Dan și Dorina Mutu au pus bazele propriei afaceri în 1994. Primul magazin sub brandul Annabella care și-a deschis porțile comercializa fructe și legume proaspete. De atunci și până acum, cei doi antreprenori și-au extins afacerea inaugurând tot mai multe magazine, iar la 20 de ani de la deschiderea primei unități, în 2014, Annabella număra magazinul cu numărul 50.
În prezent, Annabella este cea mai mare rețea de retail alimentar cu acționariat românesc, după cifra de afaceri. Anul trecut, conform datelor raportate la Ministerul de Finanțe, vânzările au ajuns la 255,2 milioane lei, în creștere cu 17% față de 2016, iar profitul a fost de 10,4 milioane lei, în creștere cu 13% față de 2016.
„Strategia aplicată rețelei și-a spus cuvântul. Pilonii acesteia constau în: satisfacerea cerințelor consumatorilor prin îmbunătățirea permanentă a experienței de cumpărare, expansiunea prin noi concepte de grocery store (Annabella Concept Store, Annabella A-Z), precum și remodelarea conceptelor actuale. (…) Bineînțeles, dinamica acestor rezultate a mai fost influențată și de puterea de cumpărare mai mare a clientului final. Nu în ultimul rând, alți doi factori importanți ce au dus la creștere sunt reprezentați de acțiunile de marketing in și out of store, cât și de un management bine pus la punct”, a spus Dorina Mutu.
Annabella are magazine în trei formate: Annabella Fresh, Annabella A-Z și Annabella Concept Store. Cel din urmă a reprezentat o investiție de 500.000 de euro și este un magazin care se transformă „dintr-un supermarket obișnuit într-un concept store urban”, completează Dorina Mutu, care estimează o creștere procentuală de cel puțin 10% pentru anul 2018, ca urmare a investițiilor și consolidării brandului Annabella. Lanțul numără 66 de magazine, dintre care 57 sunt situate în județul Vâlcea, restul fiind în județul Argeș, iar cei doi antreprenori afirmă că au în plan extinderea și în alte județe.
Un moment important pentru lanțul de magazine vâlcean a fost pătrunderea în Capitală, în 2016. Annabella a cumpărat de la Mega Image trei magazine, pe care retailerul belgian a fost condiționat să le vândă de către Consiliul Concurenței. Această mișcare a luat prin surprindere piața, deoarece, de obicei, lucrurile stau invers, retailerii internaționali sunt cei care cumpără lanțurile locale, pentru a-și consolida poziția pe piață.
Reînvierea unui business
O altă afacere importantă din portofoliul familiei Mutu este Fabrica de conserve din legume și fructe Râureni, pe care au cumpărat-o în 2008. Înființată în urmă cu 50 de ani, în 1968, Râureni a fost unul dintre cei mai vechi și importanți producători de conserve și sucuri din legume și fructe din România. Cei doi antreprenori au investitit în liniile tehnologice și au reușit să crească vânzările fabricii an de an, ale cărei produse sunt distribuite și în cadrul altor retaileri prezenți în România. În luna iunie a acestui an, au existat informații conform cărora fabrica Râureni ar urma să fie vândută, însă acestea au fost infirmate de către Dan Mutu, spunând că nu este resimțită nicio presiune de a face această mutare.
Conform datelor raportate la Ministerul de Finanțe, Fabrica de conserve Râureni a raportat o cifră de afaceri de 95,3 milioane lei în 2017, în creștere cu 7% față de anul precedent, iar profitul a fost în creștere cu 17% față de 2016, până la 12 milioane lei.
„Am crescut de la an la an prin păstrarea calității ingredientelor, campanii de marketing, îmbunătățirea proceselor de distribuție și merchandising. De asemenea, rezultatele favorabile au fost și datorită intrării și dezvoltării brandului Râureni pe piața internațională (Anglia, Canada, SUA, Spania, Emiratele Arabe Unite, Australia etc.)”, a spus Dan Mutu, care estimează, pentru anul în curs, „o creștere constantă și echilibrată, ca și până acum”. Per ansamblu, soții Mutu estimează o creștere organică pentru ambele business-uri, mai mare decât media de creștere a pieței.
De asemenea, antreprenorii sunt optimiști în ceea ce privește evoluțiile domeniilor în care își desfășoară afacerile. „Considerăm că atât creșterea economică, cât și creșterea veniturilor românilor alimentează serios creșterea retailului. Este important pentru noi să atragem noi consumatori și noi segmente de dezvoltare. Pentru conserve se întâmplă un lucru interesant, consumatorii nu mai manancă zacuscă multă, ci sunt mai atenți la calitatea acesteia. Râureni fiind un brand cu o imagine bună beneficiază din plin de acest comportament de consum. Dorința noastră este de a continua dezvoltarea brandului, a gamei de produse, menținând calitatea”, afirmă soții Mutu.
Investiții de 3,5 milioane de euro
De altfel, anul 2018 a însemnat, pentru grupul Annabella, un an al investițiilor și al alinierii la tendințele de cumpărare ale consumatorilor, care preferă produse mai sănătoase.
„De la an la an, cerințele clienților devin din ce în ce mai riguroase. Acest lucru înseamnă că trebuie să fim pregătiți întotdeauna să ne ridicăm la nivelul așteptărilor lor. De aceea, pentru retail, 2018, până în prezent, este un an al investițiilor atât în noi magazine, cât și în remodelarea celor actuale pentru a face mai plăcută și facilă experiența de shopping. Pentru Râureni, tendințele alimentare sunt mereu un factor esențial în decizia de cumpărare a consumatorului final. Dacă în anii trecuți, trendul se îndrepta către junk food, acum clienții optează pentru variante gourmet, healthy, low-sugar, 100% fructe, fără conservați. Așadar, trebuie să fim mereu în pas cu cerințele actuale, de unde și gamele noastre 100% fructe, gourmet sau 0% zahăr. Așadar, anul 2018, până acum, este unul plin de provocări, dedicat investițiilor și inovațiilor ambelor branduri pe piața românească și străină”, au spus soții Mutu.
De altfel, investițiile pe care cei doi antreprenori vâlceni le-au făcut anul acesta la nivelul grupului Annabella se ridică la 3,5 milioane de euro și constau atât în remodelarea magazinelor existente, cât și în construirea unor noi unități. În ceea ce privește fabrica Râureni, investițiile au vizat departamentele logistice și de marketing, cât și retehnologizarea unor linii de producție, adaugă Dan Mutu.
Una dintre provocările pe care Dorina Mutu le menționează cu privire la anul 2018 este recrutarea, formarea și păstrarea echipei de lucrători comerciali din magazinele Annabella.
În aceeași măsură, pentru ca mediul de business românesc să devină mai performant și mai credibil, soții Mutu consideră că ar trebui promovate principii precum seriozitatea, atenția la detalii și unitatea antreprenorilor români.
„Credem cu tărie că dacă noi, antreprenorii români, am fi mai uniți și mai conștienți de forța pe care o reprezentăm, situația ar fi mult mai bună pentru toți”, subliniază antreprenorii. Totodată, aceștia consideră că este nevoie și de stimularea capitalului românesc și a antreprenoriatului local și susțin că „și‑ar dori tratament egal cu cel al capitalului străin.”