Perioada de tranziție la o economie de piață, bazată pe principii sănătoase, dar și deciziile de a scăpa de uriașii energofagi, de găurile negre lăsate moștenire de industriile centralizate și planificate au pus la pământ fabrici și întreprinderi de renume până în 1990.
Falimente răsunătoare, ștergeri constante de datorii/arierate ale companiilor de stat, cedarea către investitori care aveau un singur obiectiv – marcarea rapidă a profitului, presiunile organismelor internaționale care încercau să ghideze România către orizonturi luminoase (Banca Mondială, Fondul Monetar Internațional), intervenția statului în plafonarea prețurilor pentru protejarea românilor, toate aceste decizii și măsuri reprezintă framântările perioadei 1990 – 2000.
În 1999, Banca Națională a României consemna în raportul său anual, la capitolul „politica de restructurare a societăților comerciale generatoare de pierderi”, că a fost declanșată „procedura de lichidare judiciară la 170, iar la alte 356 a fost finalizat procesul de privatizare”. Rezultatele acestor măsuri au generat o reducere a unor costuri echivalente cu 3.645 de miliarde de lei (peste 200 de milioane de dolari) și creșterea încasărilor cu aproximativ 5.949 miliarde lei (326 de milioane de dolari).”
Tot același raport menționa că „în mod deosebit trebuie amintite: închiderile operaționale ale unor fluxuri tehnologice la Siderurgica Hunedoara, Clujana Cluj-Napoca, Romline Constanța, Siderca din Călărași, Melana Săvinești; externalizările unor activități auxiliare la Tractorul Brașov, Nitramonia Făgăraș, Roman Brașov; restructurarea datoriilor financiare și a obligațiilor fiscale la Sidex Galați. O mențiune specială o necesită oprirea funcționării, pentru cea mai mare parte a anului, a două rafinării (Petromidia Năvodari și Rafo Onești), fapt care a contribuit la diminuarea facturii energetice a țării, element deloc de neglijat în ajustarea externă masivă din anul 1999.”
La frământările interne ale economiei, s-a adăugat și impactul altor șocurile puternice. De exemplu, în 2000, BNR remarca o creștere a prețului petrolului brut la un nivel record pentru ultimii zece ani, de peste 35 de dolari barilul, seceta cea mai grea din ultimii cincizeci de ani, care a dus la scăderea producției agricole cu circa 14 procente față de anul precedent, dar și evoluția nefavorabilă a euro, care s-a depreciat față de dolar aproape pe întreg parcursul anului.
Pe fondul acestor evoluții, BNR remarca în 2000 că „în ceea ce privește privatizarea, rezultatele din 2000 au fost relativ modeste – a privatizat un număr de 1.341 de societăți comerciale (din care 928 fără un contract anterior), din care doar 24 de societăți comerciale mari. Capitalul social vândut (de circa 6.290 de miliarde de lei – 280 de milioane de dolari) s-a concretizat în 5.020 de miliarde de lei (221 de milioane de dolari) drept vărsăminte la buget. Dintre privatizările importante ale anului, se remarcă: Șantierul Naval Brăila, Șantierul Naval Tulcea, Aerostar Bacău, Letea Bacău, Rulmenți Bârlad, Petromidia Năvodari, UPETROM 1 Mai Ploiești, UNIO Satu Mare. Unele mari companii naționale (CONEL, ROMGAZ, SNCFR) au fost divizate în vederea privatizării ulterioare a componentelor rezultate.”
O mare problemă e economiei de tranziție a fost tema arieratelor la companiile de stat. La finele lui 2006, datoriile irecuperabile acumulate de companiile de stat în perioada 1990-2006 se ridicau la 8,6 miliarde de euro, cei mai mari datornici fiind Termoelectrica, CFR Infrastructura și Compania Națională a Huilei.
În 2000, acestea înregistrau o creștere cu 30% la societățile din subordinea Ministerului Industriei și Comerțului, cu 72% la cele aparținând Ministerului Transporturilor și s-au redus cu 13% la celelalte ministere.
Revenind la rafinăria Petromidia, povestea și tranziția de la sistemul centralizat la economia de piață reflectă fidel toate frământările – propusă spre lichidare în 1997, două privatizări eșuate, oprirea activităților de profil din cauza lipsei de finanțare și materie primă, rezultatele negative generate de inflație, de plafonarea prețurilor la carburanți pe plan intern în contextul în care își asigura tot țițeiul din import, lipsa investițiilor necesare modernizărilor sau a mentenanței, lipsa unei rețele de distribuție a produselor petroliere. Petromidia a procesat în 1999 circa 870.000 de țiței, iar în 2000, înainte de privatizare – 1,15 milioane de tone.
În 2003, creanțele către bugetul de stat (accize, TVA, contribuția la fondul special drumuri publice, majorări de întârziere, dobânzi și penalități de întârziere) se ridicau la circa 571 de milioane de euro, acestea fiind convertite la finele lui octombrie într-o emisiune de acțiuni pe 7 ani, purtătoare de dobânzi calculate anual în funcție de cursul Euribor plus 1,5%.
Astfel, „datoriile istorice” ale rafinăriei către bugetul de stat au fost stinse, pentru ca rafinăria să aibă șansa să supraviețuiască și să genereze profit direct și indirect pentru statul român, cel care era și unicul beneficiar al emisiunii de obligațiuni, un instrument financiar normal pentru o economie de piață.
Acestea nu au fost șterse sau iertate, ca în cazul altor companii privatizate în acea perioadă. Prea puțini sunt cei dispuși să își aducă aminte sau care mai sunt interesați după atâta timp de măsurile asumate și adoptate pentru a găsi investitori dispuși să preia, să investească, să dezvolte și să mențină în viață unele industrii strategice. Din cele 10 rafinării și o capacitate de prelucrare de 34 de milioane tone existente în 1990, în prezent mai sunt 3 unități de profil și cu o capacitate de circa 12 milioane de tone.
La scadență, în septembrie 2010, rafinăria răscumpără obligațiuni în valoare de circa 54 de milioane de euro, iar diferența este convertită în acțiuni în favoarea statului român, care devine un acționar important cu 44,7%. KMG International este în prezent acționarul majoritar al unității din Năvodari cu 54,6%.
În 2013, Grupul Rompetrol (în prezent, KMG International) încheie cu Statul Român un memorandum de înțelegere pentru închiderea disputei privind conversia obligațiunilor Rompetrol Rafinare în acțiuni în favoarea statului roman. Documentul este aprobat și devine operațional în februarie 2014.
Acesta presupunea crearea de către cele două părți a unui fond de investiții în sectorul energetic de până la 1 miliard de dolari, cu o perioadă investițională de 7 ani. În același timp, KMG International se angaja ferm să ofere 200 de milioane de dolari pentru răscumpărarea a aproximativ 26,7% din acțiuni deținute de stat la Rompetrol Rafinare.
La finele lui octombrie 2018 – după 5 ani de la semnare, minunea s-a produs și s-a făcut primul pas – s-au pus bazele fondului de investiții romano-kazah, prin semnarea documentelor de constituire a fondului dintre KMG International și SAPE (Societatea de Administrare a Participațiilor în Energie).
KMG International este deținut integral de KazMunayGas – compania națională de petrol și gaze din Kazahstan, investițiile realizate în România din 2007 (momentul preluării pachetului majoritar) și până în prezent depășind 4 miliarde de dolari, dacă includem și valoarea preluării.
Constituirea fondului reprezintă și un moment important pentru consolidarea parteneriatului strategic dintre România și Kazahstan, dar și un impuls pentru valorificarea oportunităților României de a deveni un lider regional în sectorul energetic.
România are resursele necesare pentru a deveni un hub energetic regional, iar dezvoltarea parteneriatului strategic cu Kazahstanul ar putea susține acest obiectiv. România dispune de resurse naturale proprii, are o poziție geografică strategică, are o capacitate mare de transport și stocare a energiei, precum și platforme centralizate și de tranzacționare.
Contribuția KMGI la capitalul fondului este de 150 milioane de dolari, iar o parte din aceasta, contribuția statului român în valoare de 30 milioane de dolari, va fi asigurată tot de către KMGI.
Structura acționariatului fondului de investiții ce va derula proiecte în domeniul energiei este: KMGI – 80% și statul român – 20%.
Prioritatea fondului o reprezintă dezvoltarea proiectelor energetice, care ar urma să impulsioneze sectorul energetic din România, precum și consolidarea securității energetice a țării prin diversificarea surselor de aprovizionare cu petrol și consolidarea climatului investițional de pe plan local.
Principalele direcţii de investiţii ale fondului vor urmări consolidarea activităţilor şi operaţiunilor Rompetrol, diversificarea surselor de aprovizionare cu ţiţei, atât a României, cât şi a Uniunii Europene, crearea de noi locuri de muncă, dar şi stabilirea cadrului necesar atragerii de noi investiţii, cu un impact direct asupra economiei României.
KMGI a identificat cel puțin două proiecte majore ce pot fi dezvoltate prin intermediul Fondului kazah-român, cu o valoare a investițiilor ce depășește 200 de milioane de dolari și care vor produce un impact pozitiv asupra economiei României, în mod special datorită faptului că vor fi create aproximativ 2.000 de noi locuri de muncă.
Unul dintre proiecte vizează construcția unei centrale de cogenerare (de producere combinată de energie electrică şi termică) pe platforma Petromidia, în parteneriat cu Uzina Termoelectrică Midia.
Centrala va funcţiona pe gaze, în ciclu combinat, va fi în cogenerare, şi va funcţiona de principiu, parţial, cu gaze din producția internă, care oricum furnizează şi acum cantitatea de gaze naturale necesară rafinăriei Petromidia. Restul gazelor va veni chiar de la rafinărie, fiind cel rezultat în urma procesului de rafinare al petrolului.
Puterea instalată a noii centrale va fi 75 MW, producţia sa de energie electrică urmând să asigure mai întâi necesarul rafinăriei Petromidia şi a reţelei de retail, iar cantităţile suplimentare, dacă există, vor fi vândute pe piaţă. Energia termică produsă va asigura, pe lângă necesarul rafinăriei, apa caldă şi căldură pentru oraşul Năvodari.
Investiţia în noua centrală va fi de 120 de milioane de dolari și va fi construită în patru ani.
Pe lângă aportul la business-ul lor, centrala va aduce beneficii comunităţii locale, prin livrarea de energie termică pentru oraş, bugetului, care va câştiga anual 20 de milioane de dolari din taxe, şi sistemului energetic naţional, pentru că ar contribui la stabilizarea producţiei şi distribuţiei în zona Dobrogei.
Un alt proiect vizează extinderea cu aproximativ 80 de stații a rețelei de benzinării Rompetrol pe piața locală. Noile stații vor fi dezvoltate prin investiții de tip greenfield, suma totală estimată ridicându-se la 100 de milioane de dolari.
Astfel, vor fi create circa 1.250 de noi locuri de muncă, iar alte peste 5.000 de persoane vor fi implicate în diferitele stagii ale proiectului (design, construcție, execuție). Noile benzinării vor genera un profit operațional anual de circa 32 de milioane de dolari.
Statul român, prin SAPE, este reprezentat la nivelul tuturor organelor de conducere ale Fondului. Astfel, în conformitate cu structura acționariatului, SAPE va desemna un membru în componența Consiliului de Administrație, părțile agreând și desemnarea a câte unui membru SAPE și la nivelul Consiliului Director și a Comitetului de Inițiere a Investițiilor. Reprezentaţii SAPE au drept de veto asupra tuturor proiectelor de investiţii, pe considerente de securitate naţională.
Fondul este construit având la bază o politică de investiții transparentă, cu criterii și mecanisme de evaluare clare a proiectelor, ambele părți având posibilități egale de a propune proiecte spre finanțare.
Gabriel Dumitrașcu, fost șef al OPSPI (Oficiul Participațiilor Statului și Privatizării în Industrie) și persoana care a reprezentat statul român în negocieri și semnatar al memorandumului, susținea că, la data semnării acordului, Rompetrol nu avea datorii istorice către statul român.
Toate datoriile au fost anterior compensate prin răscumpărarea unei părți a obligațiunilor emise în contul datoriilor, iar diferența de obligațiuni rămase nerăscumpărate au fost convertite în acțiuni, în anul 2010. Astfel, statul român a obținut 44,7% din acțiunile Rompetrol Rafinare.
Dumitrașcu consideră că Memorandumul produce un impact pozitiv asupra economiei naționale și contribuie semnificativ la securitatea energetică a României, în condițiile în care Rompetrol avea, la data semnării Memorandumului, o cotă de circa 40% din producția de carburanți, ce nu putea fi suplinită decât prin importuri.
Din cauza intrigilor politice, Rompetrol era aproape de închiderea operațiunilor și de concedierea angajaților, fiind anunțate preavize de concediere pentru 3.000 de angjați, susține fostul șef al OPSPI.
În acest context, principalul obiectiv al negocierilor a fost menținerea în stare operațională a Rompetrol. În condițiile în care Rompetrol era unul dintre cei mai mari contributori la bugetul de stat, cu peste 1 miliard de dolari pe an, oprirea activității Rompetrol ar fi generat un lanț de crize în zona utilizatorilor de produse petrochimice și a produselor asfaltice, urmând să fie afectate activitățile mai multor firme cu zeci de mii de angajați și stabilitatea veniturilor bugetare ale statului.
Mai mult decât atât, încrederea în mediul investițional românesc ar fi avut și ea de suferit. Prin urmare, pe măsură ce crește masa impozabilă, statul devine mai bogat și are resurse de finanțare pentru cheltuielile publice. Propunerea înființării fondului de investiții a venit ca o aplicare a principiului că un investitor cu cât este mai ancorat în economia națională, cu atât devine mai integrat și interesat de bunul mers al mediului economic.
Astfel, înființarea Fondului de investiții în energie kazah-român produce efecte pozitive pentru ambele părți, atât pentru statul român, cât și pentru KMGI.
Pe lângă investițiile semnificative care vor avea un impact pozitiv asupra economiei naționale, sectorul energetic românesc are oportunitatea de a se consolida și începe să dea semnele unui climat investițional strategic, existând perspectiva ca România să devină un lider regional în sectorul energetic.
