Cautare




, Staff

Editor-in-Chief Forbes România

Opinii |
|

Rușinea, ca stare de spirit

Cu aproape o lună în urmă,o fotografie făcea furori pe Facebook, în rândul corporatiștilor de pretutindeni. Câțiva manageri chinezi fuseseră obligați să îngenuncheze pe un pod din orașul Xiamen, capitala provinciei Fujian, din zona de sud-est a Chinei, și puși să se căiască în văzul lumii pentru că nu și-au atins obiectivele.
ionut_bonoiu_editorial.JPG

Femei și bărbați deopotrivă, îmbărcați în costume, stăteau în genunchi, fiecare având în față hârtii pe care erau scrise numele, vârsta și motivul pentru care trebuia să fie făcut de rușine în public. Zhen Liu, de exemplu, de 43 de ani, era vinovat pentru că nu-și atinsese țintele de vânzări, iar Ming Chou, de 39 de ani, pentru că nu a finalizat ceea ce avea de făcut. În mod evident, comentariile la acest articol au variat de la amuzament la oripilare pentru condițiile la care sunt supuși angajații chinezi.

La sfârșitul anului trecut, fiica președintelui operatorului aerian de transport Korean Air devenea vedetă internațională după scandalul uriaș pe care îl făcea după ce i se serviseră alune direct din pungă și nu pe farfurie. Beizadeaua a făcut tot scandalul de rigoare, i-a obligat pe piloți să readucă avionul la poartă, l-a lovit pe stewardul cu pricina și, mai ales, a simțit nevoia să îl umilească public, punându-l să îngenuncheze în fața ei.

Îngenuncherea sau penitența publicăerau cândva printre cele mai eficiente pedepse nu doar în culturile asiatice, ci peste tot în lume. Numai călucrurile s-au schimbat dramatic în societatea contemporană. Rușinea nu mai este la modă, obrazul îngroșându-se pe măsura statutului social. Aroganța și tupeul nemăsurat devin „skill”-uri obligatorii pentru succes. “Scara valorilor”a devenit doar o formulă patetică și învechită, iar respectul pentru învățămintele celor mai în vârstă decât noi a fost înlocuit de nevoia permanentă de a inova, văzută ca rețetă sigură pentru succesul peste noapte. Nu mai este de mirare căpânăși înțelesul inovării a fost pervertit prin tot felul de „inovații”financiare.

Cariera nu mai este un obiectiv pentru tinerii care fug de cărările bătătorite, statornicia devine un defect, iar avalanșa de informații care ne înconjoară ne reduce dramatic abilitatea de a ne concentra la un singur lucru și ceea ce se numește “attention span”. Social media ne ajutăsă ne creăm o lume (aproape) ideală, ne înconjurăm de prieteni (virtuali) care au păreri similare cu ale noastre, le dăm unfriend sau block celor care nu ne plac sau ne provoacăla dezbateri în contradictoriu.

Ne radicalizăm, avem păreri ferme și greu de zdruncinat, parcănimic nu mai este relativ pe lumea aceasta. Și dacă nimic altceva nu merge, „fake it until you make it!”

Ne place să (spunem că) facem lucruri de calitate, spre deosebire de „ceilalți”, dar mai știm, oare, să recunoaștem calitatea?

Săfim sinceri cu noi înșine, în lipsa rușinii riscăm sădevenim tot mai coruptibili și mai corupți. Suntem invidioși, orgolioși și, de aceea, complexați. Avem nevoie de pâine și circ, iar când pâinea nu mai ajunge, cerem o porție suplimentară de circ.

Iar România ultimilor ani ne-a oferit circ din plin, culminând cu încătușarea Elenei Udrea și remarca absurdă în dramatismul său: „îi puteţi pune cătuşe Elenei Udrea, dar nu puteţi pune cătuşe adevărului”.

Marele adevăr al zilelor noastre este însăeliminarea aproape completăși definitivăa rușinii și, implicit, a efectelor sale. După cum scria recent Horațiu Pepine, într-un articol pentru Deutsche Welle, „acuzaţii de azi, figuri de prim plan ale scenei publice, îşi joacă ultima carte, transformând umilirea publică în contrariul ei. Cătuşele nu mai semnifică penitenţa, ci gloria persecutatului. Este posibil ca un om care a jucat tot timpul cartea imaginii (politica democratică se face la televizor) să mizeze în ultima clipă tot pe imagine şi pe forţa ei de iluzionare”.

Într-adevăr, după cum remarcă Pepine, tot mai mulți condamnați pentru corupție și evaziune fiscalăde ordinul milioane de euro au un regim de detenție indulgent, au posibilitatea săținăbloguri, au acces la Internet și participăla dezbaterea publică, iar „odată ce au reuşit să se elibereze, sunt invitaţi la solemnităţi publice ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat”.

În lipsa rușinii, nu doar hoțul neprins devine negustor cinstit, ci și hoțul dovedit, condamnat și, după caz, eliberat după ce a executat doar o treime din pedeapsă.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii