Cautare




, Contributor

Afaceri |
|

Republica Moldova, bijuteria Estului

Se vorbește mult despre Republica Moldova, însă puțini sunt cei carese încumetă să o viziteze și să o cunoască cu adevărat.

Republica Moldova, ca destinație turistică, nu poate fi pe gustul oricui. Nu ar intra în tiparele clasice ale iubitorilor de excursii sofisticate, restaurante luxoase și locuri aglomerate și extravagante, căci fiecare pas făcut aici te poartă mai aproape de urmele istoriei recente a micului stat dintre Prut și Nistru. Pentru a merge în Republica Moldova, îți trebuie doar puțină curiozitate, dublată de dorința de a trece peste informațiile legate de dezechilibrele politice sau vizitarea acestui teritoriu prins parcă între două lumi (spațiul estic și cel vestic) poate fi, mai degrabă, o redescoperire a naturii și a frumuseții sale nealterate, a unei gastronomii tradiționale și a unor vinuri care au ajuns până pe mesele Coroanei britanice – sau, cel puțin, așa susțin localnicii. Potențialul turistic al acestui stat de numai trei milioane de locuitori a fost recunoscut și de Organizația Internațională a Turismului care a inclus-o, însă, anul trecut, în top 10 țări frumoase din lume care atrag un număr mic de turiști. Potrivit Biroului Național de Statistică din Republica Moldova, în prima jumătate a anului 2015, numărul vizitatorilor străini care au ajuns în țară a fost de 1,07 milioane de persoane (majoritatea ucraineni – peste 444.000, români – peste 393.000 și ruși – peste 116.000), în creștere cu 13,6% față de perioada similară a anului trecut. Numărul celor care vin însă în țară pentru vacanță este, din păcate, mult mai mic. Anul trecut, din cei 14.300 de cetățeni străini veniți prin agențiile de turism, doar puțin peste 8.000 au avut ca scop „vacanțe, recreere și odihnă”, potrivit statisticilor oficiale.

GALERIE FOTO: REPUBLICA MOLDOVA, BIJUTERIA ESTULUI

Pentru România, Republica Moldova ocupă un loc aparte în mentalul colectiv. Cu toate acestea, se pare că Republica Moldova este foarte puțin cunoscută de către români – o arată și anchetele sociologice realizate acum câțiva ani în România (vezi „Republica Moldova în conștiința publică românească”, Fundația Soros România, București, 2011). Astfel că, potrivit anchetei, majoritatea românilor nu urmărește în cea mai mare parte agenda Republicii Moldova, nu înțelege raporturile dintre forțele politice implicate aici și nici puterea României în acest proces sau poziționarea Bucureștiului și a Chișinăului în contextul internațional. Pe de altă parte, dacă mai mult de jumătate dintre români îi identifică pe locuitorii Republica Moldova ca fiind majoritar români (o anchetă realizată în 2011), moldovenii par să fie de altă părere. Potrivit recensământului din 2014, peste jumătate din locuitorii Moldovei se declarau moldoveni, iar mai puțin de un sfert, români.  Dincolo de aceste percepții, o vizită în Republica Moldova este de natură să te facă să descoperi cu ochii tăi frumusețea acestui stat aflat la granițele României. Turismul viniviticol, cel rural și cel cultural-religios sunt principalele axe cu care Republica Moldova încearcă să îi atragă pe turiști, iar românii, mai ales, prin apropierea geografică și de limbă, pot alege această „inedită” destinație de vacanță sau de city-break.

Drumul vinului. La începutul lunii octombrie, atunci când am trecut Prutul spre est, soarele încă strălucea generos peste Republica Moldova, iar ghidul Ion Perojoc, care are experiență de câteva decenii în această meserie, printre datele generale și informațiile istorice pe care ni le oferă, pare mândru de progresele făcute până acum de acest micuț stat situat la periferia Uniunii Europene. Tot el trage atenția, încă din primele clipe ale întâlnirii noastre, că lipsa bogățiilor subsolului compensează cu varietatea solului și a reliefului, lucru lesne de remarcat încă de la trecerea frontierei. R.Moldova, din ce în ce mai cunoscută, de pildă, pentru terroir-ul local, are deja o istorie îndelungată în cultivarea viței de vie și producerea vinului. Podgoriile de viță de vie par nesfârșite și acompaniază călătorul o bună parte din drumul său spre Chișinău. Octombrie este, de altfel, și luna în care are loc Festivalul „Ziua Vinului”, un eveniment care are deja tradiție în R.Moldova. Anul acesta, fiecare producător și-a deschis porțile și i-a întâmpinat pe curioși direct la vinărie și nu în centrul orașului, așa cum se întâmpla până atunci.

Cel puțin zece vinării moldovene ar trebui să stea pe lista curioșilor, iar de „Ziua Vinului”, acestea par neîncăpătoare. Galeriile întortocheate, care permit vinului să stea la o temperatură constantă tot timpul anului, sunt asemănătoare celor din sudul Franței, regiune recunoscută pentru calitatea vinurilor produse acolo. Cu 148.000 de hectare de viță de vie (din care 107.000 folosite pentru producția comercială) și patru regiuni vinicole, Republica Moldova exportă peste 90% din producția sa de vin. De altfel, vinul a reprezentat, în 2013, circa șase procente din totalul exporturilor republicii, însă exportul de vin a fost afectat de embargoul impus, la finalul aceluiași an, de Federația Rusă, una din piețele importante. Sunt 40 de producători acum, însă specialiștii estimau că înainte de embargo numărul acestora era cel puțin dublu. Însă producția de vin din Republica Moldova a rezistat, iar cramele sunt printre cele mai interesante puncte de vizitat pentru cunoscătorii și pasionații de vinuri, dar și pentru curioși.

Cea mai mare galerie subterană din Republica Moldova (și printre cele mai mari din lume) se găsește la Mileștii Mici, un mic sat situat la mai puțin de 20 de kilometri de Chișinău. Cu o lungime totală de 200 de kilometri, din care numai 50 exploatați, Mileștii Mici a apărut ca urmare a săpăturilor pentru extragerea zăcămintelor de calcar din anii 1970. Galeriile sunt situate la o adâncime cuprinsă între 40 și 85 de metri, iar intrarea se poate face cu microbuzul, însă cel mai plăcut este să te plimbi pe străzile care poartă nume de vinuri. Mileștii Mici este foarte cunoscută pentru Colecția de Aur, care a intrat în Cartea Recordurilor, drept cea mai mare colecție de vinuri din Europa, cu peste 1,5 milioane de sticle de colecție. În prezent, sunt circa două milioane de sticle depozitate acolo, iar vinurile au fost produse în perioada 1968-1991. Cea mai scumpă sticlă de vin este „Buchetul Moldovei”, un vin de desert din 1973, care costă 29.700 de lei moldovenești ( aproximativ 5.900 de lei), iar cea mai scumpă colecție îi aparține fostului lider sovietic Mihail Gorbaciov.

Republica Moldova este recunoscută și pentru vinurile spumante care se produc aici, iar lider pe acest segment este Cricova. Combinatul de vinuri Cricova a fost fondat în 1952, se află la circa 12 kilometri de Chișinău, iar galeriile sale care se întind pe 120 de kilometri, fiind astfel una din principalele atracții turistice. Cu o capacitate de stocare de 40 de milioane de litri, o fabrică de vin spumant după metoda tradițională, crama a fost vizitată de lideri politici precum Vladimir Putin, Angela Merkel, John Kerry, care au și cele mai scumpe colecții și cele mai numeroase. Cricova are peste 150 de medalii obținute la concursuri de vinuri din întreaga lume. Sunt circa 1,3 milioane de sticle în cramă, iar aceasta are forma unei cupe de șampanie. Cea mai veche sticlă din colecție datează din 1902, fiind ultima sticlă dintr-un lot de o sută. Pentru această sticlă, un israelian ar fi vrut să ofere o sută de mii de dolari și patru mașini Cadillac, însă Cricova nu a acceptat. Aici sunt și câteva săli unde se pot face degustări, toate aflate la 60 de metri adâncime, însă fiecare cu un alt design și o altă capacitate de primire (cea mai mare putând găzdui 60 de persoane).

Pe acest drum al vinului, nume mari precum Purcari sau Château Vartely nu ar trebui trecute cu vederea. Mai puțin cunoscut este însă Combinatul Vinuri de Comrat, aflat în regiunea autonomă Găgăuzia (înființată în 1994, Găgăuzia este situată în sudul R. Moldova, are un teritoriu de 1.830 de kilometri pătrați, locuit de o populație care vorbește o limbă de origine turcică și este apropiată cultural de turci, însă sunt ortodocși. Găzăuzia are o Adunare populară și un Comitet Executiv și este condusă de un guvernator). Vizitatorii apar acolo mai degrabă ca niște curiozități, căci rari sunt cei care calcă prin această regiune. Limba pe care o folosesc găgăuzii este rusa, de aceea, este mai dificil contactul cu ei în lipsa unei persoane care să poată juca rolul de traducător. La Comrat, se fac vinuri din 1951, însă construcția datează de la finele secolului al XIX-lea când acolo se producea votcă. Capacitatea de producție este mică – circa 132 de tone, în anii cei mai buni. Într-un joc geopolitic complicat, Federația Rusă a decis să anuleze embargoul pentru vin și fructe doar pentru produsele care vin din Autonomia Găgăuză, orientând astfel și mai mult regiunea cu fața către Rusia.

O întoarcere în timp. Republica Moldova nu înseamnă însă numai viță de vie. Înseamnă și biserici și mănăstiri care au rezistat dârze trecerii timpului, cum este Mănăstirea Curchi, care are o vechime de două secole și jumătate. Situată în Codrii Orheiului și considerată astăzi „cea mai frumoasă și vestită mănăstire din Basarabia”, în timpul dominației sovietice, a trecut prin numeroase încercări, căci călugării săi au fost alungați, icoanele au fost distruse, iar circa patru mii de volume religioase au fost arse. Mănăstirea a fost transformată în spital de psihiatrie, în perioada sovietică. La fel ca majoritatea lăcașelor de cult, și mănăstirea Curchi s-a degradat în acest răstimp  ajungând aproape o ruină. La începutul anilor 2000 au fost demarate însă lucrări de reparație, iar astăzi, mănăstirea și-a recăpătat faima și aspectul de odinioară.

Pe drumuri parcă neștiute de nimeni, mai sunt și alte locuri în care parcă timpul a stat în loc. Pe un promontoriu care străjuiește aproape cursul râului Răut, în apropierea satului Butuceni, pe locul unde odinioară era situat Orheiul Vechi, ascunsă bine în stâncă este mănăstirea rupestră care poartă numele satului. În timp, scările construite dinspre râul Răut s-au surpat, iar pentru a avea acces la mica biserică, la începutul secolului al XIX-lea a fost săpat un culoar de acces dinspre sat. Cu multe chilii de dimensiuni reduse, din ultima încăpere, acolo unde este săpată biserica, o ușă se deschide către un balcon de piatră, unde priveliștea te lasă cu respirația tăiată fiindcă se vede Răutul șerpuind, dar și șoseaua care își croiește loc printre vița de vie și șirurile de mașini luxoase care vin încolonate pentru sărbătoarea vinului din acest mic sat ecologic. Străinii – destui la număr în comparație cu dimensiunile reduse ale Butuceniului – sunt fascinați de simplitatea, ordinea și autenticul care domnesc aici. Tradiția face parte din cotidian, însă ești lesne suprins că, în casele salvate de la ruină și transformate în locuri de cazare de un fost avocat care a mizat pe satul tradițional moldovenesc, nealterat de graba și superficialitatea ce domină în marile orașe, te poți conecta cu ușurință la Internet wireless. La Chișinău, acest lucru a părut cu mult mai dificil. Mâncarea la Butuceni are gustul de „acasă”, de mult uitat, fiindcă fructele și legumele nu sunt tratate cu pesticide (care, paradoxal, sunt prea scumpe pentru a putea fi cumpărate de săteni) și atunci își păstrează toate calitățile după care astăzi alergăm și plătim mai mult.

Pân’ la Nistru. O vizită în Moldova nu ar fi completă fără o vizită la una dintre cele mai cunoscute cetăți (pentru românii din stânga Prutului): Soroca. Aflată pe malul Nistrului, cetatea se înalță falnică de parcă peste ea nu ar fi trecut deja peste cinci sute de ani. Construită pe vremea lui Ștefan cel Mare, Soroca este singura cetate de secol XV care s-a păstrat aproape fără modificări până astăzi. Cetatea este construită pe patru niveluri – la primul se aflau depozitele, urmau apoi tunurile (iar în fiecare dintre cele cinci turnuri exista câte un tun), iar la ultimele etaje se afla garnizoana. Din afară, dar și pe dinăuntru cetatea pare de necucerit. Singurul punct vulnerabil: ușa masivă de 22 de metri unde există un pod suspendat. Construită circular, cu o lățime a zidului de trei metri, seamănă cu un castel normand sau cu cele construite în nordul Italiei. Mulți consideră că cetatea Sorocii seamănă cu castelele Queenborough, Walmer și Deal, din Kent (Marea Britanie). Începând cu anul 2013, cetatea a fost inclusă în proiectul transfrontalier „Bijuterii Medievale”: Cetățile Hotin, Soroca și Suceava, realizat în parteneriat de România, Ucraina și Republica Moldova și finanțat cu ajutorul fondurilor europene. Din turnuri, se poate lesne admira cursul liniștit al Nistrului care, la fel ca Soroca, nu par să fie atinși de vremurile moderne și rămân de strajă, în această zonă cu o istorie imprevizibilă, ca doi vechi prieteni.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii