urmei, cui să-i pese de micii librari? Am auzit afirmându-se că numai în Alexandria ar exista… câteva zeci de librării. Ar fi ideal să fie așa, dar realitatea e cu totul alta.
Nu avem difuzori de carte în multe localități – Zalău, Huși, Călărași, Giurgiu, Miercurea-Ciuc, Râmnicu Sărat, Lugoj, Orăștie și lista ar putea continua, fiind lungă.
În ce privește contractele, a crescut numărul celor cu plata la livrare în comparație cu comerțul de consignație, ceea ce pentru edituri este un avantaj atât în proiectarea cash-flow-ului intern, cât și pentru dimensionarea tirajelor.
Forbes: Premiile literare, interne și externe, reprezintă vectori de vânzări și de marketing în piața editorială din România? Cu alte cuvinte, o carte distinsă cu un premiu intern se vinde mai bine? Dar o traducere cu un premiu extern are un avantaj competitiv în vânzări?
Silviu Lupescu: Am amintit de Kazuo Ishiguro, autor care avea vânzări constante, dar după decernarea Nobelului, în următoarele săptămâni acestea au explodat – peste 50.000 de exemplare vândute în decembrie și începutul lui 2018. A fost însă un caz bine mediatizat la noi, în vreme ce alte premii internaționale importante rămân cunoscute doar unui grup restrâns de cititori pasionați și nu au nici un ecou mediatic autohton.
Despre premiile naționale e și mai dificil să afirm ceva, pentru că imediat ce o carte a unui autor român ia un premiu, primul lucru care se dezbate nu e cartea, ci cărei „grupări” îi aparține autorul. Sunt cărți care au luat premii naționale importante și abia dacă s-au vândut în o mie sau două de exemplare.
Aș fi nedrept să generalizez. Depinde și de alți factori: „Cartea șoaptelor” de Varujan Vosganian a fost un succes inclusiv din punct de vedere comercial (e tradusă, de altfel, în multe limbi). La fel și „Întoarcerea huliganului” a lui Norman Manea (să reținem, totuși: a fost un premiu prestigios primit în Franța, nu la noi!) sau „Degete mici” de Filip Florian… Cred că sunt mai multe exemple, nu le pot menționa pe toate.
La polul opus, aș menționa romanul lui Dan Lungu, „Sunt o babă comunistă”, nepremiat, dar tradus în multe limbi la edituri importante și cu tiraje succesive an de an la Polirom.
Instituția premiului literar nu poate fi decât una subiectivă, la noi și cam pe oriunde. Nobelul lui Modiano nu cred să fi dus la vânzări extraordinare în nici o țară, nici măcar în Franța.
(18 aprilie 2018)
