Cautare




, Contributor

Shopping |
|

Planuri de cucerire

Turcii de la LC Waikiki au planuri mari pentru dezvoltarea rețelei de magazine de pe piața românească, pe care o consideră „extrem de competitivă”.
LCW MegaMall Store 1

România a fost prima țară în care brandul LC Waikiki s-a dezvoltat în afara Turciei și, poate de aceea, îi acordă o importanță sporită. „În 2009 am deschis primul nostru magazin internaţional, iar România a fost aleasă pentru acest pas. În alegere a contat dimensiunea pieţei şi apropierea ei de Turcia”, explică Yenal Gökyıldırım, director al LC Waikiki Retail Management.

LC Waikiki, companie fondată în Franța în 1985, are o istorie lungă şi interesantă. Devenită în 1997 un brand turcesc, în scurt timp începe să deschidă magazine proprii – până atunci vânzările erau făcute numai prin canale de distribuție – și ajunge lider pe piața locală (retailerul are o cotă de piață de 18%, în condițiile în care următorii nouă concurenți însumează doar 14%). În urmă cu șase ani, turcii încep ofensiva în afara țării prin deschiderea primului magazin din România, pentru ca în prezent să ajungă să aibă magazine în 25 de piețe, printre care Albania, Azerbaidjan, Bulgaria, Maroc, Georgia, Irak, İran, Kazahstan, Kîrgîzstan, Kosovo, Macedonia, Egipt, Polonia, Ucraina.

„Astăzi, aproape în fiecare săptămână se deschide un magazin LC Waikiki”, explică directorul LC Waikiki Retail Management. În prezent, suprafața de vânzare de care este responsabil Yenal Gökyıldırım se ridică la 680.000 de metri pătrați, adică echivalentul a 115 terenuri de fotbal. Cu peste 400 de magazine în 73 de orașe din toată lumea, cifra de afaceri a companiei turcești a depășit anul trecut 2,5 miliarde de dolari. Pentru acest an, oficialii grupului turcesc vizează o creștere de până la 2,7 miliarde de dolari.

Strategia de dezvoltare pentru România a fost gândită pas cu pas, mai ales că retailerul turc a intrat pe piața autohtonă în 2009, în plină criză. Un an mai târziu, avea trei magazine în portofoliu, iar în 2012 a ajuns la opt magazine. Începând de anul trecut, turcii au reînceput să facă investiții în România și vor să ajungă anul acesta la 16 magazine și 400 de angajați. Vizate pentru deschidere sunt orașele cu peste 100.000 de locuitori din întrega țară, nu numai Capitala.

„România se află în top 10 țări în care operăm, în afară de Turcia, dar mai important decât mărimea și cifra de afaceri este faptul că suntem foarte legați din punct de vedere emoțional de această țară”, spune Yenal Gökyıldırım. Ținta companiei pentru România este însă mult mai ambițioasă: în 2023, turcii vor să ajungă la 40 de magazine pe piața locală. Spune că, anul trecut, aproximativ un milion de români au făcut cumpărături de la LC Waikiki, iar bonul mediu a fost de 22 de dolari. În 2014, cifra de afaceri în România a fost de 20,5 milioane de euro, iar pentru anul acesta estimează afaceri cu 60% mai mari, până la 32 de milioane de euro.

Până în 2023, când se împlinesc o sută de ani de la fondarea Republicii Turcia, țintele sunt și mai ambițioase. LC Waikiki vrea să fie unul dintre top 3 retaileri de îmbrăcăminte din Europa și are ca obiectiv o cifră de afaceri de zece miliarde de dolari, din care șase miliarde să reprezinte vânzările din străinătate. Pentru acest lucru, turcii au deja un plan bine stabilit: vor să își consolideze poziția pe piața turcească și să atingă 1.500 de magazine în întreaga lume.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii