Cautare




, Staff

ForbesLife |
|

Pictându-l pe Van Gogh

„Cu drag, Van Gogh” reprezintă primul film de lung metraj care folosește pictura ca tehnică de animație, România fiind reprezentată în cadrul acestui proiect curajos de către două artiste: Cătălina Codreanu și Carmen Belean.
176 van goth

Mi-au răspuns, în oglindă, la curiozitățile despre actul creator, pictură, scene preferate din film și gradul de provocare implicat de o astfel de muncă. Iată un interviu cu dublă emoție creatoare.

 

Cătălina Codreanu

„Arta reprezintă o mașină a timpului”, mărturisește Cătălina Codreanu, artistă, mamă și iubitoare de abstract. Cu ajutorul acestei mașini a călătorit în Polonia. De acolo și mai departe, tocmai în picturile și viața lui Van Gogh, pe care le-a animat, alături de o echipă formată din peste 100 de artiști.

 

Cătălina, spui despre tine că iubești abstractul și că vezi culori oriunde. În ce culori îți vezi autoportretul și ce rezumă el despre tine?

Iubesc abstractizarea. Mereu am avut o tendință către sinteză, iar căutările din ultimii ani mi-au arătat o cale de generalizare a particularului prin aplatizarea formei.

Acum mă identific mult cu rozul, culoare care oglindește copilul din mine, plin de speranță, naiv, bucuros de tot ce întâlnește în cale și dornic să descopere lumea. Evident, sub influența maternității.

 

Cum ai ajuns la pictură, ce te-a îndemnat să alegi arta?

Desenez de când mă știu. În școala generală păream a fi cea mai bună din clasă la asta, ceea ce m-a făcut să-mi doresc liceul de artă. Lucru total inacceptabil sub tutela părinților mei, așa că am purces la drum cu a doua mea pasiune: limbile străine. Se cerea o facultate de limbi străine și am făcut portugheză – franceză, la Universitatea din București. Lucru făcut din inerție, dar „bine gândit”, care mi-a adus multe oportunități. Însă nimic din ce venea la pachet cu licența în filologie nu avea să mă împlinească. Astfel, am decis să dau admitere la arte, unde am fost prima pe listă, în acel an, lucru care m-a motivat foarte mult. La câteva luni de la începerea facultății renunțasem și la job. Iar din acel moment, am început să spun despre mine că sunt artistă. Deși, teoretic, asta sunt de când mă știu. N-am ales eu arta, ea este chemarea mea.

 

Dar întâlnirea cu proiectul Van Gogh cum s-a întâmplat? 

Paradoxal, la Van Gogh am ajuns prin „Loving Vincent”. Această colaborare mi-a făcut cunoștință cu pictorul într-un mod unic, altfel decât îți face școala sau îți faci singur citindu-i scrisorile. Pentru mine, fiecare cadru pe care l-am pictat a fost o transpunere incredibilă. Studioul în sine semăna cu un altar închinat artistului, cu pereții plini de picturile rămase în urma scenelor terminate, ceea ce făcea ca și în pauze să respirăm Van Gogh. Și ulei de cuișoare, pe care îl foloseam să diluăm culorile pentru a întârzia uscarea. A fost fascinant.

 

Povestește-mi puțin despre această experiență, ce a însemnat, cât ai lucrat, cum te-a provocat și răsplătit această muncă.

Am plecat în Polonia pentru aproape patru luni, timp în care au avut loc testarea, trainingul și producția. Testul a fost foarte greu, toți de acolo am căzut de acord cu asta. În numai trei zile a trebuit să pictăm și să animăm minimum trei picturi. Părea că cerința este să reproducem pictura originală, însă accentul s-a pus de fapt pe abilitățile noastre de animatori, pe cât de fluidă era trecerea dintre cadrele pictate. Așa a avut loc primul meu contact cu animația.

Apoi a urmat trainingul, cel mai intensiv curs de pictură pe care l-am urmat vreodată. Trei săptămâni, sub îndrumarea unor supervizori foarte buni, am animat două personaje, în două scene diferite: Armand Roulin și Marguerite Gachet. În timp ce încă lucram la scena cu Marguerite, am primit vestea că pot începe producția.

Provocări au fost multe, atât la nivel personal, cât și la nivel profesional. Dar cel mai mult mi-a fost provocată răbdarea. Și desigur, mi-a fost foarte dor de fiul meu, chiar dacă veneam acasă la fiecare 2-3 săptămâni. Însă, răsplata este uriașă, sunt fericită că am făcut ceva nou și că am învățat atât de mult de la profesioniști. Sunt onorată ca am avut șansa să colaborez cu un producător de Oscar, iar regizoarea Dorota Kobiela este o inspirație, o admir enorm. Și evident, sunt foarte încântată de feedbackul pe care l-a primit filmul.

 

Există vreo scenă din film pe care o preferi, care ți-a rămas în suflet sau care te inspiră?

Mi-a stârnit un sentiment frumos, de complicitate, Marguerite Gachet, care îi spune lui Armand Roulin în lanul de grâu: „You want to know so much about his death, but what do you know of his life? / Vrei să știi atât de mult despre moartea sa, dar ce cunoști despre viața lui?”. O metaforă care pune accentul pe momentul prezent și pe faptul că viața trebuie trăită cu bucurie, nu în trecut.

 

În ceea ce privește inspirația, există vreo rutină sau o muză care îți stârnește creativitatea?

Acum, copiii mei sunt inspirația mea. Cred în copilărie, cu tot ce implică ea. Mai general, crezul meu artistic este viața însăși. Pictez ceea ce trăiesc.

 

Care sunt proiectele la care lucrezi astăzi? Ce pregătești pentru viitor?

În prezent lucrez cu mare pasiune la proiectul  „copiii mei”, ceea ce înseamnă că iau o pauză de la pictat până în toamnă. Folosesc acest timp pentru a dezvolta un proiect în medii neconvenționale, care va fi expus la Art Hub Bucharest și curatoriat de Nona Șerbănescu.

Totodată, în urma campaniei pe Kickstarter, până în octombrie voi finaliza proiectul Ludo Profile, care presupune 100 de ilustrații digitale, adunate la final într-un e-book. Iar spre sfârșitul anului mă întorc la șevalet cu un proiect de pictură deja în lucru de câteva luni.

Sub incidența filmului „Loving Vincent”, acum îmi petrec timpul și pictând portrete la cerere, folosind stilul și tehnica lui Van Gogh, iar din mai continui cu ateliere de pictură, în care împărtășesc cu iubitorii de artă tot ce am învățat lucrând pentru film.

 

Dar atunci când nu pictezi, cu ce te încântă timpul liber?

Fiind mamă a doi copii, timpul liber este inexistent. Să petrec timp cu copiii mei mă face fericită. Ei mă inspiră.

 

Se aplică în pictură „1% talent, 99% muncă”? Cât de mult ajută disciplina, perseverența în acest sector al artei?

E o întrebare cu multe direcții de răspuns. Arta e de mai multe feluri. Trebuie definit talentul, în primă instanță: Ne referim la manualitate? La partea conceptuală? Vrem să fim apreciați de un public larg? Vrem să vindem? Problema se pune diferit în funcție de obiectivul pe care îl stabilim. Intră mulți factori în joc, de la noroc, la educația în sens artistic a comunității din care faci parte. Munca și perseverența sunt baza unei cariere în artă. Iar sacrificiul este, desigur, nelipsit. Ca mamă și artistă am noțiunea sacrificiului mult mai clară.

 

Cum te împlinește arta și cum crezi că îi poate ajuta pe ceilalți?

Cred că artiștii fac artă din dorința, conștientizată sau nu, de a deveni nemuritori. Raportat la ceilalți, arta are această putere specială de a îmbrățișa suflete și de a vindeca. Oamenilor le place arta fiindcă îi transpune în orice lume vor ei să călătorească. Arta reprezintă o mașină a timpului. Art is the real magic.

 

 

 

Carmen Belean 

„Mă inspiră ceea ce mă atinge într-adevăr!” De partea cealaltă, Carmen Belean descrie arta ca pe o nevoie, pe care a dezvoltat-o încă din copilărie. În pictură caută cel mai mult emoția, se concentrează pe disciplină și rezistență, iar Van Gogh i le-a descoperit pe îndelete.

 

Carmen, spune-mi, te rog, ce înseamnă ca lucrările unui pictor să „nu se conformeze ecuației 1+1= 2, care fac ca 1+1 să fie egal cu 3, 4 sau chiar 5”?

Uitați-vă  la o pictură de Van Gogh. Este o vază cu flori, care e mai mult decât suma pigmenților și a pânzei care o alcătuiesc. Totuși, e mai mult și decât o vază cu flori. Are o intensitate, te prinde, creează o adevărată experiență privitorului, care, în starea adecvată de spirit, poate ajunge să aibă chiar intensitatea unei experiențe mistice.

 

Cum ai ajuns la pictură, ce te-a îndemnat să alegi arta?

În momentul de față pot să descriu relația mea cu arta ca pe o nevoie. Am fost întotdeauna atrasă de civilizațiile vechi și de arta lor misterioasă, chiar de când am început să citesc. Îmi place să absorb particularitățile lor când mă plimb prin muzee. De asemenea, desenam și pictam de mică, a fost o necesitate de când pot să-mi amintesc de mine.

 

Dar la Van Gogh? Povestește-mi puțin despre această experiență, ce a însemnat, cât ai lucrat, cât te-a provocat și cum te-a răsplătit această muncă.

Experiența a fost pozitivă din multe puncte de vedere. Mi-a plăcut din start provocarea, faptul că eram pusă într-o situație în care testam tot ce acumulasem până atunci în pictură. Îmi place mult și combinația dintre pictură și film, în orice formă se prezintă ea. În total am lucrat ceva mai mult de un an de zile, asta însemnând o zi liberă pe săptămână și multe, multe ore pe zi. Cred că acele mii de ore de lucru au creat o anumită rezistență, pe care altfel singură, poate ar fi fost un pic mai dificil de susținut.

 

Există vreo scenă preferată din film care ți-a rămas în suflet sau care te inspiră?

Desigur că îmi plac mult scenele mele când apar în film. Îmi mod special îmi place cea cu Armand, dimineața, când pleacă cu sacul, dar și cea cu peisajul galben inundat de lumină.

 

Munca depusă, dincolo de cea a pensulei, a însemnat multă forță interioară: atenție la detalii, migală și concentrare. Cum te-ai echilibrat pentru o astfel de muncă?

Făceam doar asta, nu îmi rămânea timp pentru altceva. Dacă pierdeai cumva disciplina într-o zi, era foarte greu să continui, așa că mă trezeam devreme, mergeam la studio, iar seara mă pregăteam pentru a doua zi.

 

În ceea ce privește inspirația, există vreo rutină sau o muză care îți stârnește creativitatea?

Eu cred că, pentru a fi prolific, în cazul meu, a trebuit să-mi formez și să mențin un fel de ritual de muncă, în care să lucrez un anumit număr de ore pe zi. Efortul personal este o temă complexă, care nu include doar exercițiu cu pensula, trebuie să continui atunci când nu vezi nici un rezultat imediat. Nu e cel mai ușor lucru, si în plus, o anumită „temperatură de fierbere”, o intensitate care nu poate apărea fără efort.

 

Care sunt proiectele la care lucrezi astăzi? Ce pregătești pentru viitor?

În ceea ce fac acum, caut trecerea de la ceea ce văd la un soi de abstractizare, chiar dacă încă puțin evidentă, ceva care să transmită mai multă emoție, într-un mod cumva mai complex; iar seria la care lucrez în prezent are și alte implicații, ecologice să spun așa. Mă inspiră ceea ce mă atinge într-adevăr și nu sunt multe teme care au acest efect asupra mea, de aceea aleg mult subiectul. Pentru mine o temă care nu creează o reacție interioară nu are sens. Caut pe cât posibil să evit abordări neutre, lipsite de emoție.

 

Se aplică în pictură „1% talent, 99% muncă”? Cât de mult ajută disciplina, perseverența în acest sector al artei?

Se aplică această formulă, în mare, doar că toate acestea fără a avea ceva de spus nu prea își au rostul. De asemenea, trebuie adăugată și multă strategie și multă gândire.

 

Cum te împlinește arta și cum crezi că îi poate ajuta pe ceilalți?

Arta, la originea sa, avea rolul de a transmite cunoaștere generațiilor următoare. Toate formele de artă puteau fi citite ca pe o carte, iar cei care știau a citi, înțelegeau în întregime sensul celor transmise. Arta antichității, spre exemplu, se construia în jurul unui nucleu mistic, era dacă vreți, un limbaj care favoriza accesul la acel element.

Astăzi arta rămâne centrala existenței noastre; este un tip de impresie pe care nu o putem lua de altundeva și își păstrează rolul de a releva, de a ne pune în contact cu acel lucru, doar că acum e mult mai subiectivă. Cred că toți avem nevoie de a comunica și de a intra în contact cu altceva decât ceea ce ne oferă rutina zilnică, iar arta este un mijlocitor perfect. Însă trebuie selectată influența pe care vrem să o lăsăm să ajungă la noi, iar pentru a aprecia acest lucru trebuie o anumită sensibilitate și educație.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii