Cautare




, Contributor

Lifestyle |
|

Pasiune fără granițe

Tobi Ibitoye este unul dintre finaliștii show-lui „Vocea României“, dar și unul dintre acele personaje care, prin carismă și originalitate, au reușit să depășească bariera micului ecran.
tobi 3

A fost la un pas de Marele Premiu de 100.000 de euro, însă adevăratul câștig este experiența dobândită, oamenii noi și energia primită de la cei din jur. Asta declară nigerianul la câteva luni după încheierea concursului care l-a făcut celebru. „De la show-ul acesta am învățat ce înseamnă pasiune cu adevărat.

A fost mai mult o lecție pentru mine, unde mi-am dat seama ce vreau să fac și că pot asta“, spune el, emoționat. Pe lângă aplauzele celor care îl încurajau de fiecare dată când își încheia reprezentația, le este recunoscător sutelor de oameni, telespectatorilor care l-au votat pentru Marea Finală, care îl încurajează, încă, pe siteurile de socializare și care îl salută pe stradă sau metrou.

tobi 2Mentorul său, Smiley, a fost cel care l-a învățat să comunice cu publicul prin muzică, prin emoție, prin jocul cu camera, însă fură meserie și de la modele internaționale, precum John Legend sau Pharell Wiliams, cărora speră să le calce pe urme cândva.

Tot succesul său a pornit dintr-o glumă, oamenii din jur fiind cei ce l-au determinat să facă ceva serios cu muzica. Îi plăcea să cânte la karaoke, dar nu s-a gândit niciodată să ducă muzica de la pasiune la carieră. Prietenii au fost, întotdeauna, cei care l-au încurajat să treacă la etapa următoare, spunându-i constant: „Omule, cânți foarte frumos, trebuie să faci ceva!“.

Era o vară fără perspective, plină de stres, când înscrierea și participarea sa la concurs a însemnat o adevărată gură de aer proaspăt pentru parcursul profesional și un restart la întreaga sa viață. Intrat în acest joc, a dat tot ce putea mai bun și recunoaște că nu i-a fost deloc ușor.

Totuși, se pare că oamenii l-au plăcut și l-au dorit mai departe în concurs. Întrebat prin ce consideră că s-a făcut remarcat față de colegii săi, spune, modest, că nu știe, că nu are nicio idee, concluzionând amuzat: „Probabil pentru că sunt negru, nu știu…“.

Pentru succesul rezultatelor sale și mai ales pentru faptul că este unul dintre tinerii care încurajează prin exemplul propriu pasiunea, perseverența și atitudinea proactivă, Tobi Ibitoye este unul dintre cei 30 de tineri aflați pe lista Forbes „30 sub 30“ de anul acesta, fiind și unul dintre premianți.

Venit din Nigeria în urmă cu șapte ani, împreună cu părinții, tânărul de 22 de ani, a crescut, practic, în România, fiind îndrăgostit de Bucureștiul agitat și plin de diversitate. Familia s-a reîntors în țara de origine, însă Tobi a ales să rămână aici, să-și continue studiile și viața pe care și-o crease între timp. ◊Îmi făcusem prieteni, mă obișnuisem așa. Le-am spus alor mei: «Plecați, eu rămân».

Aici am învățat să merg la școală, să plătesc chirie, întreținere, deci aici am evoluat, am devenit eu“, rememorează el. Adaptarea la o nouă cultură și civilizație nu i-a fost deloc simplă. S-a ◊luptat“ vreo doi ani cu limba română, care a fost cea mai mare provocare a sa: ◊Nu poți comunica, nu poți lega relații. E foarte urât!“, spune el acum într-o română impecabilă.

Pe lângă muzică, ce astăzi îi ocupă mai tot timpul, ◊pentru că așa e când faci ceea ce îți place“, după cum menționează el însuși, Tobi se bucură, ca orice tânăr, de ieșirile cu prietenii și de viața pe fast-forward din Capitală. O mare dorință a sa este să călătorească, să cunoască și alte culturi, însă se declară un fan al României, unde s-ar întoarce mereu ◊acasă“. Totuși,  ◊nu s-ar supăra deloc“, zâmbește el, dacă vocea sa ar fi recunoscută la nivel internațional.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii