Cautare




, Staff

Afaceri |
|

Privilegiul de a fi lider

Cum arată liderii zilei de mâine în viziunea celui care conduce operațiunile celei mai mari rețele de restaurante în franciză din România?  
Mark Hilton_KFC

„Leaderhipul este un privilegiu, înseamnă provocare, recunoaștere, cerere, frustrare, distracție, dar, mai presus, este un privilegiu. Autoritatea de a fi într-o poziție de leadership înseamnă că ai responsabilitatea pentru cineva sau ceva; ca lider ai impact nu doar asupra celor de sub autoritatea ta, ci și a celor din jurul lor, mai ales asupra familiilor lor. Acesta este un privilegiu. Liderul este responsabil să ajute oamenii să își construiască o carieră, să învețe, să se dezvolte. Acesta este un privilegiu. Este un adevăr astăzi, a fost ieri, va fi și mâine”, a spus Mark Hilton, CEO al Sphera Franchise Group, holding care reunește operațiunile KFC din România, Republica Moldova și nord-estul Italiei, precum și pe cele ale Pizza Hut din România, în cadrul Forbes CEE Forum 2017.

Holdingul cu peste 100 de restaurante este controlat de Radu Dimofte, Nicolae Badea și Lucian Vlad, iar britanicul Mark Hilton se ocupă, din 2017, de conducerea operațională a grupului.

Rețeaua KFC din România avea peste 60 de restaurante, la finalul anului trecut, și un număr de peste 30 de milioane de clienți. Cifra de afaceri a companiei a depășit anul trecut 400 de milioande de lei, și un profit de peste 46 de milioane de lei, conform datelor Ministerului de Finanțe.

Milenialii, mină de aur pentru companii

Hilton consideră că liderii trebuie să țină ritmul cu modul în care piața muncii și businessurile se schimbă. În opinia executivului britanic, principiile de leadership actuale ar trebui să țină cont de forța de muncă reprezentată de mileniali, care sunt de o importanță majoră pentru orice business, deoarece aduc noi energii și talente în companii.

„Fiul meu cel mare este milenial, are 22 de ani. A început recent să lucreze și încă din a doua zi m-a sunat să se plângă de companie, mi-a zis că vrea să discute cu directorul de HR. (…) În altă zi m-a sunat spunându-mi că în compania respectivă este minunat, pentru că le oferă trei zile în care pot face orice activități în zona de caritate, iar apoi mi-a spus că poate pleca mai devreme de la muncă vinerea pentru a se bucura de weekend”, a menționat Hilton. El subliniază că așteptările tinerilor de astăzi s-au schimbat, aceștia vor provocări, au nevoie de explicații și motive și vor echilibru între viața personală și carieră.

De asemenea, aceștia vor să ofere mai mult societății în care trăiesc, de aceea programele de CSR ale companiilor sunt foarte importante pentru tineri. „În businessul nostru din România operăm peste 100 de restaurante Pizza Hut și KFC, unde sunt mulți tineri, aflați la primele joburi. Ne concentrăm pe abilități precum comunicare, responsabilitate. Educăm forța de muncă. (…) Avem oameni de 20 și ceva de ani care conduc restaurante”, a menționat CEO-ul Sphera Franchise Group.

Totodată, o provocare semnificativă pentru lideri este menținerea angajaților motivați și implicați în compania în care lucrează, a mai spus Hilton. „Trebuie să te asiguri că businessul tău este relevant. Ca lider, trebuie să-ți asiguri stabilitate, agilitate, care atrage inovație, dar inovația înseamnă schimbare, iar schimbarea inspiră. Pentru a avea o forță de muncă ce se poate adapta, pentru a reprezenta brandul, trebuie să fii motivat. Ca lider trebuie să te asiguri că mediul, cultura companiei, oferă acest cadru”.

Angajați fericiți, business profitabil 

„Oamenii vor să lucreze pentru o organizație care să-i asculte. Este adevărată zicala că dacă ai angajați fericiți, ai și clienți fericiți. Ca business, trebuie să ne adaptăm schimbărilor de pe piața muncii și lucrăm la noi programe de training”, a explicat executivul britanic. De altfel, compania se concentrează pe investiția în programe de training și coaching în leadership, care să dezvolte lideri.

„Trebuie să existe mai mult feedback și coaching. Recunoașterea este o componentă centrală pentru orice business”, a conchis Hilton. Piața locală de fast-food a ajuns, în 2016, la 2,2 mld. lei, potrivit datelor Euromonitor, iar în următorii cinci ani va atinge o valoare estimată la 2,7 mld. lei. Anul trecut, KFC a fost pe locul doi în topul restaurantelor fast-food locale, având o cotă de piață de 18%, lider incontestabil fiind McDonald’s, cu 29,2% din piață, potrivit acelorași date.

 

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii