Cautare




, Contributor

Industrie |
|

Renault România are un nou director de achiziții

Flavio de Almeida Junior (48 de ani), de naţionalitate braziliană,  îl înlocuieşte pe Antoine Aoun în funcţia de director de Achiziţii al Grupului Renault România.
FdAJ_daciagroup.com

Noul director, Almeida Junior, are o experiență de peste de 25 de ani în domeniul ingineriei şi achiziţiilor de servicii şi componente în industria auto, cu precădere pe piaţa braziliană şi franceză. El coordonează, începând cu luna septembrie 2015, activităţile celor aproximativ 130 de angajaţi ai Direcţiei Achiziţii Grup Renault România, iar Aoun preia noi responsabilităţi  în cadrul Alianţei Renault-Nissan, în calitate de vice-preşedinte Proiecte Internaţionale.

Flavio de Almeida Junior se alătură în anul 2000 Grupului Renault, din Brazilia, în funcţia de senior buyer pentru grupuri motopropulsoare (GMP), iar mai apoi devine manager de proiect achiziţii motoare. De-a lungul timpului, el ocupă diverse funcții în cadrul companiei, de la director de performanță furnizori, la manager regional pentru conturi, până la director de achiziții.

Direcția Achiziții este responsabilă de achizițiile de materii prime, piese, utilaje echipamente și servicii pentru toate entitățile Grupului Renault România. Cei 130 de angajați ai acestui segment sunt responsabili de relația cu peste 1.000 de furnizori din România și regiune și gestionează un volum de achiziții de aproximativ 2 miliarde de euro/an.

 

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii