FacebookTwitterLinkedIn

„Pas cu pas”, volumul președintelui Klaus Iohannis, s-a plasat abia pe locul 10 în topul vânzărilor de la Elefant.ro. Internauții care au reușit să-l împingă pe rețelele de socializare, în noiembrie 2014, la Palatul Cotroceni, nu s-au înghesuit să-i cumpere cartea președintelui de pe acest portal foarte popular.

elefant.ro_tabel_romani

În schimb, cartea anului la Elefant.ro a fost romanul „Ce ne spunem când nu ne vorbim”, semnat de Chris Simion, regizoare și dramaturg, apărută la Editura Trei. Volumul a apărut în 2011.â

GALERIE FOTO:Topul celor mai vândute cărți de autori străini, în România

elefant.ro_tabe_straini

Ierarhia de la Elefant, la secțiunea autorii români, este dominată, în mare parte, de aceleași titluri întâlnite în topurile de la librăriile Diverta. Numai că, în acest top, Andreea Esca se află mai sus, pe locul patru, cu volumul său, „Ce-am făcut când am tăcut”. Și la Elefant se mențin în top cărțile istoricilor Neagu Djuvara și Lucian Boia.

„Hoțul de cărți” de Markus Zusak, roman apărut la Editura RAO, a fost cea mai cumpărată carte a unui autor străin pe Elefant.ro.

GALERIE FOTO: Topul celor mai vândute cărți de autori români, în 2014