Cautare




, Staff

Sănătate |
|

Rausch: Puterea plantelor

De mai bine de un secol, o afacere de familie elvețiană are o filosofie pe cât de simplă, pe atât de eficientă: puterea plantelor contribuie la sănătatea firului de păr și a pielii.
038 MP Rausch

Prezent în 27 de țări, Rausch este un jucător de nișă care livrează produse dermatocosmetice naturale, pornind de la o bază de 23 de ingrediente, extrase dintr-un număr de 87 de plante. Are un istoric impresionant și activează de mai bine de un secol pe piață. Compania de origine elvețiană a fost fondată în anul 1890 de către Josef Wilhelm Rausch (1867-1935), care a creat primul săpun pentru spălarea părului, când nu apăruse încă noțiunea de șampon. Nu existau certificări ale produselor pentru că totul se baza pe rațiunea simțurilor. Ca rezultat al eficienței produselor sale, Josef Rausch devine furnizor al Casei Regale de Hohenzollern.

Cu o experiență de 27 de ani în domeniul vânzărilor, Josef Baumann-Widmer a cumpărat în 1949 compania Rausch. Anii de după Al Doilea Război Mondial au fost marcați de dificultăți în privința achiziției de materii prime precum uleiurile și parfumurile, cu precădere în state ca Germania sau Franța.

În 1968, Marco Baumann, unul din fii săi se alătură companiei pentru a-l ajuta pe tatăl său, atât în activitățile administrative, cât și în cele desfășurate pe câmp. „Am fost educat să devin un workaholic“, spune Baumann râzând. „Când eram mic ajutam la culesul plantelor, iar această experiență m-a ajutat să deosebesc plantele și să îmi dau seama că fiecare floare are gust diferit, miros diferit și, bineînțeles, proprietăți diferite.“, mai adaugă acesta.

În 1975, Josef Baumann lasă compania pe mâinile lui Marco și a fratelui său, dr. J. Alexander Baumann. Acesta din urmă nu a deținut niciodată o funcție în cadrul companiei, alegând să profeseze în alt domeniu. În 2005, Marco Baumann a devenit unicul deținător al companiei. Anul trecut, Lucas, fiul său, a devenit CEO-ul companiei, în timp ce Marco Baumann deține în prezent titulatura de brand ambassador.

Pornind de la un know-how corespunzător și un sistem sigur de extracție a plantelor, Rausch mizează pe furnizarea în exclusivitate a unor produse de calitate superioară, prin materii atent selecționate. Produsele nu conțin coloranți și conservanți. „Succesul unui produs marca Raush constă în identificarea corectă a plantelor, pentru ca mai apoi amestecul acestora să fie corespunzător și, bineînțeles, în canititatea potrivită“, precizează Marco Baumann. Confirmarea acestor aspecte vine și cu obținerea medaliei de aur oferită de Asociația Germană a Farmaciștilor (ABDA) pentru cel mai bun producător de pe piața produselor de „health-care“. Ca strategie de business, grupul se focusează mai curând pe fidelizarea clienților decât pe extinderea la nivel geografic.

Prezența de lungă durată a brandului pe piață se datorează unui mod de abordare distinct în comparație cu organizațiile cu care se află în competiție. În acest sens, Marco Baumann subliniază importanța modalității de extracție a plantelor. „Sunt multe companii care încearcă să aleagă partea mai ușoară prin fierberea plantelor pentru ca mai apoi să obțină o cantitate mai mare. Modelul nostru este diferit, pentru că noi nu le fierbem, ci le maturăm la rece“.

Baumann motivează alegerea plasării rețelei Rausch pe piața autohtonă prin faptul că România se bucură de cea mai mare creștere economică din întreaga Uniune Europeană, fiind, totodată, unul din statele ex-comuniste care a cunoscut o recuperare mai mare din punct de vedere economic. „Simt aici o dorință din partea oamenilor, mai mult decât am sesizat-o în alte state. Spre exemplu, se încearcă o monitorizare tot mai atentă a nutriției, dezvoltându-se obiceiuri sănătoase“, a mai explicat acesta.

Marco Baumann susține că una din cele mai mari provocări de-a lungul timpului a fost alinierea permanentă la cerințele pieței, la nevoile consumatorilor, ținând cont de impredictibilitatea mediului de afaceri. Rausch este activ în România de aproximativ jumătate de an, fiind distribuit de Radix Plant, cea mai mare firmă de distribuție de remedii naturale din România, cu afaceri de peste 20 de milioane de lei în anul 2016, conform celor mai recente date disponibile pe site-ul Ministerului de Finanțe.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii