FacebookTwitterLinkedIn

Afacerea fondată în anul 1995 de către Dumitru Mihalescul asigură distribuția națională pentru branduri precum Franke, Miele, Arctic, Bosch sau Whirlpool. Primii cinci ani de activitate ai afacerii s-au concentrat pe domeniul retail de electrocasnice, însă în paralel, antreprenorul a pus bazele propriei rețele de service. Marelvi se numără printre primii trei cei mai importanţi distribuitori naţionali de echipamente electronice şi electrocasnice din România. Compania este specializată în distribuția la nivel național și deține depozite în Rădăuți, dar și în București și Deva. Depozitul central din Rădăuți este centrul de livrare și de comandă logistică, atât pentru depozitele din țară, cât și pentru clienții mari ai companiei. În România, deține un portofoliu de peste 300 clienți, furnizând produse unui număr de 500 de magazine, atât celor independente, cât și rețelelor de hypermarket-uri sau producătorilor de mobilier.

Citește și: România@100: Dosar Moldova

Din aprilie 2008, Marelvi devine unic importator și distribuitor al produselor frigorifice de uz casnic Liebherr pe piața românească. „Parteneriatul stabil pe care-l avem cu Liebherr, încă din 2008, ne-a confirmat că succesul nu poate veni decât din colaborările între profesioniști. Acest lucru ne-a determinat să ducem această colaborare, la un alt nivel, prin preluarea diviziei comerciale. În contextul extinderii acestui parteneriat, putem veni și în întâmpinarea micilor și marilor afaceri din industria alimentară, hotelieră, de cercetare și farmaceutică din România, furnizându-le produse și tehnică frigorifică profesională, de ultimă generație, la cele mai înalte standarde de calitate”, declara anterior Dumitru Mihalescul. Acordul încheiat cu jucătorul de origine germană a atras după sine, în 2015, lansarea primului magazin mono-brand din Europa, în urma unei investiții de aproape 100.000 de euro, fiind localizat în clădirea Swan Office Park din Pipera. Au trecut 10 ani de când Liebherr a ales să lucreze exclusiv cu compania Marelvi pe piața din România, dar rezultatele nu au încetat să apară. În primii 3 ani de activitate pe teritoriul țării noastre, Liebherr a avut o creștere de peste 200%, iar în anii următori a reușit să pătrundă pe toate canalele de comercializare, păstrând o evoluție constantă (creștere de aproximativ 25% în fiecare an). În 2018, piața de produse frigorifice a fost în creștere cu 2,5% ca număr de unități, iar Liebherr a păstrat acest trend în evoluția vânzărilor sale.

Din generație în generație

Lui Dumitru Mihalescul i s-au alăturat în afacere și cele trei fiice ale sale: Viorica Harja, Lăcrămioara Mihalescul şi Daniela Bîzgan (foto). De asemenea, în companie sunt implicați și cei trei gineri ai omului de afaceri, care coordonează activități conexe ale firmei.

Businessul deținut de familia Mihalescul a înregistrat în 2017 o cifră de afaceri de 249,7 milioane de lei, în creștere cu aproape 21 de milioane de lei față de anul precedent, iar profitul net a scăzut cu 1,3 milioane de lei, ajungând la 5,8 milioane de lei, în timp ce numărul mediu de angajați a crescut de la 92 în 2016, la 114 în 2017.

Daniela Bîzgan (34 de ani) a absolvit în 2004 Facultatea de Științe Economice din Iași, iar în același an s-a implicat și în afacerea tatălui său. Un an mai târziu, după separarea de un fost asociat al Marelvi, tânăra a preluat activitățile legate de contabilitate a firmei. A realizat însă, în scurt timp, că nu este de fapt atrasă de domeniu, prin urmare a urmat un curs de management la CODECS, o companie care rulează programe de dezvoltare managerială, lucrând alături de specialiști și de directori executivi. „De-a lungul activității profesionale m-am implicat în diverse departamente ale companiei, astfel am acumulat peste 10 ani de experiență. În ultimii 6 ani am ocupat o poziție în top management-ul companiei, având în subordine o echipă formată din 100 angajați. Consider că experiența acumulată în cadrul fiecărui departament m-a ajutat să îmi formez un mod obiectiv și o gândire analitică asupra afacerii în ansamblu”, declara pentru Forbes România Daniela Bîzgan, care în prezent ocupă funcția de Director General al companiei.

Potrivit unui studiu GfK Temax, piața de electrocasnice mari a înregistrat în 2017 valoarea de 597 de milioane de euro, în creștere cu 3,4% față de anul precedent, în timp ce sectorul electrocasnicelor mici a înregistrat o creștere de 17,1% față de 2016, ajungând la cifra de 226 milioane de euro. Categoria electronicelor a încheiat anul 2017 cu o valoare de 506 milioane de euro, cu 9,2% mai mult față de anul 2016. Pentru a susține această creștere, „Lucrăm constant la automatizarea proceselor de lucru pentru eficientizarea timpului și creșterea performanței”, explică Daniela Bîzgan. „Pentru fidelizarea clienților suntem în proces de implementare a unei noi platforme e-commerce B2B care va aduce multiple avantaje atât partenerilor noștri, cât și companiei Marelvi”, adaugă aceasta.

Forța de muncă, încotro?

Printre provocările expuse de reprezentanții companiei se numără criza de personal, enunțată de tot mai mulți angajatori de la nivel regional și nu numai: „Există o criză de personal și este și mai îngrijorător faptul că ponderea cea mai mare o reprezintă forța de muncă calificată. În acest mediu nou ne lovim de pretenții financiare exagerate ale persoanelor rămase în România, de multe ori cu mult peste pregătirea acumulată la acest moment”. Daniela Bîzgan este de părere că este nevoie ca persoane din aparatul bugetar să fie îndrumate către mediul de afaceri privat, deoarece absorbția poate fi de 100%. În acest sens, una din prioritățile esențiale ale companiei din Moldova integrează sisteme de a atrage permanent noi talente, prin implementarea unor programe de internship în colaborare cu instituțiile de învățământ universitar. „Hotărârea fermă a management-ului companiei este de a investi în dezvoltarea angajaților pentru viitor. (…) Apropierea față de angajații și partenerii de afaceri, alături de o comunicare permanentă aduce rezultate pozitive pentru toate părțile implicate.” Despre relația actuală dintre mediul de business privat și cel politic, aceasta subliniază că „trebuie depuse mai multe eforturi pentru securizarea forței de muncă calificată în țară deoarece mediul privat de business este în continuă dezvoltare, însă din păcate acest lucru nu se concretizează și în oferta de forță de muncă disponibilă pe piață, ori, nu ai cum să faci performanță dacă nu ai cu cine să faci performanță. Mai mult decât atât, recomandarea noastră pentru mediul politic este aceea de a încredința cât mai multe lucruri către adiministrația privată, în dauna administrației centrale, de stat”. Pentru ultima parte a acestui an și pentru 2019, Daniela Bîzgan include atât creșterea vânzărilor pe produsele profitabile, cât și eficientizarea costurilor logistice și de susținere financiară pe lista punctelor strategice ale businesului pe care îl conduce.

Vezi și: România@100: Cifrele Moldovei