Cautare




, Contributor

IT |
|

Pro sau contra

filip gadget
Ceasurile și brățările inteligente sunt în vogă printre dispozitivele care formează elita digitală, dar problemele apar când se adresează publicului larg. (Problema unu: sunt urâte!)

Acesta ar trebui să fie anul în care dispozitivele care înglobează mini-computere ce pot fi purtate devin ceva folosit de toată lumea. Sute de dispozitive fără fir, care funcționează pe bază de baterii, au fost prezentate la Consumer Electronics Show (CES) în ianuarie: ochelari inteligenți, ceasuri, bijuterii, brățări de fitness, chiar și lenjerie conectată la web. Le cumperi și vei fi conectat 24 de ore pe zi, 7 zile pe săptămână atât pe interior, cât și pe exterior, emițând date despre numărul de bătăi ale inimii pe secundă, obiceiurile din timpul somnului, numărul de pași făcuți, sex, spălatul pe dinți și expunerea la raze UV.

Aflați ce alte articole mai cuprinde ediția specială “Dincolo de Primul Milion”.

Problema: Dispozitivele sunt cu mulți ani înaintea pieței. Apoi, rămân întrebări importante și fără răspuns despre preț (prea ridicat), autonomia bateriei (prea mică), utilitatea (prea limitată), stilul (prea urât) și intimitatea (prea amenințată). „Suntem încă departe de o transformare fundamentală a consumatorilor”, spune Bill Briggs, șeful diviziei de tehnologie a Deloitte Consulting, care prezice că 10 milioane de dispozitive care pot fi purtate vor fi vândute în acest an pe o piață evaluată la aproximativ 3 miliarde de dolari. (Comparați cu miliardul de smartphone-uri vândute în 2013.) „Va fi nevoie să apară noi categorii, iar cele existente să evolueze”, mai spune Briggs. Celor care poartă ochelari Google Glass, care pot înregistra discret un video, le-a fost interzisă intrarea în unele restaurante, cazinouri, cluburi de striptease, cinematografe sau spitale. Ceasul inteligent Samsung Galaxy Gear, atât de promovat anul trecut, a fost criticat pentru lipsa aplicațiilor, design-ul neinspirațional și prețul inițial de 300 de dolari pentru un dispozitiv care se bazează pe smartphone-uri care pot fi cumpărate pentru un preț similar sau chiar mai scăzut.

„Multe dintre aceste dispozitive vor fi ca rezoluțiile de anul nou – vor primi multă atenție și entuziasm în primele câteva săptămâni, apoi vor sfârși într-un sertar”, spune Scott McGregor, CEO-ul Broadcom, care produce chip-uri integrate ieftine care fac posibilă apariția dispozitivelor tehnologice care pot fi purtate. Samsung, cel mai mare producător de smartphone-uri din lume, s-a orientat încă de la început către acest tip de dispozitive pentru a demonstra că este mai rapid decât rivalul său, Apple, despre care se zvonește că va lansa dispozitivul iWatch anul acesta. Galaxy Gear se sincronizează deja cu câteva smartphone-uri Android prin Bluetooth și îi trimite purtătorului notificări atunci când primește mesaje, emailuri sau este apelat. Dar specialiștii critică autonomia bateriei, care ține doar o zi, și amplasarea camerei pe curea.

Ar putea arăta mai bine, admite Young-hee Lee, directorul de marketing al diviziei mobile a Samsung. Lee, pe a cărui încheietură atârnă un Gear crem încrustat cu zece diamante sclipitoare, trebuie să facă consumatorii să se îndrăgostească de dispozitivele produse de Samsung pentru a fi purtate. Gama ar putea include și ochelari inteligenți începând de anul acesta.

Cea mai mare provocare cu care se confruntă Samsung, și toți ceilalți din categoria asta, este echilibrarea ingineriei și a design-ului, o problemă mult mai importantă pentru o brățară sau pentru niște ochelari, decât pentru un smartphone pe care îl ții în buzunar. Samsung e în discuții cu casele de modă și companiile de bijuterii, precum Swarovski, pentru a-i ajuta să facă ceasurile inteligente să arate la fel de bine ca cel al lui Lee. La CES, un start-up numit Pebble a lansat un ceas inteligent de metal în stil Rolex cu prețul de 249 de dolari, în timp ce Fitbit, producătorul „brățării care-ți monitorizează sănătatea”, s-a asociat cu Tory Burch pentru a produce un accesoriu de fitness superchic. După ce au vândut puțin peste 1 milion de unități de la lansarea Gear din septembrie, Samsung a lansat recent noua generație de ceasuri Gear, în cadrul Mobile World Congress de la Barcelona. Chiar dacă toată lumea se aștepta ca noul Gear să aibă și propria cartelă SIM pentru a da și primi telefoane se pare că această funcție lipsește la majoritatea dispozitivelor purtabile și va ține în loc piața mai largă. Până în prezent, singurul ceas inteligent care poate face apeluri este Filip, o brățară colorată de plastic care are o cartelă SIM și este proiectată pentru copii. Poate suna până la cinci numere. Inițial gândit ca un dispozitiv de monitorizare GPS, Filip a fost creat de antreprenorul norvegian Sten Kirkbak, în 2009, după ce și-a pierdut fiul timp de 30 de minute într-un mall. Ceasul a fost proiectat nu doar pentru a putea localiza o persoană, ci și pentru a realiza apeluri dintr-o listă de cinci numere. AT&T au început să vândă dispozitivul în noiembrie, pentru 199 de dolari, cu un abonament lunar de 10 dolari. A fost nevoie de doi ani de proiectare pentru a face un produs suficient de mic încât să conțină conexiuni separate de voce și de date și suficient de elegant încât să fie purtat, spune CEO-ul Filip Technologies, Jonathan Peachey. Printre provocări se numără: crearea unei antene care se poate curba în jurul încheieturii și găsirea unui modul de energie care să nu se supraîncălzească. Chiar și așa, Filip este mare și greoi.

Din toată varietatea de dispozitive purtabile disponibile astăzi, cele care înregistrează cele mai mari vânzări sunt monitoarele de fitness, care reprezintă nouă din zece dispozitive vândute, conform Accenture. Brandurile de brățări dominante – Fitbit, Nike și Jawbone – au acces la suficient capital (Fitbit a primit o finanțare de tip venture de 43 de milioane de dolari în august) și au încorporat nenumărați senzori în benzile lor pentru încheieturi. Acestea sunt foarte slab protejate de competiția reprezentată de un start-up necunoscut care a obținut 10.000 de dolari pe Kickstarter. Prețul componentelor unui dispozitiv purtabil sunt sub 10 dolari, datorită chip-urilor ieftine care acum integrează un procesor, conectivitatea și memoria, în timp ce prețul materialelor necesare unui smartphone sunt 100 de dolari sau mai mult, explică McGregor de la Broadcom: „Oricine are o idee poate să construiască un prototip cu mai puțin decât valoarea muncii unui inginer timp de un an.”

Desigur, doar pentru că îl construiesc, nu înseamnă că vor reuși să îl și vândă. „După trei luni de la achiziție, doar 40% din cumpărători mai poartă aceste dispozitive”, estimează Chander Chawla, un consultant în domeniul tech care a sfătuit zeci de investitori de tip venture capitalist și de producători să aducă dispozitivele purtabile pe piață. „Dacă problema pe care o rezolvi este că nu mai trebuie să îmi scot telefonul din buzunar, nu sunt sigur că este un stimul suficient de puternic pentru piață”, spune analistul IDC Jonathan Gaw.

În cazul brățărilor care monitorizează sănătatea, oamenii vor vedea o valoare reală în purtarea uneia doar dacă și-o vor pune în fiecare zi. Producătorii trebuie să le ofere consumatorilor o experiență socială amuzantă care să creeze dependență. Fitbit te lasă să îți urmărești prietenii și să concurezi cu ei prin intermediul aplicației sale mobile, și Fitbit a descoperit că odată cu creșterea numărului de prieteni adăugați de clienții lor, crește și rata lor de utilizare a dispozitivului. Un alt plus al acestui dispozitiv este economisirea banilor. De la începutul anului 2010, Fitbit a vândut software către mii de companii care vor să-și monitorizeze angajații ca parte din programele de medicină preventivă și de sănătate corporatistă. În medie, 20% din angajați au aplicat la programele de sănătate corporatistă și procentul crește atunci când programul include Fitbit, spune Amy McDonough, care ajută la implementarea programelor.

Gigantul din domeniul petrolului BP a dat câte un Fitbit gratuit fiecărui angajat care a fost de acord să facă 1 milion de pași în 2013. Peste 23.000 de angajați s-au înscris și aproape trei sferturi au atins obiectivul, câștigând 500 de puncte de sănătate. Câștigarea a 1.000 de puncte într-un an îi făcea eligibili pentru oferta premium a BP, HealthPlus Pan, al cărui preț era jumătate față de cel al planului de sănătate standard. BP susține că programul său de sănătate a ajutat la scăderea costurilor pentru îngrijiri medicale cu 3,5%. McDonough se așteaptă să vadă companiile de asigurări lucrând direct cu clienții care folosesc Fitbit, pentru a ajusta prețul asigurărilor.

Partea proastă: companiile ar putea să folosească datele oferite de brățări pentru a pedepsi în loc de a răsplăti. Lanțul de magazine Safeway are un program de voluntariat pentru angajații din afara sindicatelor prin care aceștia trebuie să plătească mai mult dacă nu îndeplinesc anumite aspecte din testele biometrice, scăderea costurilor medicale fiind votată în Congres. „Sper să fie stabilite niște standarde pentru ei”, spune Pam Dixon, o susținătoare a dreptului la intimitate. „Consumatorii ar trebui să poată face o alegere clară în ceea ce privește informațiile care sunt oferite în afara companiei, chiar dacă este un program instituit de angajator”, a mai adăugat Dixon. Cea mai mare provocare pentru dispozitivele ce pot fi purtate este felul în care arată. Fitbit și Nike+ FuelBand au ales imaginea spartană a benzii de plastic, Jawbone Up fiind singura care are puțin stil. În cercurile inginerilor din Silicon Valley, succesul este încă măsurat în numărul de unități vândute sau în gradul de acuratețe al numărătorului de pași, spune consultantul Chawla. Puțini s-au concentrat pe preferințele utilizatorilor și pe comportamentul lor.

Acesta este motivul pentru care toate privirile sunt îndreptate către Apple. Deși nu a fost primul care a vândut un smartphone sau o tabletă, simțul artistic al lui Apple și abilitatea sa de a integra dispozitive, aplicații și servicii online stabilește standardul pe care ceilalți îl urmează.

Traducere de Paula Csatlos

Citiți textele integrale în ediția tipărită a revistei, dar și în variantă digitală a revistei din webviewer sau în aplicația de iPad a Forbes România.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii