Cautare




, Contributor

IT |
|

Revanșa lui Kim Dotcom

FBI și studiourile de film i-au executat ultima companie. Însă noul său start-up – care a adunat trei milioane de utilizatori în mai puțin de trei luni – nu va fi atât de ușor nimicit.
kim_dotcom.jpg

Dotcom – cunoscut şi sub numele de Kim Tim Jim Vestor sau Kim Schmitz – nu prea se comportă ca un om a cărui avere netă e pe minus. La 11 a.m., într-o zi de marţi, mă plimbă cu o maşinuţă de golf într-un „safari” pe proprietatea sa de aproape 25 de hectare, aflată în afara oraşului Auckland din Noua Zeelandă. Îşi croieşte drum cu o viteză primejdioasă printr-un crâng de măslini.

Trecem pe lângă podgoria sa, care-i aduce 2.000 de sticle de vin anual, şi coborâm dealul, îndreptându-ne spre vila sa în valoare de 30 de milioane de dolari, care cuprinde un labirint din gard viu, o cameră Xbox cu cinci ecrane plate şi un display cu apă în cascadă cu o înălţime de 23 de metri.

Dat fiind că datorează milioane de dolari avocaţilor care l-au apărat, iar acum trebuie să-şi crească cei cinci copii cu o alocaţie lunară de 20.000 de dolari, acordată de guvern şi distribuită din conturile sale bancare îngheţate, nu ar fi mai înţelept să ducă o viaţă puţin mai simplă?

„În niciun caz”, spune el, lăsându-şi corpul masiv pe volan. „Ar însemna că le permit să scape cu isprava lor. Nu voi accepta asta. Rămânând aici le spun «La naiba cu voi! Nu mă puteţi înfrânge!»”

„Isprava” la care se referă Dotcom este razia cu elicopter a poliţiei pe domeniul său, fapt ce a ţinut prima pagină a ziarelor cu 15 luni în urmă, fiind sincronizată cu incriminarea SUA care a închis constelaţia sa ultra-cunoscută de site-uri cu brandul Mega, sub acuzaţii de hosting de muzică şi filme piratate, în valoare de jumătate de miliard de dolari.

Peste noapte, Dotcom a trecut de la antreprenor underground la una dintre cele mai publice şi controversate persoane de pe internet.

Domeniile site-urilor sale, incluzând „nava-amiral” Megaupload.com, sunt acum proprietatea guvernului american. Serverele lui au fost smulse din centrele de date din întreaga lume şi stau în depozite de probe. A trebuit să concedieze 44 de persoane din cele 52 care făceau parte din personalul casei, precum şi sutele de angajaţi ai Megaupload. Din cele 18 maşini ale sale au mai rămas doar două, restul fiind sechestrate sau vândute.

Dar astăzi Kim Dotcom a pus toate acestea în urma sa. Noul său startup de stocare – intitulat, simplu, Mega – a fost lansat pe 20 ianuarie, sfidător, la fix un an de la distrugerea subită a Megaupload, şi a strâns deja peste trei milioane de utilizatori. Tehnicienii săi mi-au spus că mută 52 GB de date pe secundă – adică aproape jumătate din întreaga lăţime de bandă a Noii Zeelande – şi creşte cu 30% săptămânal.

Traficul a fost generat în parte de personalitatea impresionantă a lui Dotcom: un mogul al internetului, care, în funcţie de cel pe care îl întrebi, este fie un răufăcător care fură proprietate intelectuală, fie un luptător pentru libertate persecutat.

Oricum ar fi, Dotcom a învăţat din nenorocirile juridice prin care a trecut şi promite că această companie va fi mult mai dificil de ucis de către „cabala” copyright-ului. Mega este „Compania Confidenţialităţii”.

Spre deosebire de Megaupload, tot ce se trimite către Mega este codat. Nimeni nu poate decoda acele fişiere amestecate, cu excepţia utilizatorului – nici FBI, nici Motion Picture Association of America (MPAA), nici măcar Kim Dotcom.

Mega susţine că ţine autorităţile şi curioşii departe de fişierele utilizatorilor, un ideal al libertăţii de conştiinţă care se potriveşte bine cu povestea personală a lui Dotcom, conform căreia el este o victimă a întinderii exagerate a guvernului american în lumea digitală.

„Mega nu e doar o companie”, spune el. „Reprezintă o misiune de codare a internetului. Vrem să dăm puterea înapoi utilizatorului.”

Revanşa plănuită de Dotcom, mai spune el, va fi dublă: nu doar că această companie nouă şi mai bună va fi imună faţă de duşmanii ei, dar el a angajat şi o echipă de 28 de avocaţi internaţionali, despre care crede că îl va face pe guvernul american să plătească pentru că a tratat internetul ca pe o colonie subjugată.

Îşi accelerează maşinuţa de golf în susul unui deal abrupt, de pe care se vede proprietatea sa, cu sculpturi în formă de girafe în mărime naturală şi „MEGA” scris cu litere albe, înalte de 4,5 m, amplasate lângă aleea şerpuitoare.

„Acesta e un moment de scădere”, spune Dotcom încet. Dar supărarea sa nu durează mult. „Voi fi mai mare ca niciodată.” […]

La începutul anilor 2000, Kim, împreună cu vechiul său prieten hacker Matthias Ortmann şi Bram Van Der Kolk, un fan din perioada în care participa la curse, au creat Megaupload – un serviciu de stocare de date şi video –, punând bazele companiei în Hong Kong.

După ce trecuse printr-o serie de schimbări de nume, hackerul de 34 de ani din Kiel şi-a schimbat numele pentru ultima dată, pentru a-i reflecta noile ambiţii legate de lumea digitală:

Kim Dotcom. […]

Pe măsură ce Megaupload creştea, un ecosistem de servicii ilegale a început să se formeze în jurul său. Site-uri precum Surfthechannel, Quicksilverscreen şi FilesTube au început să catalogheze pe Megaupload sezoane întregi din seriale TV supuse drepturilor de autor, muzică şi filme piratate.

Dotcom spune că a fost atent să urmeze legea americană a copyright-ului digital (numită DMCA), care impunea ca site-urile să elimine conţinutul care încălca drepturile de autor după ce acest lucru era indicat de proprietarul conţinutului respectiv. Dar fişierele reapăreau deseori după câteva zile – în 2009, „Forbes” a observat un film, „District 9”, care a fost uploadat pe Megavideo de mai mult de 127 de ori şi şters de 89 de ori.

Cu toate acestea, site-urile lui Dotcom erau folosite şi pentru stocarea şi împărtăşirea de fişiere legale.

Utilizatorii cuprindeau angajaţi ai 70 dintre cele mai mari 100 de companii ale lumii, după calculele lui Dotcom, iar el era convins că afacerea sa era protejată prin legea DMCA, care punea răspunderea pe deţinătorul copyright-ului, nu pe servicii precum Megaupload.

În cel mai rău caz, se aştepta la un proces de copyright asemeni celui intentat de Viacom împotriva Google, legat de YouTube, pe care Google l-a câştigat în 2010. (Viacom face apel.)

Până în 2011, Megaupload devenise un mamut pe internet, ajungând şi la 1,5 terabiţi pe secundă, în momentele de vârf. Conform Departamentului de Justiţie, compania a generat 175 de milioane de dolari în timpul existenţei sale, cu precădere prin conturile premium.

Site-ul avea 150 de utilizatori înregistraţi, iar Dotcom plănuia o ofertă publică, aşteptându-se la o evaluare de mai mult de 2 miliarde de dolari.

Cu participaţia sa de 65% din companie, ar fi devenit miliardar. Apoi, cu o zi înainte să împlinească 38 de ani, guvernul american a luat totul.

Acuzaţiile federale, întinse pe 72 de pagini şi deschise în ianuarie 2012, pretindeau că Dotcom, Ortmann, Van Der Kolk şi alţi patru luaseră parte la ceea ce fusese numit „Conspiraţia Mega”.

Cu câteva zile înainte de razia în casa lui Dotcom, un val de proteste web a determinat Congresul american să desfiinţeze Stop Online Piracy Act (SOPA), o lege care ar fi cenzurat aşa-numitele „site-uri străine hoaţe”, acuzate de încălcarea drepturilor de autor.

Când Megaupload a fost zdrobit dintr-odată, „a fost o sentinţă la moarte, fără un verdict”, spune Julian Sanchez, un cercetător în domeniul politicilor de internet de la Institutul Cato.

„Trebuie să ne întrebăm dacă a fost planificat astfel încât să trimită un mesaj către site-uri din întreaga lume: să nu credeţi că sunteţi în siguranţă doar pentru că SOPA a fost învinsă.”

Grupul de hackeri Anonymous a răspuns cu o furie răzbunătoare, lansând atacuri cibernetice împotriva Departamentului de Justiţie, FBI, MPAA şi împotriva unor site-uri ale Universal Music.

Un blogger a comparat distrugerea Megaupload cu arderea Bibliotecii din Alexandria. Grupul pentru drepturi digitale Electronic Frontier Foundation a lansat MegaRetrieval, cu scopul de a recupera de la guvernul american datele utilizatorilor legitimi ai site-ului.

În lunile ce au urmat, acuzarea a făcut mai mulţi paşi greşiţi: un tribunal din Noua Zeelandă a descoperit că anumite dovezi din acest caz fuseseră transferate ilegal din Auckland către SUA.

Curând, a devenit clar că tratatul de extrădare al Noii Zeelande nu acoperea încălcarea drepturilor de autor; SUA ar fi trebuit să dovedească într-un tribunal neozeelandez că angajaţii Megaupload se implicaseră într-o conspiraţie de tip mafiot, care încălca legea RICO.

În cele din urmă, agenţia secretă a Noii Zeelande a recunoscut că supraveghease ilegal casa lui Dotcom, fapt ce l-a forţat pe premier să prezinte scuze publice. Între timp, Kim Dotcom acţiona ofensiv. În scurta perioadă petrecută într-o închisoare din Noua Zeelandă, Dotcom şi Ortmann au început să construiască un plan pentru o nouă companie.

Arma sa secretă: codarea ubicuă. Ortmann – care îl vizita pe Dotcom cu ocazia zilei de naştere a acestuia, când a avut loc razia – era acum prins în Noua Zeelandă, din punct de vedere legal. Astfel, s-a mutat cu Van Der Kolk şi, în septembrie 2012, au început să codeze noul site.

„Cea mai mare greşeală a acuzării a fost să mă elibereze pe cauţiune la aceeaşi adresă cu Bram”, spune Ortmann, când l-am întâlnit în sufrageria sa şi a lui Van Der Kolk, cu vedere la Bazinul Orakei din Auckland. Face un gest spre biroul pe care îl împart: „Aici s-a născut noul Mega”.

Site-ul a fost lansat printr-un eveniment bombastic la vila lui Dotcom, cuprinzând interpreţi Maori şi o parodie a raziei poliţiei, care a inclus un elicopter adevărat şi o echipă SWAT falsă coborând pe acoperişul lui. Mega a oferit utilizatorilor gratuit 50 GB pentru stocare, în comparaţie cu cei 2 GB de la Dropbox, 5 GB de la Google sau Apple şi 7 GB de la Microsoft.

În 24 de ore, site-ul a obţinut un milion de utilizatori şi este pe cale de a încasa milioane din conturile premium, încă din primul an de existenţă. Serviciul alcătuit de Ortmann şi Van Der Kolk oferă caracteristici de confidenţialitate pe care puţini s-au încumetat să le încerce.

Când un utilizator îşi face cont pe site, este generată în browser o pereche de chei de codare care codează şi decodează fişiere extrem de uşor – fără a fi necesar niciun download.

Dacă acest sistem de cifrare, bazat pe browser, poate face faţă spărgătorilor sofisticaţi de coduri a fost de mult timp un subiect controversat în comunitatea de criptografie.

Însă discutarea detaliilor legate de securitatea Mega ar putea să piardă esenţialul. Grija principală a companiei ar putea să nu fie atât legată de protejarea datelor de spioni, cât de protejarea de ea însăşi. Setările sale de codare înseamnă că site-ul nu poate fi considerat responsabil pentru filtrarea conţinutului cu drepturi de autor, ocolind astfel ambiguitatea legală a DMCA.

„Tot ce contează este abilitatea Mega de a susţine, în mod plauzibil, că nu au nicio posibilitate de a identifica pe serverele lor material supus drepturilor de autor”, spune specialistul în criptografie Moxie Marlinspike, fost director de securitatea produsului la Twitter.

Ortmann neagă faptul că Mega se implică într-o „orbire intenţionată” şi spune că face tot ce-i stă în putere să le ofere utilizatorilor o confidenţialitate reală. Dar însuşi Dotcom susţine că un adevărat serviciu de confidenţialitate înseamnă că nimeni, nici măcar serviciul respectiv, nu ştie ce conţinut găzduieşte.

Dacă este nevoie, Mega va colabora cu cei care aplică legea pentru a le oferi date care nu ţin de conţinutul propriu-zis, cum ar fi adresele IP. Dar nu va da în vileag – din punct de vedere tehnic nu va dezvălui – datele utilizatorilor. „În cazul în care construieşti o autostradă, nu ştii ce este în camioanele care merg pe ea”, spune Dotcom. „De ce am şti noi? Sunt datele tale, e treaba ta.”

Stocarea bazată pe browser reprezintă doar începutul pentru Mega. Curând, vor urma aplicaţii mobile pentru Android şi iOS. Până la sfârşitul acestui an, Dotcom spune că va oferi e-mail şi servicii de mesaje text codate şi, mai târziu, apeluri voce, pentru a concura cu Google şi Skype.

De asemenea, are şi planuri legate de un concurent al Spotify, numit Megabox – un serviciu pentru muzica originală, care le permite artiştilor să păstreze 90% din câştiguri.

El susţine că plănuieşte o ofertă publică iniţială pentru Mega, anul viitor, prin listarea la bursa din Noua Zeelandă. „Până se va termina cu toate astea – spune Dotcom –, eu îmi voi fi construit următorul imperiu online.”

Cum stăm în curtea interioară a vilei sale, lângă piscină, Dotcom se gândeşte la viitor, iar starea lui se întunecă.

„Vom da în judecată guvernul Statelor Unite. …Vom distruge studiourile care au declanşat toate astea cu informaţii greşite şi corupţie”, spune el. „Cineva va plăti. Nu mă voi mulţumi cu o strângere de mână şi cu scuze. Şi nu voi petrece o zi într-o închisoare americană.”

Continuă cu una dintre multele sale poveşti legate de curse: pe ultimii 500 de metri ai unei curse din 2004 care a început în Maroc şi s-a încheiat în Cannes, Dotcom şi copilotul său, Ortmann, au prins un ambuteiaj în trafic, pe Boulevard de la Croisette.

Dotcom nu a ezitat: şi-a condus Mercedes-ul peste bordura trotuarului, printre palmieri şi peste un gard viu, până pe trotuarul aglomerat.

Pe măsură ce turiştii şocaţi se împrăştiau, el a condus pe alee, trecând pe lângă competitorii săi prinşi în circulaţia aglomerată, şi a oprit la Hotelul Carlton Cannes, câştigând cursa.

„Părea că pierduserăm şi că nu există niciun drum. Dar am găsit o cale”, reflectează Dotcom. „Acesta e darul meu. Întotdeauna găsesc o cale.”

Traducere și adaptare de Patricia Mihail

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii