Cautare




, Staff

Afaceri |
|

Potențialul de export

Un pahar pe jumătate gol este, în același timp, un pahar pe jumătate plin. Totul este doar o chestiune de perspectivă.
Jaak Mikkel, Coca-Cola HBC Ro & Nicoleta Eftimiu, Coca-Cola Ro_1

„E important să investeşti în mod continuu, chiar dacă firmele deţin capital străin sau nu. Esenţa constă în învestirea capitalului în dezvoltarea durabilă a unui stat, în condiţiile în care există siguranţă la nivelul tuturor cetăţenilor”, declara Jaak Mikkel, președinte AmCham.

„Sunt estonian și m-a surprins, dar m-a și bucurat, în același timp, să aud că aici, în cadrul evenimentului, se discută despre succesul Estoniei în domeniul tech”, și-a început amuzat Jaak Mikkel intervenția de la ediția din acest an a Forbes CEE Forum.

Estonianul conduce operațiunile din România ale celui mai mare îmbuteliator de băuturi răcoritoare, dar este, în același timp și președintele Camerei de Comerț Americane din România (AmCham). El a adus argumente în favoarea creşterii economice record înregistrată de România, cu referiri la cadrul geopolitic din prezent, dar şi-a manifestat și îngrijorarea cu privire la faptul că multe state adoptă măsuri de sporire a creşterii economice, însă de multe ori acestea nu se încadrează contextului actual.

Mikkel se arată însă mulţumit de faptul că România înregistrează o evoluţie semnificativă din punct de vedere economic, comparativ cu alte state, datorită potenţialului de export și consideră că statul român deţine multe oportunități, pentru că se întâmplă multe lucruri benefice. Printre acestea se numără potenţialul geopolitic pentru export şi, astfel, oferă încredere multor investitori care produc nu doar pentru România, ci şi pentru restul Europei. „România are un potenţial important dacă o să continue pe drumul acesta”, menţionează preşedintele AmCham. El mai adaugă faptul că statul român deține o piață de desfacere puternică și că prezintă încredere pentru investitorii de origine americană și nu numai. Mai mult decât atât, Mikkel este de părere că domenii precum cel energetic, industrial şi mai ales IT reprezintă ariile de activitate în care și-au pus bazele cele mai de succes întreprinderi americane în România.

De asemenea, el nu pune accent pe diferențele dintre companiile din sfera locală și multinaționale, întrucât crede că „e important să investeşti în mod continuu, chiar dacă firmele deţin capital străin sau nu. Esenţa constă de fapt în investirea capitalului în dezvoltarea durabilă a unui stat, în condiţiile în care există siguranţă la nivelul tuturor cetăţenilor”.

Printre cele mai mari temeri enunţate de liderul de origine estoniană se află cea legată de instabilitatea generată de transformările constante din prezent. „Nu cred că este o diferenţa mare între industriile pe care le reprezentăm fiecare dintre noi. Toate caută stabilitate, iar instabilitatea generează de multe ori teamă pentru că mediul în care trăim se află într-o continuă schimbare”.

Întrebat cu privire la incertitudinile din următorii ani, Mikkel deţine o viziune proprie legată de acest concept. „Prin definiţie, incertitudinea reprezintă un lucru pe care nu îl cunoaştem. Prin urmare, nu ştiu ce se va întâmpla în 2018; poate fi vorba despre o surpriză mai mică sau mai mare, însă nu ştiu despre ce e vorba, poate fi ceva de care poate nu vom fi pregătiţi. Aceasta este incertitudinea de fapt”, completează cel care deține, din 2016, poziția de General Manager al Coca-Cola HBC România, care a înregistrat în 2016 o cifra de afaceri de 2,2 miliarde de lei și un profit de aproape 280 de milioane de lei.

Revenind la una dintre temele de bază dezbătute la ediția din acest an a Forbes CEE Forum, Mikkel sesizează o diferenţă foarte clară între noţiunea de lider şi cea de manager. „Liderul creează lideri, însă managerul nu se îndreaptă mereu către această direcţie. Când vorbim despre un lider, vorbim despre moștenirea intelectuală, despre ce lasă în urma sa. Depinde și în ce măsură liderul va crea la rândul său un lider. Acestea sunt diferenţele majore”, afirmă estonianul care, începând din luna martie a acestui an, este președintele organizației care reuneşte în acest moment peste 400 de companii de origine americană, internaţionale, dar şi locale.

 

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii