Cautare




, Contributor

ForbesLife |
|

Pierce Brown – Cu ochii spre stele 

Peste tot în lume, cărțile lui Pierce Brown se publică în tiraje foarte mari. Fanii îl așteaptă cu nerăbdare în turnee de promovare, așa cum s-a întâmplat și în România, unde s-a aflat la finalul lui aprilie, la invitația editorului său român, Paladin.
186 Pierce Brown

Însă drumul lui Pierce spre succes nu a fost deloc ușor; tânărul prozator a avut nevoie de multă determinare, trebuind mai întâi să se descopere pe sine și propria voce narativă.

Care a fost prima secvenţă din „Furia roşie“ conturată în minte?

A fost scena în care Darrow vede pentru prima oară suprafața lui Marte. Pentru mine, acel moment revelatoriu este determinant pentru construcția personajului și pentru public. Iar episodul mi-a fost clar de la început. El își are originea în alegoria platonică a peșterii, pe care am exploatat-o foarte mult în această serie.

Ți-ai dorit de la început ca „Furia roşie“ să fie o trilogie?

Da. Întotdeauna mi-au plăcut volutele pieselor de teatru grecești și am vrut să procedez la fel. Acea structură riguroasă impune o bună organizare a poveștii, care altfel ar lua-o razna. Îmi place, de asemenea, că publicul își creează așteptări privitoare la anumite volume – mai ales la al doilea – și ador să le subminez.

Cine a fost primul cititor al „Furiei roşii“ și care a fost reacția sa?

A fost cel mai bun prieten al meu, Aaron Phillips. El citise toate cărțile mele anterioare nepublicate și funcționa pentru mine ca un fel de catalizator spiritual și sprijin. Un singur cititor poate fi suficient pentru a te încuraja să continui.

Au urmat frații lui, Joel (care se ocupă de hărțile din interiorul cărților și de design) și Nathan, dar și sora lor, Sarah, și părinții. Sunt îndatorat acestei familii de cititori înrăiți pentru răbdarea avută cu primele variante.

Așa cum ai spus deja, înainte de „Furia roşie“ ai scris niște romane care au rămas nepublicate. Ce anume s-a schimbat în stilul tău de la ele la seria despre care vorbim?

Încă nu-mi găsisem vocea în acele cărți de început. Imitam felul de a scrie al altor prozatori. Apoi am descoperit că vocea personajului meu principal ar trebui să modeleze stilul și așa am adoptat relatarea la persoana întâi, la timpul prezent, lucru care mi-a dat libertate.

Acțiunea seriei se petrece pe Marte. Erai pasionat de astronomie sau de poveştile cu călătorii interplanetare în copilărie?

Da. Unul dintre primele mele cadouri memorabile de Crăciun a fost un telescop. M-am îndrăgostit de acel obiect. Când eram în Arizona, mergeam pe acoperiș ca să privesc stelele. La fel făceam și când eram la țară, în Iowa. Mereu m-a fascinat genul acela de întrebare care începe cu „Ce-ar fi dacă…“. Şi unde există potențial mai mare pentru orice decât printre stele?

Îți place să citești distopii? De fapt, care sunt autorii tăi preferați, cărțile care te inspiră?

Nu prea citesc distopii. Bun, am trecut prin lecturile clasice, prin „1984“ sau „Minunata lume nouă“, iar, după ce am scris prima carte din serie, am citit câteva distopii ca să înțeleg mai bine piaţa. Îmi extrag inspirația mai ales din istorie, din „Istoria declinului și a prăbușirii Imperiului Roman“ a lui Edward Gibbon, din romanele lui Steven Pressfield și ale lui Bernard Cornwell.

Iar lista nu se oprește la aceste nume. Însă e straniu că „Furia roșie“ este percepută ca o distopie, de vreme ce eu mă raportez la ea ca la relatarea unui mit care nu și-a făcut încă simțită prezența în aceste timpuri.

Prima carte din serie a fost publicată pe când tu aveai 26 de ani. Care a fost momentul când ți-ai dat seama că va deveni un succes literar?

Bun, am scris „Furia roșie“ la 22 de ani și eram absolut sigur că era un lucru nemaivăzut. Apoi, m-am mai smerit, de vreme ce am fost refuzat de 33 de agenți. De-abia la doi ani de la scrierea acestui volum l-am găsit pe agentul care să mă reprezinte.

După ce drepturile au fost cumpărate, tot la 24 de ani, a mai durat încă doi ani până să fie publicat. În această perioadă am dus o viață de privațiuni, dormind pe o saltea gonflabilă, mai întâi la un profesor din facultate (unde nu plăteam chirie!), apoi împreună cu alți patru colegi de cameră. Lucram ca băiat bun la toate, ghidând grupurile prin studiourile NBC din Los Angeles.

Sper să nu mă mai întorc niciodată la salteaua gonflabilă, așa că, dacă popularitatea seriei continuă să crească, n-am cum să fiu altfel decât foarte mulțumit.

Îți amintești prima cronică?

Oh, Doamne, nu! Nu-mi place să citesc cronici. Ele nu-i dau creatorului imboldul potrivit. Îl transformă într-un spirit slugarnic care face orice pentru a fi plăcut, erodându-i încrederea în propriile creații. Sau, odată cu susținerea acordată, îi alimentează mândria și îi pun în pericol capacitatea de a-și cântări scrierile în funcție de reperele lui interioare.

Pentru mine, mai important, este dacă cititorilor le plac cărțile mele.

Care este partea cea mai grea când vine vorba despre scris?

Să decid ce cale să urmez. Gândul la drumul lăsat deoparte mă bântuie în fiecare zi. Prin ce aventuri ar fi trecut personajele mele dacă ar fi apucat-o pe acel fir? Ar fi o cale mai bună decât cea pe care am ales-o? Cu cât mai lungă e deliberarea, cu atât sporește îndoiala și neșansa blocajului auctorial.

E important să respecți un orar de scris? Ai tabieturi legate de perioadele în care scrii?

Scriu în reprize de câte patru ore. Fără internet, telefon, mâncare. Mă așez pe scaun și tastez. Apoi când intervalul s-a sfârșit sunt liber. Uneori o iau de la capăt în aceeași zi. E important să te dedici acestei munci care nu are nimic strălucitor, nu să aștepți muzele.

Ce înseamnă pentru tine succesul literar?

Înseamnă că volumele mele circulă între categoriile de vârstă. Dacă mama sau tatăl le va da părinților lor sau copiilor o carte, atunci aceasta se va transforma într-o poveste, într‑un mit. Este singura măsură a artei, cred. Dar, oare, rezistă ea?

„Totul e fisurat, totul e pătat, în afară de clipele fragile și cristaline presărate în timp pentru care viața merită trăită.” – Pierce Brown – „Furia dimineții”

 

Cuvântul editorului român

„Poate vă mai amintiți cataloagele din magazinele de închiriat videocasete din anii ’90 – erau filme de care habar nu aveai și te orientai după proto‑blurburile întreprinzătorilor: dramă, acțiune, sex, SF, război… un mega-index pe ale cărui titluri pariai prin închirierea casetei. Vremurile s-au schimbat și editorul nu mai poate anunța acum simplu: «SF distopic pe planeta Marte terraformată». Există, desigur, nuanțe, dar trilogia lui Pierce Brown este în esență o saga (și folosesc termenul în tradiția «Urzelii tronurilor») de distrugere și creație, de război purtat cu visul păcii, cu eroi pe care să-i iubești și ticăloși pe care să-i urăști. Este în mod cert una dintre cele mai satisfăcătoare aventuri de space opera pur pe care am citit-o, brutală și sumbră uneori, însă contrapunctată inteligent de delicatețe și poezie.”

Mihai-Dan Pavelescu, redactor-șef al Editurii Paladin

 

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii