Dacă privim retrospectiv, începutul anilor ’90 a fost timid în ceea ce priveşte proiectele de investiţii străine la noi în ţară.Totalul acestora în primii zece ani de capitalism se ridică la 5,9 miliarde de euro, o sumă care reprezintă doar 10% din totalul investiţiilor din 2000 până în 2012.
Acest start important a fost ratat în special din cauza unor politici publice defectoase, spun laolaltă analiștii și investitorii. Până la începutul anilor 2000, cadrul legal pe care îl oferea ţara noastră nu venea în sprijinul atragerii acestor plasamente. Abia din 2001 a apărut „legea privind promovarea investiţiilor directe cu impact semnificativ în economie“, care prevedea un număr de „stimulente“ pentru atragerea companiilor străine (scutiri de impozit pe profit şi de plată a unor taxe vamale).
Know-how-ul, tehnologia şi modelele de management ale investitorilor care au pătruns pe piaţa românească încă din primii ani de capitalism au contribuit mult la evoluţia unor industrii, precum cea tehnologică, şi au făcut ca România să reuşească să se menţină pe o linie de plutire în perioada de criză, când, datorită fluxului important de investiții străine directe (ISD), exporturile nu au scăzut drastic.
Cum arăta din exterior piaţa românească la începutul anilor ’90? Plină de provocări, dar şi oportunităţi, printre care poate cea mai importantă, oportunitatea de a fi printre primii care aduc un produs sau o anumită tehnologie în zonă.
Valoare investițiilor străine în România a atins cel mai înalt nivel în 2008, când acestea au depășit suma de 9,49 miliarde de euro. Au urmat apoi trei ani de scădere drastică. Anul trecut a fost înregistrată prima creştere ușoară de la începutul crizei, valoare ISD ajungând la 2,1 miliarde euro
.„Dacă ar fi să le enumăr pe cele mai importante, aş spune că prima provocare, peste care am trecut cu succes, a fost chiar decizia de a veni în România, într-o piaţă nouă, şi de a construi un business de la zero”, spune Stephane Batoux, general manager, Coca-Cola HBC România şi Moldova. Producătorul de răcoritoare a făcut primele investiţii în România încă din 1991, iar azi volumul total se ridică la circa 520 de milioane de euro.
Despre misiunea de a se adapta unei pieţe precum cea românească, Batoux spune că o altă provocare este „aceea de a ne adapta infrastructurii, noilor realităţi ale pieţei, ceea ce poate însemna fie închiderea unor facilităţi de producţie, fie deschiderea unora noi”, explică Stephane Batoux.
În urmă cu cinci ani, compania deţinea şase fabrici în România, dar, în prezent, au mai rămas doar trei, în Ploieşti, Timişoara şi Vatra Dornei, după ce fabricile din Oradea şi Bucureşti au fost închise, iar capacitatea de producţie a fabricii de la Iaşi a fost transferată în Republica Moldova. „Sistemul Coca-Cola România generează o valoare adăugată în economie românească de 446 milioane de euro, aproximativ 46% din această valoare este vărsat sub formă de taxe și impozite la bugetul statului”, a mai precizat Batoux.
Un domeniu de succes pentru investitorii străini, imediat după Revoluţie a fost cel al modei şi al retailului de îmbrăcăminte. Fascinaţi de o industrie ale cărei produse le admirau până atunci doar în reviste, românii i-au primit foarte bine pe producătorii străini.
„Stefanel a fost primul brand de modă care a intrat în piaţă, după Revoluţie, în 1991. Datorită acestui fapt a reuşit să se poziţioneze în scurt timp ca un brand premium şi să obţină rezultate bune”, declară Carlo Stefanel, general manager Stefanel România.
El spune despre clienţii români că sunt mereu în ton cu moda, iubitori ai culorilor puternice și totodată atenți la calitate. Acest lucru a făcut ca brandul să înregistreze în România cel mai mare procent al clienților fideli (peste 50%). Dar, pentru că în această zonă a Europei consumul a fost sever afectat de criză, reprezentantul companiei declară că strategia următoare este de a exploara noi piețe precum Rusia, China sau Turcia.
În 1994, cel mai mare lanţ de fast-fooduri din lume, își făcea intrarea pe piața românească, una care abia atunci începea să facă cunoștință cu acest gen de restaurante, și aducea know-how-ul unei industrii care funcțina de minune în alte peste o sută de țări. Daniel Boaje, actualul director general al McDonald’s, lucrează încadrul corporației încă din primii ani ai intrării gigantului american în România.
„Deschiderea a fost extraordinară. Atunci, în Unirea (restaurantul McDonalds de la Piața Unirii – n.red.) lucrau 360 de oameni plus echipe de suport, oameni care au venit să ne ajute din Serbia, Polonia, Ungaria. A fost un efort la care a dat o mână de ajutor toată Europa Centrală”, așa descrie șeful McDonald’s deschiderea primului restaurant al companiei, în București.
Azi, McDonald’s are circa 3.500 de angajaţi, 500 dintre aceștia au o vechime în cadrul lanțului de fast-fooduri de mai bine de 10, iar 30 dintre angajați sunt în companie de la lansarea ei pe piață locală. Însă aceste multinaţionale nu sunt singurele care au dat frâu liber tentației de a intra într-o țară cu o economie în plină tranziție. Astfel, printre corporaţiile mari care au făcut investiții la începutul anilor ’90 și au dezvoltat business-uri importante în România se numără Microsoft (1992), Alexandrion (1993), Hochland (1993). Dar investiţii s-au făcut nu numai în retail sau IT, ci și domenii strategice precum energie, financiar-bancar sau chiar agricultură.
În ciuda provocărilor cu care se confruntă mediul de afaceri românesc și a lipsei de predictibilitate legislativă, investitorii străini continuă să fie atrași de piața autohtonă. Cu toate că criza financiară a redefinit modelele de business, dar și zonele cu potențial pentru investiții, companii străine din UE și din afara spațiului comunitar aleg să investească în diverse domenii în România și de cele mai multe ori să rămână și să își dezvolte business-urile pe termen lung.
Articol apărut în ediţia specială Forbes, Lecții după 20 de ani. Vedeţi aici ce alte articole mai conţine aceasta.
