În iunie 1991, Bogdan Enoiu (31 de ani) era inginer, șef de secție „Tratamente termice”, la IMGB. Dar în uzina bucureșteană era o mare dezordine, cum era în mai toate fostele întreprinderi socialiste, imediat după Revoluție. Din acest motiv, inginerul s-a gândit să facă și altceva ca să câștige bani. La IMGB avea un salariu de 25.000 lei vechi.
A citit un anunț în „Tineretul liber”, ziar cu un tiraj de 700.000 de exemplare, care căuta agenți de vânzări de publicitate pe perioada târgului de la Romexpo. S-a prezentat la ziar și a dat un examen în limba engleză cu Doru Lionăchescu, care pe atunci era unul dintre șefii cotidianului. (În prezent, Doru Lionăchescu este partener la firma de private equity Capital Partners).
A luat examenul și, după programul de la IMGB, Enoiu a alergat de la un stand la altul, zi de zi, la Romexpo, cât a durat târgul. A vândut publicitate în valoare de 390.000 lei vechi, mai mult decât toți agenții la un loc pe care îi angajase „Tineretul liber”. Inginerul a câștigat 39.000 de lei vechi (10% comision). „Era ca în desenele animate: veneam repede la ziar cu banii și cu comanda, apoi fugeam repede în târg ca să nu pierd clienții. Am slăbit vreo șapte kilograme. Mergeam în costum și la cravată. Aveam cravata de la examenele din facultate”, își amintește Bogdan Enoiu. Conducerea ziarului i-a propus un post de vânzător cu carte de muncă, dar el a refuzat. A preferat să lucreze în regim de colaborator.
În vara aceluiași an, Bogdan Enoiu ieșea la ora 15:00 de la IMGB și o lua pe Bulevardul Magheru cu următorul plan: „Ce fac azi? Caut clienți de la numărul 40 până la numărul 70!” Mergea din butic în butic și din firmă în firmă, căutând să vândă publicitate.
Astfel, a ajuns la Hotel Dorobanți, la sediul firmei Rom-KU. Aici, i-a cunoscut pe Adrian Drăghici și pe americanul Reese Palley, fondatorii companiei.
Reese Palley a intuit talentul de vânzător înnăscut al lui Bogdan Enoiu. Drept, urmare, l-a trimis la Pepsi, care avea pregătit un buget de 5.000 de dolari pentru a-și face reclamă pe stadion, la meciul amical de fotbal România – SUA, care urma să se dispute la Brașov.
Nu numai că a reușit să picteze și să monteze panourile Pepsi pe stadion, după multe aventuri, dar Enoiu a reușit să fie organizatorul meciului, obținând atât transmiterea partidei la TVR, cât și mandatul din partea Federației Române de Fotbal (FRF).
Munca lui Enoiu n-a trecut neobservată de șefii federației de fotbal. Mircea Sandu i-a propus să lucreze pentru FRF. Fotbalul era pasiunea de-o viață a inginerului. Idolii săi erau Hagi și Gică Popescu, iar în jurnalismul sportiv, Cristian Țopescu. Următoarea colaborare cu FRF a fost meciul Bulgaria – România, în toamna anului 1991, când Enoiu a asigurat publicitatea pe stadionul din Sofia a brandului de țigări Marlboro. Bugetul a fost de 25.000 de dolari.
Impresionați de acest om, care alerga continuu și se descurca în orice situație, șefii federației i-au propus lui Enoiu să conducă o companie în care acționari erau mai multe persoane din FRF. El a acceptat postul de director executiv al firmei gata înființate de acționarii Gheorghe Fodoreanu (Simpa Turism), Marian Albu (FRF), Doina Berchină (Radiodifuziunea Română) și de alții. Firma se numea Clip și avea deja în cont un capital de lucru de 600.000 lei vechi.
Clip Advertising a început să funcționeze pe 13 noiembrie 1991, în aceeași zi în care a fost înființată agenția de publicitate McCann-Erickson din SUA, dar acest lucru se întâmplase în… 1904. Primul sediul a fost la… Hotel Dorobanți, la camera 103. La 101, pe același palier, funcționa Rom-KU, de care Enoiu se despărțise după contractul cu Pepsi la meciul România – SUA.
În 1992, Clip Advertising câștigă licitația organizată de Liga Profesionistă de Fotbal pentru publicitatea pe stadioane. „Am câștigat licitația de la Ligă cu 70.000 lei pe meci. Adică pe inelul publicitar din jurul stadionului. Nu exista pe atunci noțiunea de drepturi TV”, își amintește Bogdan Enoiu. Vindea panoul între 8.000 și 10.000 de lei pe meci.
Fotbalul l-a ajutat să câștige putere în afacerile de publicitate. În următorii ani, reușește să lucreze pentru primii clienți internaționali: Xerox, Gillette (un contract de 3.000 de dolari pe an), Coca-Cola, pentru care a făcut primul pachet de publcitate la TVR în valoare de 130.000, obținând un comision de 2%, și Nestlé. Acest din urmă client a avut un rol decisiv în intrarea lui Bogdan Enoiu în rețeaua internațională B.V. McCann-Erickson, parte a grupului de comunicare mondial Interpublic.
Odată cu dezvoltarea afacerilor Clip Advertising, Enoiu a reușit să „scape” rând pe rând de fondatorii firmei, cumpărându-le acțiunile. În 1995, Enoiu este contactat de reprezentanții rețelei McCann care îi propun afilierea. Asta în timp ce licența McCann pentru România era deținută de Adrian Drăghici. Dar la insistența șefilor corporației Nestlé pe lângă omologii lor de la McCann Erickson Worldgroup, aceea de a lucra în România cu Enoiu, se perfectează afacerea.
La sfârșitul anului 1996, americanii de la Interpublic îi cumpără lui Enoiu firma Clip Advertising pentru suma de 2 milioane de dolari. Dar aceste milioane nu l-au determinat pe Enoiu să se oprească din alergare.
