Dacă acum câțiva ani, când criza încă nu-și făcuse apariția, mai toți se chinuiau să învețe limbajul afacerilor, astăzi trendurile anti-globalizare, efuziunile naționaliste și nervozitatea evidentă a votanților ar trebui să îi facă pe mulți să-și dea seama că nu înțeleg „păsăreasca“ politică. În dialogul pe cât de firesc, pe atât de formal, uneori, ceva se pierde în traducere. Ce este de făcut pentru a construi poduri și nu ziduri (o sintagmă la modă în aceste zile)?
Dacă în ultimele luni a fost ceva mai surprinzător decât victoria clară a PSD în alegeri, atunci acesta a fost conținutul programului de guvernare, la care se adaugă echipa de miniștri. Pentru mediul de afaceri, era greu de crezut cum pot rămâne asemenea subiecte sub radar. O analiză de risc politic ar fi evitat acest pericol. Pe de-o parte, pe masa fiecărui CEO ar trebui să existe o listă de cel puțin 10 persoane din fiecare partid care au potențial, pe termen scurt/mediu, să devină miniștri, secretari de stat sau președinți de comisii parlamentare în domeniile de interes. O înțelegere a dinamicii de partid ar ușura efortul de înțelegere: dincolo de numirile politice, există profesioniști ai partidelor care scriu programe și ajung să le execute. Pe de altă parte, și politica s-a schimbat – programele de guvernare nu mai sunt doar de formă, angajamentele electorale nu mai pot fi întoarse cu discuții de ultim moment înaintea adoptării unui OUG sau a unui proiect de lege în Parlament. Timpul scurt al politicii devine istorie. Ca să înțelegi un plan, o reformă, trebuie să o „prinzi“ cât mai devreme.
Pentru următorii patru ani, politica românească se întoarce la partid. Ca să înțeleagă nuanțat politica, CEO-ul de top trebuie să știe că politica va deveni o parte tot mai importantă a business-ului său. Vremurile sunt grele, țapii ispășitori nu foarte mulți, iar dialogul din timp este aur. Maparea și engagement-ul cu cei care decid azi sau vor decide mâine devine esențială. Dar aceasta este doar o parte a răspunsului, care, aparent pro-activă, e mai degrabă apropiată de „business as usual”. Provocarea cea mare ține de felul în care mediul de afaceri va fi în stare să relaționeze nu cu consumatorii, ci cu votanții (da, m-ați auzit bine). Coalition-building-ul este simultan cel mai bun mecanism de apărare și de atac.
În următorii ani, România va deveni mai „occidentală“, ceea ce se traduce, paradoxal, în mai mult scepticism, în mai mult spirit critic chiar față de occidentali. Vremea soluțiilor pre-împachetate și a entuziasmului aderărilor a trecut, e evident că ele nu sunt suficiente pentru dezvoltare (chiar dacă în ultimii ani am crescut mult, decalajele față de Vest s-au redus prea puțin). O vizită de la sediul central va rezolva tot mai puțin pentru un business din România. CEO-ul de aici are nevoie de tălmăcitori politici, de oameni care înțeleg politica și strategic, și prin faptul că și-au petrecut anii în mijlocul ei, indiferent de tabere sau partide. Dacă vrea să priceapă cum poate profita de reactivarea politicului, trebuie să facă la rândul său o schimbare internă: să scape de prejudecăți și de vechile modele.
