Cautare




, Contributor

Artă & Cultură |
|

Seninătatea familiei Samfira

samfira BOB_4094
Ascultându-i pe Ștefana și Cristian Samfira povestind despre cariere, viață de atelier și despre lecțiile învățate zilnic de la Sasha și Ilia, totul pare nespus de simplu. Și chiar și este, când îți propui să privești viața cu filozofia reconfortantă a copilăriei: exact așa cum vine ea spre tine.

Mi-e greu să mă decid ce-mi place mai mult la familia Samfira: faptul că, indiferent că vorbesc despre cariere, business sau copii, amândoi au o lejeritate extraordinară în a spune adevărul verde-n față; ori poate faptul că sunt atât de savuroși în complicitatea lor de cuplu încât replicile pe care și le dau și modul în care se completează în povești te face să zâmbești des și mult în prezența lor. Nu au un raft de „măști“ pe care să le aleagă în funcție de context, de persoană și de mesaj, ci sunt pur și simplu ei înșiși.

De cum am intrat în atelierul lui Cristian, mi-a atras atenția o ramă pe care n-o observasem la vizita precedentă: „Premiul pentru Design 2014“, oferit de Uniunea Artiștilor Plastici din România, la mijlocul lunii aprilie. Mi-a mărturisit că o primise cu o seară înainte să se interneze pentru o operație de deviație de sept, așa că, înainte să ne apucăm de vorbit despre copii și parenting, am râs împreună urmărind filmulețele cu Cristian bandajat zdravăn după operație, făcând mutre amuzante pentru a-și amuza sau speria prietenii. Da, într-atât de „ne-în-serios“ se ia designerul cu umor ardelenesc efervescent. „Hai, arată-i-le“, îl îndeamnă Ștefana, amuzată. „Să vezi ce l-a dus mintea să facă, a găsit și un neon care pâlpâia în baie și a folosit lumina lui pentru un plus de dramatism“. Așadar, cum să te așezi în fața unui cuplu atât de jovial și să scoți o listă de întrebări? Nu-i de mirare că toate întâlnirile noastre de până acum au semănat mai mult cu șuete relaxate decât cu interviuri sobre.

De când se știe, Cristian recunoaște că și-a dorit două fete. Blonde, cu ochi albaștri, cu păr lung. Era convins că asta i se pregătește. Nu degeaba se spune că modul cel mai simplu de a-l face pe Dumnezeu să râdă e să-i povestești planurile tale de viitor, așa că astăzi este tatăl mândru a doi băieți – Sasha (7 ani) și Ilia (10 luni) – pe care îi iubește ca pe ochii din cap, dar în același timp nu-și dorește să-i crească într-un glob de sticlă. „Copilul se naște cu personalitate, iar obligația noastră este să i-o descoperim“, crede și Ștefana, care – ca o actriță care are mereu vorbele potrivite – găsește o metaforă extrem de sugestivă: „Copilul este precum un copac: dacă el dă să crească spre dreapta, n-ai dreptul să-i tai crengile și să-l ciuntești ca să fie coroana mai mult către stânga, așa cum ai vrea tu“. Amândoi pornesc de la principiul că și copilul, oricât de mic, trebuie să aibă un rol în propria viață, să aibă șansa de a face descoperiri și alegeri.

În cazul familiei Samfira, auto-descoperirea constă în cât mai multe experiențe, de la fotbal la pian și de la desen la dans contemporan, pentru ca Sasha să decidă singur ce-i place. „L-am dat la fotbal și trebuia să stea în poartă și să apere“, povestește Ștefana, „iar el a luat jaloanele porții, le-a mutat mai aproape de el, ca să-i fie mai ușor, și a început să danseze între ele“. Evident, a doua oară nu l-au mai dus, tot așa cum n-au găsit de cuviință să-l chinuie cu toate cursurile „de bon ton“ care nu-i făceau nicio plăcere, doar pentru că toată lumea își dă copiii acolo. Așadar, au rămas la pian – la care Sasha își dorește să ajungă să cânte jazz, muzica lui preferată – la înot, plus mici activități extracurriculare pe care micuțul le face cu plăcere. Au observat că nu-l motivează competiția, ci distracția și starea de bine pe care i-o dă o anumită activitate, cum ar fi desenul. Își creează deja propriile povești abstracte, cu multe săgeți, forme ciudate și modele aparent de neînțeles, pe care apoi le explică în cel mai mic detaliu, uimindu-și părinții cu coerența poveștilor și a conceptelor de la care pornește.

„Știi, când ai un copil trebuie să realizezi că mai ai o chestie în viața asta de care ești responsabil“, râde Cristian. „Nu mai copilărești, viața ta nu mai e la fel, dar partea frumoasă este că nici nu-ți mai dorești să fie la fel, îți dai seama că era mult mai seacă și plictisitoare înainte“. Deși amândoi au cariere de succes și, implicit, zile de lucru aglomerate – Ștefana este actriță, iar Cristian are contracte stabile cu boutique-uri și concept-store-uri din străinătate, care îi vând hainele – nu-și pot imagina cum era viața înainte să îi aibă pe Sasha și Ilia. „Interesant e că după Sasha nu ne puteam imagina cum era viața fără copil, iar de când îl avem pe Ilia nu ne mai putem imagina cum era viața cu un singur copil“, râde și Ștefana. Și nu, nu e doar o figură de stil. Vara trecută, când Ștefana era însărcinată, l-au trimis pe Sasha la bunici, în Sălaj, iar primul weekend în doi l-au petrecut tot în parc, în aceleași locuri de joacă în care veneau cu el. „Stăteam amândoi pe bancă și ne gândeam, bun, acum ce facem?“, râde Ștefana. „Nu eram obișnuiți să stăm fără el“.

Dacă Ilia e încă prea mic pentru a-și dezvălui personalitatea, Sasha îi învață în fiecare zi câte ceva. Se bucură de orice lucru mărunt pe care îl primește și are un mod simplu și lipsit de filtre prin care judecă lumea. Totul e curat, clar, simplu, fără note de subsol și fără închipuiri, așa cum ar trebui să fie și pentru noi. Și, mai ales, vede partea bună în orice. Adoră ploaia, de exemplu, fiindcă atunci toată familia se bagă în pat, mănâncă popcorn și se uită împreună la un film pe laptop. „Cu copiii, realizezi că viața chiar e simplă și că noi alegem să o complicăm“, crede Cristian. „De aceea încerc tot mai mult să iau lucrurile așa cum vin, cu bune și cu rele“.

Chiar dacă Sasha și-a moștenit părinții și bunicii din partea mamei (actorii Florin Zamfirescu și Valeria Sitaru), și este boem și cât se poate de „artist“ în toate, dă dovadă de un pragmatism și de un simț al concretului care îi vor fi de mare folos. „Cu el trebuie să argumentezi, nu merge cu «Faci asta fiindcă zic eu!»“, recunoaște Ștefana, care și-a pus la bătaie toată experiența de actriță în cei șapte ani cu Sasha. „Când discutăm un scenariu, noi, actorii, analizăm o scenă în detaliu și despicăm firul în patru“, explică ea, „iar acest tip de raționament mă ajută când trebuie să-i explic ce înseamnă, spre exemplu, să fii cuminte, nu ca frază-stas, ci cu detalii și exemple, pe înțelesul lui“.

Tot prin logică încearcă să-l învețe și valoarea banului și importanța alegerilor corecte, așa că orice jucărie sau obiect dorit este „convertit“ într-un instrument de măsură pe înțelesul lui: sticle de lapte. „Când vede că o jucărie costă cât 10 sticle de lapte, zice că e foarte scump“, râde Cristian. Mai au un joc în care Sasha își scoate banii din pușculiță, iar tatăl lui îi „vinde“, pe rând, jucăriile. Când rămâne fără bani și își dă seama că nu îi mai ajung pentru a „cumpăra“ o anumită jucărie de la tatăl lui, Cristian îi explică, cu răbdare, că întotdeauna trebuie să aleagă atent, să se gândească la ce merită cu adevărat și, un termen pe care și l-a însușit deja și cel mic, să „prospecteze piața“. Când familia merge la cumpărături, Ștefana și Cristian îi dau voie să privească peste tot și să aleagă un singur lucru, tot ca exercițiu pentru mai târziu: când alegi, trebuie s-o faci chibzuit și să-ți asumi decizia luată.

Toate aceste mici joculețe și experimente nu sunt menite să devină obositoare și „cicălitoare“ pentru copii, ci să fixeze, prin metoda clasică a repetiției, acele lucruri cu care ei trebuie să pornească în viață. „Mergem pe ideea că atunci când repeți ceva de multe ori, îi rămâne copilului în minte“, crede Ștefana, „și că atunci când va fi pus în fața unei situații similare îi va veni imediat în gând vocea părinților și sfatul cel bun“. Câteodată are impresia că-și aude bunicii sau părinții vorbind prin glasul ei, spunând aceleași lucruri pe care le-a auzit ea în copilărie. Cu același ton, ca și cum s-ar deschide un canal secret.

„Nu trebuie să obosești niciodată ca părinte“, crede Ștefana. „Când ei dorm, atunci e momentul tău de relaxare, dar când sunt treji trebuie să ai mereu cuvintele la tine și să fii pe fază ca să nu ratezi momentele în care le-ai putea explica anumite lucruri“. Când copilul pune o întrebare, părintele trebuie să fie suficient de vigilent încât să detecteze o eventuală fereastră de oportunitate pentru a-i explica și alte principii, precum semnificația sincerității sau „Ce ție nu-ți place, altuia nu-i face“. La aceasta din urmă lucrează amândoi în ultima vreme și este un concept foarte greu și important de explicat. „Dacă ai pierdut momentul când el este interesat de acel lucru, e prea târziu, fiindcă apoi trece la altceva și nu mai e atent la tine“, crede Cristian. „Așa că te înveți să stai mereu concentrat și să ai replica potrivită la îndemână“.

Un lucru la care amândoi țin foarte mult este tratarea copilului ca un egal intelectual, capabil să proceseze, cu inteligența vârstei, chiar și lucruri dintre cele mai serioase. De aceea nici nu au apelat niciodată la maimuțăreli și minciuni, ci i-au livrat mereu cea mai logică explicație potrivită anilor lui. Când avea trei ani spre exemplu, Sasha a întrebat ce înseamnă cuvântul „relativ“, greu de explicat chiar și unui adult. În loc să-i spună că e un cuvânt prea greu sau să-l expedieze cu o explicație superficială, bunica s-a străduit să-i explice în cuvinte simple semnificația termenului. În seara aceleiași zile, ascultând-o tot pe bunică povestindu-i „Hansel & Gretel“, micuțul i-a livrat o concluzie pe care niciun membru al familiei n-o va uita vreodată. „Pentru că bunica scurtase și schimbase povestea ca să-l trimită mai rapid la culcare, s-a uitat la ea și a zis «Da, e relativ comică varianta ta»“, își amintește Ștefana, râzând. „Și avea trei ani, gândește-te…“.

„De asta o curiozitate, fie că vine la 5 ani sau la 10, trebuie satisfăcută“, o completează Cristian. „Nu trebuie să-i distorsionezi realitatea în niciun fel“. Chiar și când e vorba de acțiuni sau întrebări incomode, care se cer tratate cu (măcar aparentă) relaxare. Cum ar fi momentul în care, încercând să-l convingă pe Sasha să nu mai umble dezbrăcat prin casă, Ștefana și Cristian n-au folosit metoda „E interzis“/„Nu e frumos“, ci au tratat totul cu o nonșalanță desăvârșită. „I-am explicat că toată lumea are aceleași părți anatomice și că umblând așa nu face nicio mare ispravă“, își amintește Ștefana. „Evident că i-a trecut cheful instantaneu, fiindcă nu mai era nimic interesant“. Și, au constatat din experiență, dacă ai răbdare să-i explici, orice copil, cât de mic, înțelege totul mai bine decât ne putem imagina.

Am plecat de la întâlnirea cu soții Samfira având în minte o altă metaforă a Ștefanei, care explică simplu și plastic modul în care părinții ar trebui să-și privească copiii și să se implice în viețile lor. O metaforă pe care aleg s-o păstrez și ca învățătură pentru mine, în viitor. „Știi acel sport, curling, unde jucătorii aruncă pe gheață o piatră care alunecă spre un punct fix, iar singurul lucru pe care-l pot face ca să-i înlesnească alunecarea este să curețe cu o măturică gheața din fața ei?“, explică ea. „Exact așa ar trebui să-și privească un părinte copilul“. Ca pe un omuleț căruia are șansa de a-i face intrarea în viață, dându-i elan și aripi înspre direcția pe care și-o dorește. Odată găsită, tot ceea ce mai poate face părintele este să încerce, de la distanță și fără intervenții abrupte, să-i facă drumul mai lin și să-i înlesnească puțin călătoria către acel loc care i se potrivește cel mai bine.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii