Cautare




, Staff

Industrie |
|

România@100, Vladimir Iacob (fondator Aramis Invest): „Mediul de business românesc este unul la fel ca în orice altă țară, cu părți bune și rele. România nu este sub sau peste alte țări, este la același nivel”

La aproape două decenii și jumătate de la înființare, afacerile producătorului de mobilă Aramis Invest, din Baia Mare, au depășit pragul de 1 miliard de lei. Iar creșterea continuă.  
098 dosar Aramis Invest V_Iacob

Aramis Invest, companie specializată în producția de mobilă, cu sediul în Baia Mare, județul Maramureș, a fost înființată în 1994 de antreprenorii Vladimir Iacob și Marius Șelescu. Ritmul expansiunii a fost unul destul de dinamic, Aramis Invest ajungând astăzi cel mai mare producător de mobilier din România, după cifra de afaceri. De pildă, dacă în 2012 afacerile companiei ajungeau la peste 500 de milioane de lei, conform datelor raportate la Ministerul de Finanțe, anul trecut au depășit pragul de 1 miliard de lei, fiind în creștere cu peste 19% față de anul precedent. Profitul net a fost, însă, de 37,2 milioane de lei, în scădere cu 18% față de 2016.

„Creșterea cifrei de afaceri a fost posibilă datorită unui proiect amplu de investiții în dezvoltarea și optimizarea capacității de producție, început și desfășurat în perioada 2014-2017”, susține Vladimir Iacob, acționarul majoritar al business-ului.

În intervalul 2014-2018, compania a alocat investiții de aproape 300 de milioane de lei, care au fost redirecționate către dezvoltarea capacității de producție (articole tapițate, prelucrare lemn, saltele cu burete, saltele cu arcuri, articole de croitorie industrială etc.) și de depozitare. Totodată, datorită investițiilor și suprafața de producție a companiei a crescut cu 140.000 de metri pătrați, în trei ani, ajungând la 197.500 de metri pătrați, în 2018. Principalele produse ale Aramis Invest sunt reprezentate de mobilier tapițat – canapele și saltele cu burete și arcuri. Aproape toată producția companiei merge către export, principalul client fiind IKEA.

Conform lui Vladimir Iacob, investițiile au afectat nivelul de profitabilitate al companiei, care însă nu reprezintă principalul obiectiv de business. Acționarii se concentrează pe indicatori financiari precum EBITDA, capacitatea de producție, cifra de afaceri și venitul mediu per angajat.

„Profitabilitatea companiei a fost afectată în 2017 și 2018 de ciclul masiv de investiții realizat. Odată finalizat acest ciclu, profitabilitatea companiei va intra din nou pe un trend ascendent. Această evoluție nu este îngrijorătoare pentru noi, întrucât cei patru indicatori principali ai companiei au avut un trend ascendent în ultimii ani”, afirmă Iacob.

El estimează pentru anul 2018 un profit de 20,6 milioane de lei și o cifră de afaceri de aproape 1,1 miliarde de lei. „Ne așteptăm ca anul 2018 să fie ultimul an cu profit descendent, urmând ca 2019 să arate o revenire puternică. Esențial pentru companie este să reușim să menținem un trend crescător pe capacitățile de producție și cifra de afaceri, de optimizare constantă a EBITDA și de răsplătire a angajaților companiei.”

De altfel, anul acesta a însemnat pentru producătorul de mobilă optimizare și eficientizare după ciclul de investiții. „Orice schimbare sau eficientizare presupune o schimbare de optică și mentalitate pentru a putea vedea noul orizont. Pot spune că una dintre cele mai mari provocări a anului 2018 a fost schimbarea orizontului pentru noi ca echipă, să înțelegem că acum țintim și mai departe, că ce am facut până acum nu e suficient”, spune Vladimir Iacob.

Accent pe angajați

Producătorul de mobilă este, de asemenea, și un angajator foarte important pentru județul Maramureș. De exemplu, dacă numărul angajaților era de 2.845 în 2014, anul acesta Aramis Invest a ajuns la 5.100 de angajați, dintre care aproape 3.800 sunt implicați direct în producție. Creșterea numărului acestora are loc în ciuda crizei de personal calificat cu care se confruntă majoritatea antreprenorilor din România, indiferent de industrie.

„Criza de personal este, de fapt, o criză de personal calificat. Dacă forța de muncă existentă ar fi calificată profesional, ar fi o nevoie mai redusă de personal. În condițiile prezente, orice companie trebuie să își împartă fondul de salarii la un număr mai mare de angajați întrucât o muncă pe care o poate face un angajat calificat ajunge să se împartă la doi angajați mai puțin calificați, și implicit venitul ajunge să se împartă la doi. Astfel, în loc să ai un angajat bine plătit, ai doi angajați mai slab plătiți rezultând o situație din care nimeni nu câștigă”, spune Vladimir Iacob.

Salariul mediu brut pe angajat la nivelul lunii august 2018 este de 2917 de lei. Cum reușește compania să rețină angajații și să-i motiveze?

„Strategia noastră a fost de la înființare să avem grijă de angajații valoroși. Aceștia sunt angajații pe care căutăm să îi reținem, să îi motivăm și să îi plătim corect. Pentru angajații noi căutăm să îi calificăm, să îi transformăm în angajați valoroși. Într-un final, ca angajator nu poți să motivezi altfel angajații decât asigurându-te că se simt respectați, importanți și corect tratați la locul de muncă. Încercăm să ne motivăm angajații prin nivelul salarial, prin schemele de bonus implementate, prin apropierea față de ei, prin discuțiile zilnice purtate cu aceștia”, adaugă Iacob.

În opinia omului de afaceri, în România există încă multe oportunități de business.

„Mediul de business românesc este unul la fel ca în orice altă țară, cu părți bune și rele. România nu este sub sau peste alte țări, este la același nivel. Noi, ca popor, trebuie să înțelegem că suntem egali cu orice alt popor și singurul lucru care ne va ridica sau ne va coborî este nivelul de efort pe care îl depunem în ceea ce facem. Unde suntem, ca țară, este suma efortului depus și a alegerilor facute de noi toți”.

În același timp, el nu consideră că există vreo formă de discriminare între firmele cu capital românesc și cele cu capital străin.

„Ce mi-aș dori este să știu că atât antreprenorii români, cât și cei străini sunt priviți egal. Consider că avem nevoie de partenerii noștri din UE, de antreprenorii din țările mai dezvoltate și nu ar trebui să existe nicio formă de discriminare, pozitivă sau negativă”, susține proprietarul Aramis Invest.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii