Cautare




, Contributor

Artă & Cultură |
|

Puterea arhitecturii

Bienala pt Forbes_60
Proiectele prezentate în acest an la Bienala de Arhitectură de la Veneţia demonstrează de ce arhitectura este un fenomen social și un factor de dezvoltare economică.

De mai bine de 30 de ani, o dată la doi ani, Veneția devine Mecca arhitecților. Din toate colțurile lumii, aici se reunesc cele mai importante referințe în domeniu, se trasează tendințe, sunt dezbătute probleme specifice profesiei, sunt organizate manifestări menite a încuraja noi direcții de abordare, se delimitează trecutul de viitor. Nu poți fi arhitect dacă nu ai trecut măcar o dată prin Veneția cu prilejul Bienalei de Arhitectură. Nu poți fi om de cultură dacă nu ai citit sau măcar ai auzit despre acest eveniment.

După mai bine de un secol de continuă inovație, de constante reinterpretări, arhitectura modernă avea nevoie de un moment de respiro, de o pauză pentru o privire de ansamblu asupra contextului actual, de o punte solidă pentru a trasa direcțiile de mâine. Prin tema propusă, Absorbing Modernity 1914 – 2014, și ampla punere în scenă, Bienala din acest an a venit cu o schimbare radicală asupra modului în care privim arhitectura și mai ales, fenomenul arhitectural. Mai puțin spectaculos din punct de vedere artistic, însă mult mai profund și complex ca proces de cercetare, evenimentul aduce publicul în fața unei noi perspective: arhitectura nu mai este privită ca o sumă de forme, ci ca rezultat al intersecției unei multitudini de factori, sociali, economici, politici. De altfel, câștigătorul Leului de Aur, Peninsula Coreea, a fost apreciat tocmai pentru maniera în care, după divizarea rezultată în urma celui de-al doilea Război Mondial, a reuşit să utilizeze arhitectura ca fond pentru continuarea identității culturale comune. Componenta socială capătă un rol extrem de important, iar deschiderea proiectelor participante către publicul nespecialist devine o prioritate.

Vizitatorii pot descoperi până pe 23 noiembrie momentele cheie care au marcat un secol de modernitate. Ei au ocazia de a înțelege cum diferite contexte economice și politice au influențat evoluția anumitor culturi și impactul acestora la nivel global și pot reflecta asupra rolului individului în procesul de creație arhitecturală – este un mod subtil de a interacționa cu identități arhitecturale diverse, de a deveni parte din povestea unei istorii universale.

De pildă, imaginaţi-vă spațiile dedicate inventatorului sistemului de panouri prefabricate din beton armat, Raymond Camus, din Pavilionul francez, și cartierele dormitor care au marcat puternic dezvoltarea orașelor în partea a doua a secolului XX. Ele subliniază contradicțiile majore între așteptările societății aflate în plină criză economică și realitățile urbane. Pe de altă parte, Chile pune accentul pe rolul amprentei umane în procesul de fabricare a arhitecturii de masă. Înainte de a intra în spațiul expozițional, vedem o replică la scară reală a unui apartament realizat din panouri prefabricate și mobilat cu nu mai puţin de 514 obiecte casnice personale. Studiul care reflectă scara tehnologizării la nivel global se desfășoară în jurul unui panou prefabricat purtând semnătura președintelui Salvador Allende, piesă realizată în 1972 la deschiderea primei fabrici KPD (acronim provenit din cuvintele în limba rusă care înseamnă panou mare de beton) din Chile. Între 1931 şi 1981, Uniunea Sovietică a exportat în toată lumea un sistem de prefabricate din beton folosite în construcţii, ceea ce reprezenta idealul dezvoltării moderne. Astfel au fost create peste 170 de milioane de apartamente. În 1972, în timpul guvernării socialiste a lui Salvador Allende, URSS a donat o fabrică de paneluri către Chile, iar Chile KPD a produs 153, de clădiri înainte de a fi închisă de dictatura militară. Proiectul chilian Monolith Controversies a câştigat Leul de Argint la Veneţia.

În pavilionul Austriei, simbolul puterii democratice, parlamentul, a fost privit ca instrument de măsurare a raportului între arhitectură și societate. Echipa austriacă a aprofundat tema parlamentului ca program arhitectural prin prisma unei analize formale asupra a aproximativ 200 de studii de caz din întreaga lume. „Arhitectura este un mediu de dezvoltare socială. Altfel spus, arhitectura reflectă, dar și influențează societatea. Aceasta se aplică în mod special spațiilor de reprezentare politică. Astăzi, monumentele democrației sunt adesea privite ca ornamente, decorații care ascund alte puteri. În expoziție, experimentăm cu diferite perspective, cu diferite forme de a te exprima și de a te face auzit” (Christian Kühn, curator).

Prin proiectul Site Under Construction, echipa românească a adus în atenția publicului problema siturilor industriale, mai precis a țesutului urban afectat de acest program, care a condus la masive mutații socio-economice la nivel național în cea de-a doua parte a secolului trecut. Concret, expoziția prezintă amploarea fenomenului industrial în timpul comunismului și evoluția sa în perioada post-decembristă, ridicând problema viitorului acestor ruine urbane pe care le găsim astăzi dezgolite de conținut, plutind într-un vid rațional al unei societăți aflate în plină tranziție.

Detașându-ne de Bienală, dar rămânand în zona contextului socio-economic, ne amintim de „efectul Bilbao” și de rolul semnificativ pe care îl poate căpăta obiectul de arhitectură în procesul de dezvoltare locală. Efectul Bilbao se referă la deschiderea la Bilbao (Spania) a Muzeului Guggenheim în 1997, care a generat o multitudine de fenomene pozitive, sociologic, cultural şi economic. Exemplul clădirii sculpturale proiectate de Frank O. Gehry este și astăzi unul dintre cele mai reușite experimente de regenerare urbană.

Veneția este, în schimb, cazul perfect de oraș care se hrănește aproape exclusiv dintr-o economie de consum. Milioane de turiști vin să ia parte la spectacolul urban în fiecare an, în timp ce tot mai mulți localnici se refugiază în afara granițelor administrative. Iahturi gigant invadează din ce în ce mai agresiv canalele venețiene, aducând grupuri tot mai numeroase de străini care vizitează, consumă, pleacă. Ce rămâne în urmă? Un oraș cu din ce în ce mai puțini locuitori, cu clădiri din ce în ce mai bătrâne, golite de istorie. Ce s-ar întâmpla dacă, de mâine, nu ar mai exista turiști? Cum ar supraviețui orașul fără fluxul excesiv de oameni? Ce sens ar mai avea arhitectura acestui loc?

Prin natura lor, arhitecții au adesea un impact major asupra existenței unui spațiu. Creațiile arhitecturale rezistă în timp, evoluează și afectează pe termen lung experiența unui loc. Atenți de cele mai multe ori la caracterul formal al demersului creativ, tindem să omitem impactul social al acestor idei, rolul în procesul de dezvoltare economică și dependența de voința politică.

Ne place sau nu, arhitectura este un important factor de dezvoltare economică și coeziune socială. Dacă ea contribuie la o evoluție pozitivă, sau dimpotrivă, conduce la distrugerea timpurie a unei comunități, dacă este un răspuns al unui sistem de factori contextuali existenți la un moment dat sau un rezultat al unor ambiții individuale, sunt chestiuni de bază care plutesc în Veneția acestui sfârșit de an, acest mare laborator temporar de cercetare a arhitecturii moderne, care încearcă să prefigureze direcțiile unei arhitecturi dedicate comunităților viitoare.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii