Piața muncii din România are de câțiva ani un anumit trend care va continua. Tinerii sunt din ce în ce mai înclinați spre profesii în care independența este foarte importantă, susține Mihaela Stănoiu, marketing manager Samsung Electronics România, compania care a realizat împreunuă cu D&D Research și Ministerul Educației Naționale studiul „Trends of Tomorrow”, pentru a descoperi care sunt profesiile viitorului.
Aproximativ 90% dintre cei 4.000 de elevi chestionați își doresc profesii liberale, care implică un anumit grad de independență și care presupun un puternic spirit antreprenorial. Topul meseriilor alese de elevi arată următoarele trei preferințe de carieră: avocat (15,4%), programator (12,9%), actor (11,4%). Spiritul antreprenorial este întâlnit frecvent în cazul fetelor (34%), însă și în cazul băieților această trăsătură este evidentă, ocupând locul al doilea în analiza personalității lor (16%). Aceștia s-au dovedit a fi, în primul rând, convenționali (39%) ceea ce înseamnă că tind să aleagă spontan activități care presupun respectarea ordinii și a rutinelor, adoptarea unor standarde clare, fiindu-le mai ușor să realizeze activități administrative sau care presupun muncă de birou. Dar, indiferent de gen, atât alegerile spontane pe care elevii le fac, cât și trăsăturile lor de personalitate scot în evidență tendința de a prelua conducerea, plăcerea de a negocia și puterea lor de persuasiune.
„Un alt aspect interesant pe care l-am observat în caravana Samsung Trends of Tomorrow și care, cel mai probabil, va fi evident pe piața muncii în următorii ani este preferința diferențiată a fetelor și băieților atunci când vine vorba despre carieră. Am observat astfel că cele mai în vogă profesii sunt pentru fete aceea de avocat (20% dintre elevele participante la studiu) și pentru băieți aceea de programator (21, 1%) sau cea de inginer în sistem de informatică (16,9%)”, spune Mihaela Stănoiu. Raportându-ne la aceste rezultate putem trage concluzia că profesiile din domeniile juridic și IT&C vor aduce cei mai mulți potențial angajați. Însă întrebarea este dacă ofertele din piața muncii vor fi în concordanță cu opțiunile elevilor de azi.
În prezent, 74% dintre românii care au absolvit o instituție superioară de învățământ nu sunt mulțumiți de profesia aleasă, iar 80% dintre absolvenții români lucrează în alt domeniu decât acela pentru care s-au pregătit. Majoritatea absolvenților nu-și găsesc un serviciu după finalizarea studiilor, astfel că, peste 25% dintre tinerii sub 25 de ani nu au un loc de muncă, conform unui studiu publicat de ARACIS.
„Ponderea îngrijorătoare a absolvenților de studii superioare care nu se regăsesc în domeniul profesional ales este rezultatul direct al influențelor societății și familiei, bazat mai degrabă pe trenduri decât pe argumente știinţifice”, susține consilierul în carieră Mihaela Feodorof, managing partner Yourway. De aceeași părere este și reprezentata Samsung, care explică faptul că atunci când fac alegeri referitoare la carieră sau la studiile universitare, elevii români sunt influențați de factori subiectivi pentru succesul profesional.
„Când se gândesc la alegerea carierei, elevii tind să se ghideze mai mult după informațiile primite de la familie sau de la cunoscuți (un exemplu în acest caz este presiunea părinților în a alege meserii care să le ofere un câștig financiar notabil), sau tind să ia în considerare carierele «la modă», foarte mediatizate în presă”, mai spune Mihaela Stănoiu.
Primul pas pe care ar trebui să îl facă tinerii care s-au pregătit în domeniul pe care şi l-au dorit, dar nu reuşesc să îşi gasească un loc de muncă în domeniul respectiv, este acela de a găsi o metodă de a interfera cu mediul profesional.
„Internshipul, stagiile de documentare sau orice altă formă prin care tinerii sunt capabili să probeze mediul profesional ales, sunt excelente ocazii de a identifica oportunități de angajare”, este sfatul pe care îl dă consultanta din cadrul companiei Yourway.
Cei care decamdată pot să stea liniștiți pentru că au toate șansele să își găsească un loc de muncă sunt cei care își doresc o carieră în IT&C, unde, și în acest an, oferta de joburi este cea mai mare. Spre exemplu, locurile de muncă în domeniu reprezentau la începutul anului circa 30% din totalul ofertelor de pe platforma de recrutare BestJobs.
Trendurile în materie de preferințe de carieră ale elevilor relevate de studiul „Trends of Tomorrow”, menționate mai sus, s-au făcut remarcate, într-o oarecare măsură, în rândul elevilor și în anii trecuți. Iar acest lucru este demonstrat de ponderea pe grupe de specializare a studenților de azi. Astfel că, cei mai mulți absolvenți de liceu au ales anul trecut să se înscrie la profiluri tehnice (aproape 140.000), pe locul doi situându-se specializările universitar pedagogice (peste 119.500), urmate de industrie, științe economice, medicină și știinţe juridice, potrivit datelor Institutului Național de Statistică.
Totuși surpriza de anul acesta, scoasă la iveală de studiul „Trends of Tomorrow” este legată de frecvența cu care elevii și-au ales, în lista de favorite, profesii ca actor sau psiholog (8,8% în cazul băieților și 21,8% în cazul fetelor) care nu înregistrează o cerere prea mare pe piața muncii și sunt, de obicei, alegeri bazate pe interese specifice.
Totuși, cea mai importantă concluzie a studiului este că „majoritatea elevilor de liceu din principalele orașe din vestul țării (unde s-a desfășurat această primă etapă a studiului – nr.red.) aleg profesii care implică un grad mare de independență sau vor să-și dezvolte o afacere pe cont propriu. Totodată, conform profilurilor lor de personalitate, aceștia manifestă un puternic spirit antreprenorial și pot dezvolta cu ușurință competențele necesare pentru acest tip de meserii”, precizează Mihaela Stănoiu.
Studiul „Trends of Tomorrow” a fost realizat pe un eșantion de 4.000 de elevi din 15 licee din vestul țării, iar cercetarea continuă, urmând ca în etapa viitoare să fie chestionați și elevi din celelalte regiuni.