FacebookTwitterLinkedIn

Cifrele de afaceri ale companiilor pe care le deţine Bogdan Piţigoi, unul dintre cei mai bogaţi ieşeni, au ajuns anul trecut să însumeze peste 25 de milioane de euro, în creştere cu 10 procente faţă de anul anterior. Însă, pentru ca firmele lui să ajungă la un stadiu de „maturitate”, cum îl numeşte omul de afaceri, drumul a fost unul anevoios.

A intrat în lumea business-ului în 1993, când a înfiinţat compania SC Tester SRL.

„Munceam împreună cu o echipă mică de dimineaţa până mult după lăsarea întunericului, din dorinţa de a dezvolta continuu. Am pus mult suflet în ceea ce făceam, fără să am o ţintă financiară clară, ci doar dorinţa de a merge înainte, aşa am făcut şi primul million”, spune Bogdan Piţigoi.

Două decenii mai târziu averea lui este estimată la 9 milioane de euro, conform celei mai recente ediții a Forbes 500 Miliardari, şi lucrurile par să meargă din ce în ce mai bine. Dacă pe unii criza i-a scos din joc, pentru el a fost chiar benefică.

„Perioada de criză ne-a ajutat să ne administrăm mai bine afacerile, ne-a ajutat să putem crea un business funcţional pe termen lung. Mai mult, criza a făcut puţină curăţenie. Băncile finanţează mai puţin, nu mai ia chiar oricine un credit. S-a făcut astfel o diferenţă între speculatori şi oameni de afaceri”, spune Bogdan Piţigoi.

Aflați mai multe povești despre succese și eșecuri ale antreprenorilor români la evenimentul “Dincolo de primul milion”, care are loc marți, 18 iunie.

Această influenţă pozitivă s-a simţit în special în domeniul confecţiilor. Fabrica de textile pe care o deţine la Roman, construită în 1995, a ajuns la o capacitate de producţie de 100.000 de bucăţi pe lună, şi-ar dori să producă mai mult pentru că există cerere, însă marea problemă este lipsa forţei de muncă.

„Avem 300 de angajaţi care lucrează acolo şi am mai vrea 200, dar nu-i găsim”, afirmă omul de afaceri.

Cum se explică această creştere a cererii de articole „made in România”?

„Marii clienţi din Anglia, Franţa şi alte ţări europene, care au plecat în 2000 în China, s-au întors. Pentru că piaţa europeană a scăzut, nu le-a mai convenit să facă serii mari, să le transporte cu vaporul, să le ţină în depozite şi să nu le vândă. Au nevoie de serii mici pe care să le transporte rapid, iar acest lucru nu se poate face din China. Aşa că nu a mai fost rentabil să lucreze cu producătorii chinezi”, explică Piţigoi.

În prezent, 60% din producţia de textile a companiei pe care o deţine se duce spre export, dar plănuieşte să schimbe acest raport.

„Magazinele au crescut vânzările destul de mult în ultima perioadă, pentru prima oară, după şapte ani în care am făcut investiţii de peste 500.000 de euro numai în dotarea magazinelor cu mobilă. Acum sperăm să creştem numărul lor şi în următorii ani să producem în proporţie de 80% pentru piaţa internă”, spune omul de afaceri, care deţine împreună cu partenerii săi 15 magazine Sense în toată ţara şi îşi doreşte ca în curând să exitindă acest brand şi în afară.

Cea mai mare pondere în afacerile lui Bogdan Piţigoi o deţine domeniul auto, circa 60%, acolo unde îl are ca partener de afaceri pe Ion Ţiriac. Grupul Tester, controlat de afaceristul ieşean, deţine cinci companii prin care comercializează zece mărci auto.

„Tester este categoric pe primul loc în ceea ce priveşte vizibilitatea, însă nu este cel mai profitabil dintre business-uri. Afacerea a atins cea mai înaltă culme în 2006-2007, pentru ca apoi să urmeze o cădere abruptă. Am rezistat pentru că în perioada de vârf am reuşit să ne rambursăm datoriile bancare, aşa că am intrat în criză cu datorii foarte mici”, spune Piţigoi.

Cu toate acestea, el consideră că principalul atu al acestui business este că fiecare firmă reuşeşte să fie propriul centru de profit. Şi cu mândrie aminteşte că lucrează în acest domeniu de mai bine de 14 ani, că are în prezent 700 de angajaţi şi toţi cei din posturile de management au peste zece ani vechime.

Pentru acest an, estimează o creştere de zece procente a afacerilor şi speră să devină soluţia numărul unu în materie de servicii auto pentru ieşeni, încercând să dezvolte un business integrat care să ofere de la service la accesorii auto.

În ceea ce privește investițiile în această categorie, ele se vor îndrepta în special către zona de second-hand. „Investim într-un brand nou care se va numi Everykar și care va fi service-ul nostru pentru mașinile vechi”, declară Pițigoi.

După ce în urmă cu doi ani a făcut o investiție de 8,1 milioane euro în centrul de business pentru antreprenori Ideo, mai bine de jumătate din bani fiind obținuți din fonduri europene și de la Guvern, a început să prindă gustul afacerilor făcute cu sprijin european. În luna aprilie, a lansat un nou proiect cofinanțat de Uniunea Europeană, prin Fondul European de Dezvoltare Regională, un parc logistic cu o suprafață utilă de peste 9.300 de metri pătrați.

„Avantajul nostru este că e primul primul parc logistic din zona Moldovei. Va găzdui cel puțin 20 de IMM-uri și o întreprindere mare. Aceștia sunt indicatorii pe care trebuie să îi atingem în primii doi ani. Eu sper ca acea întreprindere mare să vină din zona producției. Iașiul a fost un oraș industrial puternic, trebuie să încercăm să aducem câțiva producători mari aici”, spune Bogdan Pițigoi.

Care este rețeta succesului în obținerea de fonduri europene?

Citiți mai multe în ediția tipărită a reviestei Forbes, apărută pe 10 iunie.