Cautare




, Contributor

Blogul lui Lucian Davidescu (riscograma.ro)

|
|

Săraca bancă bogată

Care sunt, pentru clienți, consecințele profitabilității surprinzătoare pe care a înregistrat-o sistemul bancar după primele nouă luni ale anului.
banci

Figurile grave pe care șefii sistemului bancar le-au exersat tot anul nu prevesteau că el se va încheia, foarte probabil, cu cea mai mare profitabilitate de după 2008: peste un miliard de euro, după ce doar în primele nouă luni băncile au rămas cu un surplus de peste 800 de milioane de euro. Iar veștile bune nu se opresc aici – rata creditelor neperformante coboară sub 10%, la jumătate față de vârful atins în criză, pe când indicatorul de solvabilitate se apropie de 20%, dublu față de necesar. Iată trei consecințe ale acestei situații:

1. Opinia publică potrivnică, pe care politicienii au capitalizat-o prin legi de tip „Robin Hood“, va avea un argument în plus să mai taie, „că doar e de unde“. În mod normal, legile legitime de protecție a consumatorului și de echilibrare a derapajelor n-ar trebui să țină cont dacă duc sau nu sistemul pe minus. În realitate, o astfel de situație îi face totuși pe legiuitori să cântărească ceva mai atent. Dar când grija asta dispare și „merge orice“, lucrurile pot deveni periculoase – iar bancherii ajung să ispășească și pentru păcatele altora.

2La diferențialul de dobânzi destul de mic care se practică acum, majoritatea banilor vin din supra-comisionarea tranzacțiilor curente. Chiar și atunci când comisioanele nu au crescut în termeni absoluți, ele aveau toate motivele să scadă într-un mediu cu adevărat competitiv după ce pătrunderea online-banking-ului a redus costurile substanțial. Pentru companii asta înseamnă o pierdere netă, dar și o bună oportunitate de optimizare a costurilor.

 3Cifrele bune sunt de natură să atragă plasamente externe – bani care să fie dați mai departe în creditare. Deși comportamentul financiar recent al românilor nu este chiar încurajator, memoria celor care se ocupă cu alocarea de capital este mai scurtă de atât. Devine posibil un nou val de intrări de capital bancar care să caute plasamente de orice fel, după modelul anilor 2007-2008, inclusiv cu consecințe similare – diverse bule mai mari sau mai mici. Recomandarea? Când vedeți că băncile vor încerca iarăși să vândă credite cu orice preț, ori luați pe loc ori nu mai luați deloc!

 

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii