Când Trump s-a înâlnit cu președintele Chinei, Xi Jinping, în aprilie, acesta a făcut presiuni asupra liderului chinez să ia măsuri semnificative pentru a reduce agresiunile Coreei de Nord. Până acum, însă, China nu a făcut acest lucru.
Tocmai de aceea sunt câteva măsuri ce ar trebui luate imediat de către Statele Unite – măsuri cu urmări economice serioase asupra Phenianului și exercitarea presiunilor asupra Chinei pentru a-și respecta angajamentele.
- Interzicerea completă a călătoriilor cetățenilor americani în Coreea de Nord. Chiar dacă Departamentul de Stat avertizează cetățenii să nu meargă în Coreea de Nord, acest lucru nu este sinonim cu o interdicție fermă. Fiecare dolar cheltuit în acea țară ajunge direct în mâinile dictatorului Kim Jong-un, care îl folosește pentru activități nucleare și teroriste.
- Repunerea Coreei de Nord înapoi pe lista țărilor teroriste. George W. Bush a eliminat țara de pe listă în 2008, sperând să determine Phenianul să-și păstreze promisiunile de a renunța la programele nucleare. Phenianul a încălcat în mod repetat aceste acorduri, pe măsură ce Bill Clinton a început procesul scoaterii de pe listă în 1994. Programul nuclear al Coreei de Nord ia amploare rapid, iar testele cu rachete balistice – care în curând vor ajunge pe tărâm american – au devenit o rutină.
- Aplicarea unor sancțiuni serioase tuturor băncilor și companiilor care fac afaceri cu Coreea de Nord. Am început să facem acest lucru la începutul anilor 2000, iar sancțiunile și-au dovedit eficiența, deoarece Phenianul i-a spus administrației Bush că, dacă ar renunța la sancțiuni, ar fi fost dispus să ajungă la o înțelegere. Sancțiunile au fost slăbite, dar coreenii nu și-au corectat acțiunile.
Oricărei entități financiare sau comerciale care nu se conformează prevederilor ar trebui să-i fie interzis să mai facă afaceri cu Statele Unite. Interdicția ar trebui să ia în considerare companii de pretutindeni – atât din Europa, cât și din China. Băncile care vor încălca înțelegerea ar urma să fie eliminate din rețeaua SWIFT (Societatea Internațională a Telecomunicațiilor Interbancare Financiare), care permite instituțiilor financiare să primească și să trimită informații despre tranzacțiile financiare într-un mod securizat și standardizat. Acest lucru ar împiedica astfel de bănci să facă tranzacții internaționale. Băncile nord-coreene au fost retrase din SWIFT, însă această măsură ar urma să fie aplicată și instituțiilor bancare ce fac afaceri cu coreenii.
- Să permită marinei americane să intercepteze vasele suspecte că transportă arme nord-coreene sau arme cu destinația Phenian, inclusiv componente nucleare. Astfel, ar fi clară hotărârea noastră în ce privește relația cu regimul nord-coreean.
- Îmbunătățirea apărării împotriva rachetelor balistice, având ca obiectiv clar doborârea viitoarelor rachete provenite din Coreea de Nord. Astfel de măsuri ar reasigura Coreea de Sud, Japonia și alte țări asiatice că sunt protejate și că pacea este menținută în regiune.
Toate aceste acțiuni ar fi dure, însă este timpul ca SUA să ia măsuri împotriva Coreei, așa cum nu a mai făcut-o de mai mult de 20 de ani.
Eroul neștiut al Războiului Rece
Istoricii citează adesea trioul format din Ronald Reagan, Papa Ioan Paul al II-lea și Margaret Thatcher drept oameni care au jucat roluri cruciale în înfrângerea Uniunii Sovietice. Însă, un al patrulea nume ar trebui adăugat: Helmut Kohl, care a murit recent, la vârsta de 87 de ani. Când Kohl a devenit cancelarul Germaniei de Vest, în 1982, Uniunea Sovietică era implicată într-o ofensivă cu mize politice foarte mari, menită să distrugă NATO și să câștige Războiul Rece. Moscova a dezvoltat apoi rachete nucleare cu rază intermediară care vizau în primul rând Germania. Scopul: șantajarea acesteia să taie legăturile cu NATO, permițând Uniunii Sovietice să domine Europa.
Dacă Moscova ar fi lansat rachetele în Germania, ar fi intervenit Statele Unite cu un atac nuclear asupra URSS, riscându-și propria anihilare?
La urma urmei, chiar dacă ar fi făcut-o, sovieticii tot ar fi putut să lanseze rachete încât să elimine Statele Unite. Moscova a pariat că direcționarea către Germania a rachetelor cu rază scurtă ar descuraja scopurile americane și i-ar forța pe nemți să încheie un acord cu Moscova, devenind o țară neutră.
Reacția firească a SUA a fost să-și plaseze propriile rachete cu rază intermediară în Germania, care apoi ar fi putut ajunge în Rusia. (Am avut o dată rachete cu rază scurtă de acțiune, amplasate în Turcia, dar le-am lansat în liniște, ca parte a înțelegerii care a încheiat criza rachetelor cubaneze din 1962.) Dar ar fi permis Bonn-ului (pe atunci capitala Germaniei de Vest) toate aceste arme pe pământ nemțesc? Opoziția, care primea bani sovietici și era alimentată de propaganda rusească a spus în mod dur: „Să nu lăsăm țara noastră să devină un tărâm nuclear! Țineți la distanță rachetele americane!“.
Cancelarul Kohl a refuzat și a fost ferm: rachetele americane urmau să fie plasate pe teritoriul Germaniei. În ciuda unei presiuni uriașe interne și din partea Moscovei, Kohl nu avea să dea înapoi. Moscova a pierdut marea miză, care a fost mult mai dăunătoare decât retragerea sa din criza rachetelor cubaneze, fiind un factor crucial în pregătirea terenului pentru căderea Zidului Berlinului câțiva ani mai târziu.
Kohl a avut alte două realizări majore. Una dintre ele a fost unirea pașnică a țării după căderea Zidului Berlinului. URSS nu a fost prea încântată de acest lucru și nici Franța sau Marea Britanie.
Însă determinarea lui Kohl a dus la câștigarea sprijinului Statelor Unite și la reducerea opoziției Franței (Kohl s-a străduit ani grei să construiască o relație apropiată cu președintele francez, François Mitterand). În final, nu numai că el a unit Germania de Vest cu cea de Est, dar a determinat și Moscova să fie de acord ca noul stat să rămână în NATO.
Cancelarul a făcut mari eforturi pentru implementarea zonei euro, chiar dacă nemții doreau să își mențină mărcile germane. El credea că instituirea zonei euro ar ajuta Germania să se integreze în restul Europei și voia să facă tot posibilul pentru a evita repetarea a ceea ce s-a întâmplat în prima jumătate a secolului XX. Acesta nu poate fi învinovățit de faptul că, astăzi, majoritatea europenilor (și aproape toți economiștii de pretutindeni) nu prea știu ce înseamnă o politică monetară eficientă.
Kohl a fost cel mai longeviv cancelar german (1982-1998) de după Otto von Bismarck. El a unit Germania în 1990, fără vărsare de sânge. Bismarck a reușit să unifice pentru prima dată Germania, însă prin război.
Fie ca moștenirea lui Helmut Kohl să triumfe în viitor.
